♦ O lume plină de roboţi cu sânge ♦

Când eram eu mai mic...

2011-10-17T23:45:00.000+03:00

Când eram mai mic am invăţat să joc table. Nu aveam o placă adevărată de jucat, nici măcar zaruri nu aveam. Am decis să îmi fac propriul joc de table. Era o idee înţeleaptă, e bucată de carton mare pictată cu alb şi negru, nişte nasturi albi, nişte nasturi negrii şi două zaruri şlefuite din cretă. Mai târziu făcuseră alţii asta pentru mine. Cartonul s-a transformat într-un NEW FORM în visual C, nasturii sunt rezultatul programării orientate pe obiecte iar zarurile sunt un algoritm clasic de randomize cu perechi de cifre de la 1 la 6. Ideea jocului a rămas tot timpul aceeaşi.
Îmi plăcea foarte mult footbalul aşa că am decis că am nevoie de un joc de footbal. Îi furasem mamei un culpător (placa pe care taie în bucătărie alimentele înainte de a le prepara) şi îl acoperisem cu o pânză verde tăiată tot dintr-o rochie veche de-a ei. Cumparasem cu greu nişte pioneze mari, aveam două palete de îngheţată şi dintr-un rulment vechi am scos bilele şi le foloseam pe post de minge. Mai târziu făcuseră alţii asta pentru mine, doar că tabla era un adevărat gazon virtual, jucătorii aveau chip şi raiting cu steluţe, echipele puteau să facă transferuri. Şi acum şi atunci eu deţineam puterea jocului.
Când eram mai mici descoperisem că folosind două cutii de margarină legată între ele cu un fir lung de aţă poţi comunica la o distanţă foarte mare fără să urlii. Foloseam chestia asta pentru a vorbi cu vecinul de etaj, fiecare având cutia lui legată la geam. Aveam nevoie de un semn că celălalt ne apelează şi ataşasem în paralel doi clopoţei cu care ne anunţam. Acum vorbesc cu el pe messenger. De regulă ne vedem online. Când e pe invisible sau pe offline îi dau buzz.Dacă nu răspunde la buzz îl sun pe telefonul lui mobil. Uneori nu îmi poate răspunde la telefon pentru că e conectat la skype de pe el. În fiecare din cele două situaţii reuşeam să comunicăm.
Când eram mai mic şi vroiam pizza o rugam pe maicămea să facă. Uneori nu avea chef. Făceam tot ce puteam să vadă cât sunt de cuminte. Acum când vreau o pizza dau un telefon. Dacă mi-e foame rău primesc si ciorbă. În ambele cazuri primeam pizza.
Când aveam musafiri maicămea îndrăgea să le arate poze cu mine mic. Avea câteva aruncate într-un album vechi, altele într-o cutie. Erau poze clasice de hârtie, poze pe care le aveau făcute toţi copii de vârsta mea. Poza din prima zi de şcoală, poza cu clasă la premiere pe clasa 1, clasa 2, clasa 3. Rar o poză la serbare, câteva poze din excursiile cu clasa. Nu prea scriam nimic pe poze, ştiam fiecare poză ce reprezintă şi când a fost făcute. Erau vreo 10 de toate. Acum maicămea poate să le arate albumul de pe facebook. Va dura mult mai puţin pentru că deja le ştiu, le văzuseră demult dăduseră şi like. Fiecare album are nume, fiecare poză are descriere. E bine să ştiu unde a fost făcută deparcă atunci când voi şterge contul voi salva pozele. În fiecare din poze zâmbeam urât.
Când eram mai mic jucam în faţa blocului declar război. Ne desenam un cerc, îl împărţeam în felii ca pe o portocală, luam o minge, ne declaram război şi ne cuceream părţi din teritoriu. La final câştiga cel care avea tot cercul. Acum jucăm conquistador. Regulile sunt aceleaşi, în loc de mişcarea şi aruncatul mingii sunt nişte întrebări de “cultură generală”. Cu cât de joci mai mult cu atât ai cultura generală mai bogată, e imposibil să nu ştii pe de rost aceleaşi întrebări repetate la nesfârşit. Când eram mai mici învăţam tot alte nume de ţări.
Când eram mai mic maicămea tot timpul mă certa că încerc să cânt. Ea mi-a explicat că oamenii care nu au voce sunt afoni. Acum nu mai are nimic cu vocea mea, mă ceartă doar că dau sistemul 5.1 Hifi prea tare.
Tatăl unei prietene avea o Dacia spor. Nu mulţi dintre voi ştiu că a existat aşa o maşină, nu foarte mulţi din cei care ştiu au văzut una. Pentru mine era una din singurele maşini cu care umblam. Acum dacă e să fie sport nu are cum să fie decie. Defapt dacă e să fie maşină să nu fie Dacie.
Când eram mai mici seara ne jucam în familie, ne uitam la un film, povesteam. Nici una din seri nu era plictisitoare, toate îmi amintesc că erau foarte antrenante. Până şi filmul de noapte de pe TVR îl vedeam toţi. La părţile în care cei doi se sărutau noi copii ne puneam mâna la ochi că nu era voie să vedem. Noi tot vedeam. Când nu aveam curent că aşa era atunci sistemul ne jucam baba oarbă pe întuneric dar tot râdeam.
Acum ? Acum mă zbat prin casă de nebun că nu am net de ieri. Dau telefoane la RDS (asta ca să îi fac de ruşine), mă frământ, ma mişc şi nu îmi găsesc starea.
Ne place să credem că am avansat mult, avem o tehnlogie foarte bună, avem comunicare, avem modalităţi de a interacţiona. Oare sufleteşte cât am avansat? Sau devansat ?!

Vrei să fii curvă şi nu ai studii ?

2011-02-24T11:49:00.002+02:00

Eşti nebună? Vorbeşti serios ? Vrei să fii curvă şi ... nu ai studii ?! Cum crezi tu că poţi fi o mare târâtură dacă nu ştii să gemi în engleză ? Ca să fii curvă draga mea e nevoie de C.V., îţi trebuie studii superioare, îţi trebuie recomandare şi ce e cel mai important, experienţă.
Vorbisem recent cu o prietenă care mi se plângea că nu are suficienţi bani şi îmi ceruse o idee de a face bani. Eu glumeţ din fire i-am recomandat cu căldură VIDEOCHATING-ul. Replica ei pe cât de simplă pe atât de plină de sens şi cu foarte multe semne de adevăr : "Dar nu ştiu engleză".
Vă daţi seama ce înseamnă să fii destul de curvă dar să nu poţi face streaptese pe o cameră web în faţa unor distruşi neştiind engleza?
Cunosc o mulţime de fete care sunt bine pregătite intelectual, care au făcut destul de multe studii, care mai şi citesc o carte însă nu ştiu engleza. Şi nu e neaparat doar vina lor. E şi vina celora care în şcoală i-a obligat să studieze franceza şi orice altă limbă moartă fie şi latina.
Să nu vă uitaţi miraţi la fetele care fac streaptese pe camera web şi să le faceţi inculte sau proaste. Îţi trebuie un nivel de cultură peste mediu să ştii să tastezi coerent într-o limbă străină, să ştii să "păcăleşti" potenţialii plătitori, îţi trebuie abilităţi psihologige şi potenţial de bun conducător.
Practic dacă vrei să fii curvă, chiar şi una vituală ai nevoie în C.V. să cunoşti cel puţin o limbă străină în principal engleza, să ai un atestat de operator PC sau să participi la un concurs de abilităţi pentru a dovedi cunoştiinţele de operator dobândinte prin exerciţiu şi de un curs de psihologie umană. Plus că ai cele mai mari şanse de reuşită arătând şi bine.
Mai credeţi că fetele astea nu merită miile de euro sau sutele pe care le câştigă de pe videochating ?
Doamne cât de greu e să fii curvă în ziua de azi.

Declaraţie de dragoste - Concurs cu bani

2011-02-06T13:23:00.003+02:00

De acum până în apropierea Sf. Valentin vă rog să postaţi câte o declaraţie de dragoste originală către un iubit sau iubită sau pur şi simplu către o presupusă iubire fictivă. Declaraţia pe care o consider cea mai originală şi mai frumoasă o premiez cu 100 de lei. Nu e mult dar e ceva. Aştept declaraţiile voastre.

Şi cum ar fi frumos una de la mine : " Când eram micuţ mă speriau chestiile pe care le trăiam noaptea în somn. Am discutat mult cu mama mea despre ele şi mi-a spus că se numesc vise şi sunt foarte normale şi nu ne fac nici un rău. Când am uitat să mai visez am dat de tine. Am discutat mult cu mama mea despre asta şi mi-a spus că te numeşti vis şi că nu îmi faci nici un rău decât bine. Tot ea mi-a spus că visele ţin toată viaţa, că niciodată nu vom renunţa să visăm. Acum ştiu că mi-am întâlnit cel mai frumos vis, pe tine".

Iubita mea, mormântul ne aşteaptă

2010-11-08T11:55:00.000+02:00

Îţi aminteşti tu seara-n care
Luna încă stând pe cer
Îţi juram eu o iubire deaia mare
Cum nu vom mai trăi la fel?

Doar moartea ne va despărţi
Şopteai cu ochii aproape închişi
Strângându-mă uşor de mână
Să nu cred că-i doar un vis.

Să fi fost doar mâna morţii
În seara-n care ne-am cam fraierit ?
Te văd atât de vie acum
Deşi ştiu sigur c-ai murit.

Îţi duceam coroane şi omagii
Jerbe şi lumini vărsam până şi lacrimi
Când pe sub geamul tău treceam
De foarte multe ori pe zi.

Am ţinut un doliu lung, lacrimi pe "sicriu"
locu-n care am renunţat să mai iubim.
Să fi fost chiar mâna morţii
Atunci când ne-am despărţit ?

Nu ştiu cât ai vizitat
Cavoul unde steaua noastră
De la pământ pe cer s-a ridicat
Puteai să vezi omagiile care acum s-au cam uscat.

Îţi fac din nou o ultimă chemare
Să ducem amândoi câte o floare
Un omagiu, o jerbă o îmbrăţişare
La mormântul încă ud de lacrimile tale.

Săru' mâna! Servus!

2010-10-20T21:33:00.004+03:00

   De foarte micuţ, decând am început să am contacte directe cu vecinii şi cu oamenii mai învârstă am fost cotrariat de o anumită formă de salut. Niciodată nu am înţeles de ce atunci când spui unui adult, o femeie în speţă " sărut mâna" ea îţi răspunde cu "servus".
   Nici chiar cu in ideea de "sărut mâna" sau "săru' mâna" în varianta populară nu prea sunt deacord dar răspunsul mi se pare destul de ieşit din tipare. Cuvântul în sine "servus" îşi are originile din limba franceză, mai exact în forma verbală " servir vous", care se traduce prin " a vă servi". Femeia îşi oferă serviciile în consecinţa salutului nostru. Mi s-a părut dintotdeauna cea mai nefericită alăturare de termeni.
   Şi acum mă irită uneori când mi se răspunde cu "săru' mâna" dar încerc să accept situaţia.
   La fel de deranjantă mi se parea şi versiunea "sărut mâna părinte". Practic gestul de a săruta mâna unei doamne a primit o valenţă aşa de mică încât se confundă foarte uşor cu o formulă clasică de salut, o dovadă de respect.
   Exagerat de deranjant mi se pare ca această formă de salut să fie folosită în ceea ce priveşte relaţia cu un bărbat. Oricât de politicos ai fi e deplasat să săruţi mâna unui bărbat. Mulţi copii sunt învăţaţi de mici să spună "sărumâna" oricărei persoane mai învârstă. E total greşit. Această e dovada clară a decăderii valorii gestului de a săruta mâna unei doamne.

Cum să "agheţi" o fată

2010-10-15T16:14:00.001+03:00

   "Cum să agheţi o fată", e cel mai penibil, tâmpit şi prost gândit titlu pe care l-am putut vedea vreodată. Citeam zilele trecute pe blogul unui prieten (din respect pentru el nu îl fac public) tot felul de ghiduri de a agăţa. Cum să le vorbeşti, cum să le priveşti, ce să spui, ce să nu spui şi m-am amuzat copios. Începusem să îmi fac în cap anumite scenarii, ca unele scene de teatru în care aş fi pus în practică cele scrise în ghid cu anumite persoane din anturajul meu. Concluzia la care am ajuns e că sunt cu totul pedinfară aceste aşa numite ghiduri.
   Nu ştiu câte din cele care îmi citiţi blogul aţi putea fi agăţate cu replici de genul " crezi în dragoste la prima vedere dacă nu mai trec o dată pe lângă tine" sau " mi-am pierdut numărul de telefon, nu mi-l dai pe al tău ? ". Sper că nici una, chiar cred că majoritatea cititoarelor mele sunt de calitate ca şi structură umană.
   Îmi plac foarte mult fazele în care el îi cere ei numărul de telefon. Ea îi dă într-un târziu numărul. El merge mândru, la gaşca lui de prieteni şi le spune " mi-a dat numărul" cu un aer de mare cuceritor. Apoi ceva ciudat se întâmplă. El nu o sună şi nu că ar uita ci pentru că dă senzaţia că vroia doar numărul, deparcă o combinaţie de 10 cifre ţi-ar da mai multe şanse în ceea ce priveşte relaţia ta cu respectiva şi nici unul din gaşcă nu îl întreabă ce are de gând cu el. Fetelor sfat prietenesc, dacă vreţi să scăpaţi rapid de un tip care tot insistă să îi daţi numărul de telefon, daţi-l.Oricum nu vă va mai suna. El vrea dor numărul, nu are tupeu pentru mai mult.
Atunci când replicile de agăţat sunt tipice, pe care sigur le-a mai auzit fie din glumele de pe net, fie de la pămpălăii care au mai încercat să se dea la ea, nu faci decât să îi areţi că nu ai nici un pic de experienţă cu femeile.
   Rămăsesem la cum să agheţi o fată. Ce clişeu prost gândit. De cele mai multe ori când " am agăţat" pe cineva şi a fost şi ceva frumos s-a întâmplat altfel. Nu am fost eu nevoit să joc teatru, să îmi expun "valorile". Nu a vrut ea să fie dată pe spate de viteza cu care conduc nici măcar nu conta dacă am maşină. Adevărata tactică de a agăţa s-a dovedit a fi bunul simţ şi comportamentul degajat. Atunci când nu areţi că ai de gând să agheţi, atunci când chiar nu ai de gând să faci asta şi nici nu dai impresia că ai fi un obsedat, atunci când pasiunea se naşte de la sine şi nu forţată de împrejurări, atunci iese cel mai bine. Fiecare relaţia a mea, că a durat un an, că a durat 3 sau doar o lună s-a datorat atracţiei născute între noi, noi fiind doi oameni care se comportau natural şi degajat. Poate că ăsta e secretul tacticilor de "a agăţa" sau poate că m-am mulţumit eu doar cu această tactică. Poate m-am mulţumit cu puţin sau poate am avut parte de prea mult.
   Care au fost cele mai frumoase metode de "a agăţa" adoptate de voi sau de partenerul vostru în ceea ce vă priveşte ?

Anunţ de ultimă oră

2010-10-14T12:50:00.002+03:00

S-a plătit parţial datoria. Revenim curând cu o nouă grilă de idei.

Anunţ administrativ

2010-10-10T23:15:00.001+03:00

Cât de prost să fii să pierzi două trenuri într-o singură noapte ?!

2010-09-19T13:29:00.000+03:00

   Dacă vă macină întrebarea asta şi nu aveţi răspuns întrebaţi-mă pe mine. Eu sunt cel care a reuşit minunea. Acum vreo jumătate de an, veneam ca tot omul sărac şi fără minte cu trenul. Am fost plecat prin zona Aradului, mi-am rezolvat treburile peacolo şi am zis să mă întorc spre casă.
   Toată păţania avea să înceapă pe la ora 11 seara. Prietenii care m-au condus la tren, s-au asigurat că mi-am cumpărat biletul, ne-am luat rămas bun, seară fiind au mers spre casă, eu am rămas să îmi aştept trenul. Singura posibilitate de a ajunge din Arad spre Bistriţa era să iau două trenuri. Altfel nu se putea. Practic urma să schimb un tren prin Beclean. Pentru asta trebuia să mă scol fix la ora 5 dimineaţa, să sar în celălalt şi să aştept să ajung în minunăţia mea de pat, pardon oraş : Bistriţa.
   Conştient fiind stăteam pe peron cu o pungă mare de cipsuri în mână, rodeam pendulând capul 90 de grade stânga, 180 dreapta, repetam sistematic mişcarea până la noi ordine, de sus de la bază. Tot povestea o tipă că la linia la care aşteptam eu urma să vină nu ştiu ce tren, că va pleca în câteva minute spre nu ştiu ce localitate. Ea trebuia să fie şefa de la baza de sus. Localitatea în care pleca trenul se numea Simeria. Lângă mine nişte oameni se agitau, urcau în trombă, căutau vagoane, se aşezau strategic. Eu mă uitam la ei, mă uitam la ceas, mai erau 3 minute şi aşteptam cu nerăbdare să plece odată trenul ăsta ca să poată să vină al meu. Întreb un tip care bătea cu un ciocan în şine şi în părţile de suspensie a trenului dacă merge la Bistriţa respectivul colos. Mi-a spus mândru de el : " Nu domnule la Simeria. La Bistriţa altu merge." Nu m-am urcat sigur de ce făceam şi am continuat să privesc la ceas şi la tren. Am realizat că trenul a plecat fix la 11 şi 3 minute cum scria şi pe bilet. Abia după ce am început să nu îi mai văd ultimul vagon am înţeles ce am făcut.
   Agitat, nervos, deprimat aproape beat fiind de nervi fără să consum nici un strop de alcool am fugit la tipa care îmi dăduse biletul. Deja nu mai era vina mea, era vina tuturor care îmi apăreau în faţă. Era vina tipei de la buda în care m-am uşurat că poate de îmi încasa mai repede acel amărât de leu aş fi stat mai mult pe peron si poate aş fi realizat că e trenul meu. Era vina tipei de la bilete că nu mi-a atras atenţia că deaia schimb trenul în Beclean că nu pleacă direct în Bistriţa. Doar vina mea nu era.
   Ajung disperat la tipă, îi spun păţania. Mă priveşte amuzată şi zice lasă că rezolvăm. Îmi găseşte un tren la o oră distanţă. Ăsta trebuia schimbat undeva pe lângă Alba Iulia la 3 dimineaţa. Plătesc o diferenţă aproape cât un bilet întreg şi mă uit din nou la ceas. Mai aveam de aşteptat circa 40 de minute. Iau de la un chioş deschis non stop cipsuri, cornuri cu ciocolată, tot ce se poate cumpăra pentru o noapte albă.
   După ce am aşteptat tot acest timp pendulând capul în acelaşi sens timp de minute în şir, apare trenul. De data asta nu îl mai pierd, urc direct în el, îmi găsesc şi vagonul, şi locul fix ca pe bilet. Mândru de mine mă aşez, îmi scot chestiile ce aveau să îmi ţină companie până dimineaţa şi zâmbesc mândru de mine. Rod cipsuri ascult muzică la căşti, analizez fiecare om din compartiment. În faţa mea, ca defiecare dată când merg cu trenul, stă o tipă, o bomboană de tipă, şi vrea nu vrea trebuie să mai stea ore bune acolo. Mereu mereu o privesc insistent, că e ea sau că e o alta, încercând să o fac să se simtă stânjenită. Nici o şansă, ea mă ignoră total. În capul meu se fac tot felul de scenarii, de posibile idile, de făcute şi nefăcute de zise şi nezise. Eu în euforia creată, în liniştea internă care m-a copleşit am adormit ca un prunc. Nu mi-a cerut nimeni biletul văzându-mă că dorm (îmi spune mai târziu o doamnă trasă la răspundere de mine), nu m-a deranjat nimeni, mi-au dat toţi pace. Când mă trezesc din senin şi privesc la ceas arată 3 jumătate. Încep să mă agit, îmi iau bagajele, întreb în stânga şi în dreapta de ce dormeam, de ce nu m-a trezit nimeni să îmi ceară biletul, întreb dacă am trecut de localitatea X (nu îi mai reţin denumirea, nu e foarte comună) localicate unde ar fi trebuit să mă dau jos să iau următorul tren.
   Nu mai am ce face, nu mai am cui să cer explicaţii şi cobor în fugă la prima staţie direct spre o altă doamnă de la bilete, parcă aceaşi de acum vreo 4 ore. Îi relatez păţania. Ea se uită la mine şi râde. Îmi spune că îi figurează în calculator că biletul meu a mai fost schimbat cam tot pentru acelaşi motiv, că pierdusem celălalt tren. Râdea şi începea să facă pe păsătoarea. Caută în calculator, caută agitată şi ea şi la un moment dat îmi spune să fug să urc în trenul care ajunge în momentele alea în gară că nu stă mult. Să fug repede că e trenul pe care trebuia să îl iau dacă mă dădeam jos la timp. Coincidenţa făcea ca trenul pe care urma să îl schimb cu o oră în urmă să fie fix acel tren. Se pare că am avut şi ceva noroc nu doar neşansă, să nu îi spun altfel.
   Am urcat în tren, mi-am găsit locul parcă nesperat, încă uimit de cum s-au întâmplat toate mi-am promis să nu mai adorm până dimineaţa când ajungeam în Beclean. Nu ştiu cum am făcut dar nu am mai închis un ochi. Ajuns în Beclean am aşteptat trenul, l-am prins, am urcat sus şi direct spre Bistriţa. Am ajuns practic cu acelaşi tren cu care trebuia să ajung dacă nu îl lăsam pe primul să treacă pe lângă mine.
   Nu am mai spus în zilele alea nimănui nimic. Eram prea orgolios să suflu o vorbă. Acu mi-a trecut orgoliul.

Cât din viaţă o trăim defapt ?

2010-09-15T01:20:00.000+03:00

M-am săturat să cunosc termenul "amintire". Dumnezeu trebuie să fie mare hoţ. Ne-a furat o parte din viaţă dându-ne amintirile. Ne-a prostit pe faţă. În loc să ne lase să trăim intens, să trăim toată viaţa fără să pierdem clipe degeaba, a inventat pentru noi câteva chestii : amintirile, regretele, visele, somnul. Viaţa ce o trăim din prezent şi pe care vrem să o trăim şi în viitor nu ar trebui să se axeze deloc pe aceste idei. Amintirile ne răpesc o groază de timp, ne fac să retrăim în acelaşi fel acţiunile trecute şi nici o secundă nu ne lasă să inovăm. E echivalent cu a bea o cană de apă în 5 minute şi a mai sta 5 minute să te uiţi la cană realizând cum curge fiecare picur. Inutil de-a dreptul. Regretele ne fac să analizăm clipa, ne fac să ne gândim dacă a fost sau nu bine trăită, ne pun în situaţia de a ne imagina cum am fi putut-o trăi altfel, ca până la urmă să ne de-a pace şi să o lase exact aşa cum s-a întâmplat. Visele, şi aici ne referim la cele cu ochii deschişi, sunt doar momente scurse inutil. Nu am auzit pe nimeni să se laude că i s-au împlinit visele întocmai cum le-a visat. Mai bine trăia direct şi uita să viseze. Era mai util mai eficace şi mult mai înţelept. Somnul, alături de alte chestii tâmpite cum sunt mâncat, lupta pentru hrană, şi "chestiile alea obligatorii' pe care le facem zilnic, pe lângă faptul că practic înjumătăţesc numărul anilor trăiţi sau îl reduc mult mai mult, nu ne educă pentru a fi disciplinaţi intelectual în viitoarele acţiuni. Mâncatul şi lupta pentru a avea hrana zilnică, ne limitează ca şi spaţiu şi ne obligă să depindem foarte mult de cei din jurul nostru, de obiceiurile societăţii şi ne îngrădesc dreptul la libertate. Imaginaţi-vă viaţa asta fără a avea nevoie de hrană. Omul munceşte zilnic să aibă bani să îşi cumpere alimente, rareori reuşeşte datorită timpului sau mai nou a banilor să iasă la un grătar, undeva în verde să trăiască. Chiar şi atunci principala atracţie e grătarul. E obligat să stea într-o rază restrânsă, să frecventeze zilnic un loc de muncă care de cele mai multe ori îi displace pentru a avea un salar, pentru a putea cheltui, pentru a putea plăti facturilor adăpostului, locului căruia îi spune acasă şi la care ţine aşa de mult pentru că acolo se retrage să piardă alt timp preţios cu somnul sau depănarea amintirlor. Dacă nu am avea nevoie de hrană, dacă omul din fire nu ar fi dependent de apă şi mâncare, am fi mult mai liberi. Am călători, am vedea lumea, am trăi, nu am mai avea timp să ne amintim, să visăm la ceva ce încă nu am văzut. La o adică, avem nevoie de o cunoaştere cât mai vastă, de a schimba rutina, nu de a ne îngropa în 3 mese zilnice, 8 ore de somn pe zi, câteva poveşti, amintiri depănate alături de prieteni, prieteni datoraţi cercului în care ne câştigăm pâinea, vise ale unui potenţial viitor concediu în care practic încercăm să nu ne îngrădim financiar şi spaţial. Nu prea ne iese, uneori nu ne iese să mergem nici măcar într-un amărât de concediu. Fără a avea nevoie de apă şi hrană omul ar fi mult mai câştigat.
Merg acum să trăiesc, vă las pe voi cu amintirile mele, practic în loc să vă las să trăiţi, eu vă dau temă de a visa sau poate doar de analiza amintirile mele. Nu vă ajung amintirile voastre? Nuu, normal că nu. Acum e momentul regretelor. Ştiţi că am dreptate şi asta vă doare. Şi pe mine mă doare.

De ce e fata neluată ?

2010-09-10T13:17:00.000+03:00

În partea mea şi-n altă parte
Într-o dimineaţă mai aparte
Dădură zvonul că o fată
Urma să fie măritată.

Vin băieţi şi mici şi mari şi zvelţi
Cu bucheţi cu cai cu zarvă sau pamfleţi
Şi întreabă de o fată nu prea mică dar stilată
Ce va să fie măritată.

Un băiat mai de-a cătării
Dădu drumul negocierii
Tragea şi cu dinţii parcă
Fata ca să-l vrea, să-l placă.

Alt băiet, acelaşi gând
Ba la socrii, ba sperând
Ba în pragul disperării fiind
Pleacă fără nici o şansă.

Bag eu seama nu ştiu zău
Fata ori iubeşte în sine
Vreun băiat şi-l ţine bine
Ori în capul ei să fie ceaţa timpurie.

Fata nu zăreşte oare
Ce băieţi îi dau târcoale ?
Ba cu case, ba maşină
Ba constructori într-o firmă.

Uite aşa fetiţa noastră
Ce vroia la ea acasă
A sta încă neluată,
Poate totuşi, altă dată.

Odă fără sens

2010-09-07T01:44:00.001+03:00

Sunt lumi pierdute, sunt plaje reci
Dune de nisip, şuvoaie să te-nneci
Sunt case fără fund copaci cu crengi
Pe copil să-l sperii tu încerci.

Pe plaja udă zmeul ne priveşte
La luptă ar vrea ca să mă-ncercer
Ridic un umăr în semn de neputinţă
Dar zmeul vrea război, nu vrea credinţă.

Cu o ultimă suflare, ori eu sunt bun
Ori zmeul nu-i aşa de tare
Câştig o luptă dusă greu
Pentru un trofeu ca tine am să lupt mereu.

Dar ăsta-i bazmul, ăsta-i tot
Fiul tău, copilul meu iubit
Mă roagă mamei lui o îmbrăţişare
Când o văd, să-i dau să nu-i promit.

Şi zânele sunt multe, copilul e speriat
Nisipul nu e plajă, e o pătură pe pat
Castelul tău e perna de culcare
Copilul ne priveşte, aşteaptă în nerăbdare.

Dar bazmul nu-i atât de negru
Nici versul chiar aşa de scump
Căci pruncul nostru cel iubeşti
E între noi, aşteaptă ca tu să-i mai citeşti.

Tu m-ai sărutat cel mai aproape de soare

2010-09-04T00:21:00.000+03:00

   Ne-am urcat amândoi în chestia aia care ne urca spre soare.Eram la Vatra Dornei şi tu mi-ai tot spus că telescaunul ăla o să fie special. Mi se păreau atunci doar vorba dar chiar a rămas un lucru special. Tu nu ştii dar eu când văd telescaune oriunde aş fi sau când trec prin Vatra Dornei îmi amintesc de tine. A fost prima dată când am ajuns şi eu peacolo, a fost prima dată când nu tu erai cea care vorbea ciudat între normali, eu vorbeam ciudat între moldoveni.
   Eram eu ca un copil care nu ştie nimic, un copil care s-a trezit într-o dimineaţă că e si el copil, şi deşi mulţi ar fi crezut că eu te-am crescut pe tine, al naibii nătărăi cât s-au înşelat de mult. Tu m-ai educat, m-ai transformat, m-ai crescut atât intelectual cât şi spiritual. De la tine am învăţat că în viaţă nu e important să traieşti zilnic la fel, e important să vezi cât mai mult. Tu mi-ai creeat dorul de a cunoaşte. Tu mi-ai dat pofta de a umbla, de a vedea de a distinge şi de a atinge acolo unde uneori ai părerea că nici măcar oamenii mari nu pot.
   Şi ne-a prins nenorocita aia de ploaie, dar împreună am fost mult mai tari decât ea. Împreună ne-am zis că orice ar fi nu vom renunţa, că vom urca în munte şi vom face ca totul să fie de partea noastră. Am făcut exact aşa cum ai spus tu, deşi încercam să par cel care protejează, eu sunt cel care m-am lăsat protejat de tine. Şi se pare că ne-a şi ieşit, doar uite acum îmi amintesc cu plăcere şi mă bucur că îmi amintesc doar lucrurile frumoase care le-am trăit.
   Acolo sus era un alt aer. Acolo sus puteam să strig ce vroiam. Şi ştiu sigur că am strigat tare că te iubesc, doar nu puteam să strig aşa tare doar în sufletul meu. Şi mai ştiu că atâtea ne-am promis, şi atâtea ne-am povestit de era greu şi să le reţinem ca într-o listă scrisă pe un caiet. Ştiu că mi-ai spus tu că abia atunci ai realizat cât de mult mă iubeşti. Măcar tu ai realizat atunci. Eu realizez şi acum. Doamne şi cât te mai iubeam. Ţi-am zis ? Sunt convins că da, şi dacă nu îţi aminteşti o să merg eu să vorbesc cu copacii decolo. Ei sunt singurii martori, ei şi eu. Eu am rămas martorul nostru.
   Şi în timp ce urcam pe scaunul ăla vechi şi ud ştiu sigur că am realizat că va urma ceva ce îmi va marca viaţa. Şi stăteam cuminte în dreapta ta, mereu în dreapta ta, chiar şi când conduceam eu maşina aveam impresia că stau în dreapta ta. Şi barba tremura grea la fiecare grup de cuvinte, lăsată greu pe bara rece de metal şi ştiu că priveam în jos. În capul meu nu îmi venea să cred că lucrurile alea mărunte până atunci pentru mine, puteau să creeze momente speciale în viitor, chiar în acest prezent, în care scriu zâmbind, parcă la fel de fericit. Chiar ! Ai remarcat că datorită ţie sunt fericit şi când îmi amintesc cât de fericit eram ? Oare când îmi voi aminti de postul ăsta voi fi la fel de fericit? Dacă da, atunci voi avea eu grijă să mă tot gândesc la el. Nu îmi spune că sunt egoist, ştiu şi eu, dar uite frumoaso care nu mai eşti decât în amintire că egoismul ăsta decare dau dovadă mă face să râd. Nu mă faci tu, nu îmi areţi tu ce e fericirea, îmi arată egoismul. Te doare asta ? Sper ca nu, tu m-ai făcut egoist. Tu m-ai făcut să simt că tot ce e în jurul meu şi are legătură cu tine e al meu. Acum rabdă.
   Ştii că eşti singura care m-a sărutat aşa aproape de soare ? Şi am mai mers acolo la ceva timp după şi cred că am luat acelaşi scaun ca să mă urce sus. Încă îţi simţeam mirosul printre miresmele brazilor. Nu poate fi decât scaunul în care am urcat noi. Oare dacă ai fi fost acolo sus când ajungeam, şi ne-am fi văzut, ai fi fost şi tu săgetată în mijlocul plămânilor să rămâi fără aer la fel ca mine? Ştii decâte ori nu am mai putut respira văzându-te ? Dar de ce îţi spun astea ţie, când acolo sus când m-ai sărutat şi eu te sărutam flămând ne-a durut atât de tare pieptul încât ne-am luat în braţe strâns?

Din cauza ta sunt şofer

2010-09-03T01:32:00.000+03:00

   Au trecut 3 ani aproape decând am condus prima dată, prima mea maşină, prima dată fără instructor sau fără poliţist. Îţi aminteşti cum am ajuns cu greu în faţă la tine, cu maşina oprită în mijlocul drumului ? Tremuram tot, aveam emoţii, eram totodată mândru şi împlinit. Ştii că din cauza ta am vrut atunci să fiu şofer, din cauza ta şi a mamei tale. Voi două aveaţi o idee fixă cum că ăla care nu are permis nu e bărbat. Eu eram bărbat, trebuia să fiu bărbat pentru tine. Pentru tine am devenit bărbat. Pentru tine am tras din greu câteva săptămâni bune să iau plasticul ăla pe care şi acum îl ţin aruncat în portofel, pentru tine am tras din greu să iau maşina aia pe care o căutam noi de nebuni noaptea pe drum.
   Te luam cu mine în fiecare noapte, alergam amândoi de nebuni prin tot oraşul, analizam fiecare foaie lipită în geamul maşinilor doar de am fi găsit maşina potrivită. Şi niciodată nu îţi plăcea ce îmi plăcea mie şi tot cu tine am găsit şi ce am luat. Ştiam deja fiecare loc de parcare, fiecare maşină de vânzare, ştiam preţurile şi ne visam umblând prin lume cu maşina. Eu eram visător, eu îţi promiteam orice, te duceam, te aduceam fugeam împreună. Tu mereu îmi deschideai ochii şi îmi spuneai că maşina merge pe benzină, benzina e pe bani şi că oricât aş promite tot nu vom merge peste tot. Doamne câtă dreptate ai putut să ai. Şi doamne de câte dăţi ai avut tu dreptate şi am greşit eu.
   Şi am ajuns cu maşina în faţă la tine, te-am sunat să cobori jos. Ai venit, şi acum îţi văd zâmbetul încleştat în teamă, spaimă, bucurie şi emoţie. Ştiu cum te-ai urcat în dreapta ai pus centura şi prea multe nu îmi amintesc ce am vorbit. Erai speriată toată, tremurai dar tăceai. Eu ţi-am pus muzică, îţi spuneam să ai incredere în mine. Era practic imposibil, primele sute de metrii în maşină cu tine, primele mele sute de metrii ca şofer. Şi ne-am plimbat noaptea prin oraş, nu ştiai ce e în capul tău. Nu ştiam ce e în capul meu. Ai fost tare pentru mine, ai fost acolo pentru mine. Eu mă simţeam bărbat. Ştiu că îţi era frică dar ai tăcut. Ştiu că nu la multe zile era tanti aia să intre în noi cu maşina, şi s-a speriat şi a ridicat mâinile sus să se predea. Ştii că am făcut ce am făcut, nu ştiu prea bine ce am făcut dar nu am lăsat să ne lovească.
   Toată ambiţia asta, tot orgoliul ăsta dus la maxim ţi se datorează. Încercam să fiu cum vroiai tu să fiu. Pentru asta sacrificam tot şi dădeam tot ce aveam mai bun din mine. M-ai modelat ca pe un cub de gheaţă, însă vezi tu vinovato, până şi cubul de gheaţă tot se topeşte fie că vrei sau că nu vrei tu. Şi pentru asta trebuie să îţi mulţumesc ?!

Într-o iarnă tu m-ai învăţat să te muşc de bărbie

2010-09-01T14:46:00.000+03:00

   M-am trezit dimineaţa asta cu o iarnă mare în suflet. Am căutat prin bucătărie, prin casă, oriunde un lucru care să îmi limpezească gândurile. Nu am găsit nici măcar un şerveţel străin aruncat în scârbă pe lângă coşul de gunoi, nu am găsit un cuţit uitat pe masă nici măcar o sticlă goală de suc în cămară. E clar, e din nou iarnă. Poate că nu ninge afară, poate că nu ninge în trăirile mele, poate că nu are cine să aşterne straturi de zăpadă peste pieptul meu tremurat şi apoi tot ea să sufle până fiecare fulg se transformă din nou în zăpadă, poate că deaia e şi iarnă.
   Am avut ierni în care stăteam doi cu ochii mici şi nasurile lipite şi vorbeam prostii, ne uitam la copii care nu simţeau frigul şi nici apa ce le inunda păpucii vechi şi nici unul nu zicea nimic dar parcă ne gândeam amândoi că aşa ne-am putea uita la un alt copil, un copil al nostru. Dar nu, nu ne uităm, cum să ne uităm când la noi acum e iarnă ? E o iarnă la fel de rece afară, mult mai rece în interior, acu nu mai privesc cu nasul mic lipit de geam jos la copii, îmi privesc nările lipite pe sticla de termopan, singur, şi nările sunt aşa de mari încât mirosul vinului fiert ajunge direct la ele.
   Nu îmi place deloc, dar deloc deloc iarna, un singur lucru mă mai lasă să sper. Ştiu sigur că după fiecare iarnă vine o primăvară la fel de sigur cum ştiu că pe cer după soare vine întotdeauna luna, iar atunci când uită să vină, rar ce-i drept ştiu că stă supărată între nori dar de pe cer tot nu pleacă.
   În perioada în care nu aveam griji, nu ştiam că nările mele pot respira simultan cu nările ei, aveam alte preocupări iarna. Decând ai trecut tu ca un uragan prin viaţa mea şi ai demolat tot ce s-a construit în ea, am uitat ce gust are zăpada. Înainte nu era iarnă să nu muşc cu sete din zăpadă. Apoi au fost ierni când muşcam cu sete din tine. Îţi mai aminteşti că tu m-ai învăţat să te muşc de bărbie ? Eu nu ştiam că eram prea tânăr sau poate pentru că eram învăţat cu zăpada, ori ea nu era ea aşa caldă ca tine. Eram învăţat să cad cu sania fără să mă doară în mormanele mari de nea, dar tu m-ai învăţat şi altceva. De la tine am învăţat să cad mult mai de sus. De la tine am aflat că o asemenea căzătură te poate schimba definitiv, că din zmeu te poate transforma în fluture, că din om te poate transforma în umbră. Îţi aminteşti când erai tu Cenuşăreasa mea ? Fata aia care îşi pierduse pantoful şi eu îl căutam de nebun în locul în care ne băteam de ceva minute ca doi copii ? Îţi aminteşti cum m-ai muşcat de buza de sus atât de tare încât timp de o săptămână a trebuit să îmi mint prietenii că am avut herpes şi l-am muşcat să scap de el ? Nu, normal că nu ai cum să îţi aminteşti, doar e iarnă.
   Când eram mic iarna alunecam pe sanie. Uneori îmi era teamă, alteori bravam dar mereu alunecam şi mă puteam întoarce în vârful pantei pentru a începe din nou, ştergând greşeala ultimei coborâri. Tu m-ai învăţat să alunec prin timp, fără posibilitatea întoarcerii la începutul pantei, tu mi-ai arătat că nu sunt dâmburi că nu am să mă lovesc. Al naibii treabă ai uitat să îmi spui că la final nu vei fi tot tu să mă opreşti. Am dat rău cu capul de timp, mi-am revenit şi parcă ceva era schimbat. Dacă iniţial ne completam reciproc unul cu altul eu şi timpul, acum eu eram mult mai matur.
   Până şi nenorocitul ăla de vin pe care mi-l fierbeai tu cu scorţişoară avea un alt gust. Fierb vin din acelaşi butoi dar nu e tot aşa. Niciodată nu mi-ai spus câtă scorţişoară pui. E drept că prea mult nu m-a interesat. Cum poate pe un om să intereseze prea mult cărui fapt se datorează că un lucru e bun ? Omul în egoismul nativ se bucură, se foloseşte şi pune prea puţine întrebări cu referire la treaba asta. Acum aş vrea şi eu să ştiu de ce ne mergea aşa de bine. Dar uite că e iarnă şi iarna asta tu nu mai ai chef de prostii.

Viaţă în sicriu

2010-08-25T01:40:00.001+03:00

Circul ne transformă în oameni idioţi
Viaţa ne îndeamnă să fim clovni, pantere sau roboţi
Salutul ne desparte sau ne aduce împreună
Fiecare circ începe dimineaţa cu o vorbă bună.

Suntem oameni în pantofi pe scenă
Părem ridicoli într-o lume atâta de obscenă
Pierdem şirul zilelor sărind doar peste praguri
Morţi atât de vii în sicriele cu uşi şi geamuri .

Uneori uităm şi ne trezim târziu
Alteori dormim cu faciolul pe faţă
Ne e scârbă de simţiri, poate ne e greaţă
Viaţă sigur e o curvă, sperăm că nu-i şi hoaţă.

Eu fac primul pas mereu

2010-08-18T21:20:00.000+03:00

Şi-n fiecare petec din ochii ei demenţi
În care eu alerg ca într-o cursă de atleţi
Văd ce n-am văzut cred niciodată
Trandafiri crescând sub apă.

Pe fiecare curbă ce gura ei o face
Simt amarul mării ce nu-mi dă pace
Ca într-o poză în care am văzut cândva
Prima şi ultima mare din viaţa mea.

Pe fiecare creastă de rid sub ochii ei
Atârn finuţ sărutul zâmbetului meu
Şi-i povestesc atât de multe lucruri bune
O iau de mănă cerându-i să plecăm în lume.

Pe fiecare urmă pe care talpa ei o face
Calc atât de fin şi nu-i dau pace
Împărţim acelaşi drum, acelaşi pas, cămașa mea cea nouă
Fericire nesperată transformată în parfum din rouă.

De ce mereu calc eu în urma ta ?
De ce sunt fericit doar după fericirea ta ?
De ce sărut eu ridul tău
De ce eu primul pas mereu ?

Să fii om e marea ta calitate. La mulţi ani !

2010-08-16T22:14:00.002+03:00

Şi pentru că sunt om, şi pentru că îmi plac OAMENII, am ales să am în jurul meu doar prieteni oameni. Şi pentru că a fi om e marea ta calitate o apreciez şi constat că te caracterizează şi mă bucur să te ştiu mereu în prajma mea.
   Şi nu ştiu dacă îţi aminteşti sau nu, dar sunt fix 5 ani decând am vorbit prima dată cu tine. Sunt fix 5 ani când ai început să conturezi imaginea unei bune prietene şi cred că vor trece alţi 5, 10 sper mult mai mulţi ani în care să îmi dai voie să îţi arăt câtă recunoştinţă am că eşti în cercul meu de prieteni pe care vreau să îi numesc simplu oameni.
   Şi pentru că azi 16 august este ziua ta, îţi doresc să radiezi de fericire, să te menţii veşnic tânară şi să ştii să iubeşti cu sufletul, cu mâinile, cu ochii şi cu vorbele. Vreau să trăieşti mulţi ani fericiţi şi nu o spun neaparat pentru tine, o spun pentru mine. Am nevoie de tine mulţi ani deacum înainte. Iartă-mi egoismul dar îţi doresc cel mai sincer " La mulţi ani. ".
   Faptul că nu stăm la doi paşi unul de altul mă împiedică să îţi dăruiesc o floare de ziua ta, sper însă să pot când ai tu mai mare nevoie să îţi conturez un zâmbet în formă de crin, ştii tu crinii sunt florile alea mari care se deschid larg.
   Ai un loc important în sufletul meu, un loc doar al tău şi voi încerca sa am veşnic grijă de el.
   Îţi doresc multă fericire şi acelaşi egoist şi sincer LA MULŢI ANI Cristina .

"Mâini" de pianist

2010-08-14T19:03:00.000+03:00

Îmi doresc foarte mult să vizionaţi videoclipul alăturat. E povestea unui om care e altfel decât majoritatea dintre noi. Un om care şi-a dat seama ce contează cel mai mult în viaţa asta.
   E acel om care niciodată nu te va putea îmbrăţişa fizic, dar muzica lui îţi va îmbrăţişa sufletul. A trebuit să realizeze într-o zi că nu se va putea sprijini de un perete când va fi beat, ba mai mult că dacă ar vrea să se îmbete nu va avea cu ce să ducă paharul la gură. A învăţat că în viaţă fie trăieşti frumos fie mori. El nu şi-a dorit să moară aşa că trăieşte frumos.
   Cum spunea şi el, nu sunt reguli care să spună că la pian poţi cânta doar cu mâinile. Dacă ar fi regula asta, nu ar trebui să mai cânte ? Vă întreb eu pe voi. Oare trebuie mereu să ne ghidăm în viaţă după reguli ?!
   După ce am văzut filmul nu am rămas cu prea multe cuvinte, nici nu îşi au locul. Vizionaţi şi daţi replay, merită.

Lacrimi vorbitoare

2010-08-11T10:26:00.001+03:00

Dacă ar vorbi lacrimile mele
Am putea scrie începutul la o carte
Dacă ar vorbi lacrimile tale
Nu am şti merge mai departe.

Dacă zâmbetul meu ar scrie ce aude
Ar descrie poate valul lacrimilor ude
Dacă zâmbetul tău ar scrie şi el ceva
Ar descrie un alt peisaj în viaţa ta.

Dacă inima mea când bate
Ar cânta la tobe sau la harpe
Inima ta ar fi afonă
Neştiind ce înseamnă să iubeşti în trombă.

Dacă toate astea ar fi de partea mea
Tot tu ai mai avea de comentat ceva
Cu buzele tale ude, atât de îmbietoare
De la lacrimile mele vorbitoare.

Mâine e sigur o zi în care încă nu m-am lăsat învins

2010-08-06T21:38:00.001+03:00

   Trec printr-o chestie ciudat de urâtă. Simt că tâmpesc de tot. Am nevoie de ajutor, de ajutor profesional nu de o simplă joacă. Sunt ca un om drogat, mă hrănesc doar cu o chestie psihică care reuşeşte să mă dărâme doar punând stăpânire asupra mea. M-a dărâmat cu totul, m-a năruit m-a speriat de-a binele. Reuşeşte să mă transforme în ceva ciudat, în ceva care pe lângă faptul că mă transpune într-o nălucă, într-un necunoscut în viaţa mea mă şi conduce în fiecare decizie.
   Am nevoie şi măcar de o mână aruncată în scârbă în faţa mea, am nevoie de ceva ce să mă aducă la realitate. E o boală grea care nu te atinge deloc fizic. Nu imi pot stăpâni, controla emoţiile şi devin un intrus în cercul vicios în care am intrat. Vreau să uit că există acest cerc, vreau să uit că există această posibilitate, vreau să scap. Arunci tu o mână în faţa mea ? Dacă nu măcar dă-mi două pălmi să mă trezesc. Nu sunt suficiente două ? Mai dă-mi una. Ştiu să duc, ştiu să rabd ştiu să câştig tot ceea ce pierd. Sunt ciudat şi mă speriu. Îmi tremură gândurile şi mă aruncă cu capul înainte. Nu reuşesc să fac nici o mişcare în favoarea mea, reuşesc doar să îmi distrug toate şansele.
   Recunosc că sunt viciat, că sunt dominat că sunt un slăbănog în faţa lor. Singura chestie care îmi mai dă putere e să realizez că deşi azi am fost un dezastru, ziua de mâine pentru mine e prima zi din restul zilelor în care încă nu am greşit. Am nevoie de un impuls ca să pot să trec fără să mă las condus de emoţii, de dorinţa nebănuită de a câştiga. Vreau să câştig puterea de a nu mai pierde. Mă ajuţi tu ? Îmi dai tu o palmă ? Dacă nu o mână întinsă măcar o palmă peste faţă, din plin să mă trezească la realitate. Am nevoie de ajutor. Nu mi-e ruşine să recunosc. Tu ai puterea să recunoşti că eşti prea slab în unele momente ? Ajutor !

Viaţa mimă de simţiri

2010-08-01T13:15:00.001+03:00

Grimase lângă zâmbetele false
Oameni alungaţi din case
Doar iluzii în loc de vise
Compromisuri, oameni, feţe triste
Fulger transformat în ploi
Oameni negrii lângă oameni goi
Plâng îmbrăcaţi în ape şi noroi.
Zile fără multe chestii
Timp trecut, un ceas unelta vieţii
Plâns, copil, durere, rece
Viaţă care parcă ne întrece.

Uneori şi oameni cu viitor
Doişpe ore stau pe zi cu munca lor
Practic jumătatea lor de viaţă învinsă
Pahare, chelneriţe, fuste, ochiii zvelţi
Orchestra oamenilor beţi
Suflete adormite-n noi
Curent în vene şi de sânge goi
Jongleria vieţii, doi câte doi
Împart tristeţe, fericire şi noroi.

Palmares de pofte învinse
Ochi închişi, copii, dorinţe
Stele în priviri, copii cu şanse
Viitor nescris, jucat în carte
Atâţi adulţi aşa de multe vise
Plâns în somn, trezit de foame
Neputinţă şi-n chinare
Rupi un val de inimi pentru propia alinare
Muncă multă, nerăbdare
Toate sunt a vieţii compromise.

Primul trandafir, adevărat gest de bărbăţie

2010-07-26T22:40:00.000+03:00

Nu ştiţi voi femeile ce înseamnă pentru noi să ... dăruim un prim trandafir ? Şi da, aveti şi voi dreptate. Aş putea băga mâna în foc că oricare bărbat, prima dată când a ales să dea o floare a ales un trandafir. Şi vouă vă plac trandafirii şi asta tot pentru că noi v-am învăţat să vă placă.

Nu multe dintre voi ştiţi să apreciaţi efortul pe care îl face un băiat când vă aduce un tradafir. Aş putea compara tupeul de a face acest pas cu acela de a cumpăra prima revistă cu femei despuiate din viaţa ta de bărbat. Te duci, vezi, analizezi, priveşti de la distanţă. Te tot gândeşti că o fi că nu o fi, că i-a plăcea că nu. Şapoi încep reproşurile la propria persoană. Poi dacă îi dau trandafir ce o să creadă ? Ce va zice ? Poate că ar fi mai bine să nu îi dau. Dar dacă nu îi dau. Şi colac peste pupăză, tu stai ca un pui de găină lângă taraba aia, sau florăria unde o persoană, o femeie cel mai adesea vinde flori. Şi te vede, mereu te vede şi strigă după tine. Îţi simte diperarea, şi te cheamă să îţi dea o floare. Te duci că vorba aia, acu ai făcut-o, deşi regreţi a naibii că ai stat aşa aproape de zona aia grea, că nu ai urmărit găleţile cu flori de la 500 de metri, că nu ai apucat să numeri mai mult de 50 de bărbaţi care ies cu trandafiri în mână, că ... că ... că te-ai băgat în chestia asta. Şi eşti în magazin, şi ea zice : "E bine a.." tu : "da daaa e perfect". Şi plăteşti oricât, nici nu îţi mai pasă, doar să te vezi scăpat. Şi ea tot îţi zice acolo una alta şi tu ca un făcut nu auzi nimic, priveşti subtil şi foarte regulat la uşa florăriei ca nu cumva unul din tovarăşii tăi să te vadă acolo. Şi a trecut şi asta şi realizezi că va trebui să iei floarea aia în mână. Şi e aiurea de tot că nu ştii cum se face, nu ştii dacă să o ţii cu floarea în sus, deşi parcă îţi aminteşti că ai văzut multă lume cu ea în jos. Şi mai realizezi că din locul ăla până la ea acasă e foarte mult de mers că ai fost băiat isteţ şi ai luat floarea cât mai departe de casa ei să nu te prindă în flagrant fără să te gândeşti la consecinţe. Şi nu ai nici permis că se presupune că nu ai fost aşa pămpălău să dai primul trandafir la 18 ani.

Şi o iei de nebun pe drum, cu floarea aia de vro 15 kilograme în mână, credeţi-mă pe cuvânt că pare foarte grea şi deşi poate nu mă credeţi e şi al naibii de greu de manevrat. Şi ai impresia că fiecare femeie, care parcă atunci şi-a găsit drum pe acolo se uită la tine, că fiecare bărbat sau copil de 10 ani râde de tine, cât eşti tu de pămpălău că umbli cu o floare în mână şi ai impresia că s-au înţeles toţi prietenii tăi, toţi prietenii ei şi toate cunoştiinţele voastre comune să îţi iasă în cale. Şi e aşa de greu că îţi vine să laşi floarea acolo şi să o iei la fugă. Şi într-un final ajungi la blocul ei. Şi ea coboară jos , se face că nu ştie că urmează să primească o floare. Dar ştie că e femeie, şi femeile se pricep la chestiile astea. Şi apare ea, tu roşu tot şi bâlbâit : "uite m-am gândit să îţi aduc o floare". Şi ea, mirată şi plină de entuziasm : " vai merci, sunt florile mele preferate", deşi poate urăşte la culme trandafirii. Şi primeşte floarea şi voi o luaţi la plimbare. Şi cum parcă nu a fost deajuns că ai cărat tot drumul floarea după tine, că te-ai ferit de privirile oamenilor, logic că îşi ia floarea cu ea, ar fi aiurea pentru tine să o arunce naibii undeva. Şi pare un calvar, pare un complot al ei şi a tuturor celora care merg pe drum, care acum o privesc pe ea cu floarea în mână şi tu ai aceaşi impresie, că din cauza ta vă privesc, că ei ştiu că tu ai luat floarea aia şi orice ar face sigur în sinea lor râd de tine. Şi se termină şi dezastrul sau dimpotrivă minunăţia asta de seară, şi ajungi acasă şi ca o copilă proastă, tu şi bărbatul din tine vă amintiţi zâmbind minunea convinşi fiind că şi tura viitoare când vă vedeţi îi veţi duce o, da aţi ghicit, o floare.

Şi luaţi tot un trandafir că ştiţi că i-a plăcut. Dar vedeţi voi ? Femeile nu sunt ca bărbaţii. Un bărbat poate să ceară oricând aceeaşi bere : " o stela... o stela ...o stela ... o stela" că îi va face o nenorocită de plăcere, nu îl va jena ba îi va întări orgoliul, în schimb femeile vor şi altceva înafară de nenorocitul ăla de trandafir roşu pe care îl cumperi sau furi după caz de fiecare dată, care pe deasupra te şi sparge în pumni de la cât de încordat îl ţii când i-l duci.

Şi toate astea pentru voi, pentru că voi transpuse în mamele noastre ne-aţi spus de mici că fetelor le place să primească flori, şi aşa v-au spus şi mamele voastre şi asta v-au transformat în adevărate devoratoare de floră. Şi vă convine aşa şi nu aveţi nimic de reproşat. Şi sunteţi atât de crude încât atunci când vom crede că aţi uitat de el, de faza penibilă în care ne-am situat ne veţi aminti, sau mai rău de veţi arăta că el mai există ca dovadă a slăbiciunii tale ca bărbat într-un caiet al ei pe care fii convins că l-au văzut toate prietenele ei.

Viaţă tonomat de zâmbete omise

2010-07-22T14:27:00.001+03:00

Ochii plini de foc, cuvinte reci
Lacrimi plânse până lângă gură
Zâmbet pal pe negrii ei pomeţi
Sacrificiu transformat în ură.

Vorbe aruncate pe un ton grotesc
Timpane astupate-n propria durere
Zile scurte transformate-n nopţi neterminate
Sudori se pierd pe piept pe umeri şi pe coate.

Valori morale făcliile conştiinţei
Gând de luptă dezmierdări atinse
Viaţă tonomat de zâmbete omise
Fir cărunt de păr, toate sunt doar vise.

Genunchi sclântiţi de lungile drenări
Prelungiri de toleranţe şi-ndurări
Urme vinete tipărite pe a ta umbră
Dovadă scrisă, tu în rolul tău de slugă.

Doamne cât de bine-i fără tine

2010-07-19T22:19:00.002+03:00

Şi parcă nu mă mint
Şi-ncep să cred în mine
Şi e atât de dulce seara
Doar eu şi luna ştim de tine

Şi parcă nici nu uit
Dar nici nu ţin în mine
Cum mă plimbam cu tine
Şi luna ne privea cu aceeaşi formă vie

Şi parcă ploaia ne suda
De sus cu neagra ei furie
Udă erai doar tu
Eu şi restul lumii parcă nu.

Pe malul văii ce mult îmi place să îl trec
Acum singur, parcă şi un braţ de sălci
Mă simt atât de bine pe cuvânt îţi spun
E de vină cerul sau că nu eşti tu ?!

Ei sunt fericiţi ? Că noi eram

2010-07-13T16:07:00.001+03:00

   Atunci când ne jucam de-a ascunsa parcă era altfel. Atunci ne temeam doar de furia vecinului în a cărui curte săream să ne ascundem sau de vecinul care urla de la geam să nu ne mai băgăm sub maşina lui. Ieri mă uitam la ei jucându-se şi copii se tem să nu îşi murdărească tricourile adidas sau nike sau să li se deranjeze freza dată cu gel. Ne sfârticam tricourile în sârma ghimpată de la garduri, ne umpleam părul de vată sticlată de pe conductele de apă caldă din beci şi cu toate astea eram mai fericiţi. Toţi aveam cupici cu plasă în spate, era mai jmecher cel a cărui ciupică avea mai multe cusături sau dacă scria Levis pe ea. Acum e mai jmecher cel care are telefonul mobil cu card şi bliţ. Tot timpul când jucam de-a ascunsa şi ne număram care să minjească făceam în aşa fel încât cel care era mâţa să ai cât mai mult de numărat. Acum nu se mai poate aşa. Acum se filmează cu telefonul mobil să nu cumva vreunul din ei să păcălească.
   Tot timpul când eram noi mici unul din noi nu se juca, se ocupa doar cu pârâtul celorlalţi. Şi tare ne mai enervam dar ne trecea repede că adesea schimbam jocul. Şi cu toate astea eram fericiţi. Ieri când îi priveam m-a amuzat la culme o situaţie. Unul minjea, rămăsese doar un băiat să scape turma şi să vedeţi ce se întâmplă. Stă băieţelul care minjea în faţa locului cu pricina, scoate mobilul din buzunar şi sună. De după o tufă de boscheţi se aude o melodie. Era clar, îl găsise.
   Jumătate din zi ne-o ocupam cu pac-pac, doamnee ce ne mai consuma jocul ăsta şi cealaltă jumătate cu trasul cu cornete. Fiecare avea ba o ţeavă, ba un tun de ţevi, rupeam caietele şi eram experţi la făcutul de cornete. Adevărul e că doamne ce mai umpleam pe jos de hârtie, făceam gălăgie şi mizerie şi parcă noi chiar eram fericiţi. Şi eram fericiţi pentru că nu ştiam ce e aia criză, nu ştiam poate nici ce înseamnă să fii preşedinte. Ştiam că cea mai tare funcţie e director, ştiam că e bine să fii şi inginer şi că şomerul tot timpul iese din joc, de la jocul ăla bambilici dacă nu mă înşel ( cu director, inginer, muncitor, şomer). Acum ei nu mai fac aşa mare mizerie, nu mai aruncă peste tot cu cornete şi hârtie iar de pac-pac au auzit poate doar de la noi. Acum se joacă pe calculator, se joacă virtual, nu îşi mai pun nume de cod ca noi acum iau numele personajelor din lumea IT. O fi vrun avantaj, că doar ei nu fac aşa mare mizerie, sau poate e doar dezavantaj.
   Noi zâmbeam tot timpul, ba mai râdeam până ne lua plânsul, şi toate neplăcerile şi urile ne treceau când schimbam între noi acţibildurile de la gumă. Acum nu foarte mulţi râd, parcă e la modă să fie duri sa fie acri. Se ceartă mai tot timpul şi nu prea ştiu să uite să le treacă. Parcă asta învaţă de la părinţi. Oare ei sunt fericiţi ? Noi ştiu sigur că eram.

Iubirea noastră moare ?

2010-07-09T00:13:00.000+03:00

Cu fiecare floare ce o strângi la piept
Şi o priveşti în fiecare zi cu sinceră mirare
Iubirea noastră moare
Că eu nu ţi-am mai dăruit demult o floare.

Cu fiecare gând în care nu sunt eu
Şi te afunzi în el mereu
Iubirea noastră moare
De ce nu te gândeşti la mine, oare ?!

Cu fiecare suflu ce îţi murmură prin nare
Şi se pierde pe urechea lui pe ceafă şi spinare
Iubirea noastră moare
N-am mai respirat demult cu tine, şi mă doare.

Cu fiecare altă dispoziţie
Ce o trăieşti cu el din simpla ta ambiţie
Iubirea noastră moare
Şi nu se mai naşte, oare ?!

Ai mai fuma dacă ţigara te-ar îngrăşa ?

2010-07-08T22:50:00.000+03:00

   Dacă s-ar întâmpla ca printr-o minune, fiecare ţigară să pună 100 de grame la kilogramele voastre doamnelor, sau a noastre în general sunt curios aţi mai fuma ? Dacă un pachet de ţigări v-ar îngrăşa cu 2 kilograme aţi continua să fumaţi ?
   Acu să nu credeţi că eo îmi doresc să vă îngrăşaţi sau am ceva cu cei care fumează. Ideea era că vroiam să văd cum ar alege oamenii dacă ar fi puşi în situaţia de a se îngrăşa sau a nu mai fuma. Care din aceste două probleme ar învinge ? Ţigara sau kilogramele în plus. V-aţi pus vreodată problema asta ?
   Cred că majoritatea dintre voi dacă nu chiar toţi aţi alege să nu mai fumaţi pentru că nu v-ar încânta ideea kilogramelor în plus. Atunci oare vă întreb eu, are un efect mai mare "deranjul" fizic vizibil decât cel intern ? Am observat că nu are un impact prea mare faptul că toţi fumătorii ştiu că fumatul le distruge plămânii. Dacă ar fi conştienţi că fumatul îngraşă enorm, cu două kilograme pe pachet, şi cum ştim că un pachet îl fumează un fumător obişnuit pe zi cred că ar fi o lume de obezi. Ce ai alege în calitate de fumător ? Să fii obez sau să nu mai fumezi ? A doua cred că e cea mai benefică. Când vrei să te laşi de fumat îţi recomand să îţi pui problema asta. Dacă ţigara ar îngrăşa ai mai fuma ori ba ?!
   Dacă aş avea o putere aşa de mare încât să pot forma legi, aş legaliza doar ţigările care îngraşă. Aş impune prin legislativ ca fiecare ţigară fumată să ajute la îngrăşarea fumătorilor. Cred că realizaţi după ce citiţi asta cât de uşor v-ar fi să vă lăsaţi de fumat. Ţine doar de stimulii externi care vă pot pune la încercare, care vă pot face să fiţi mult mai tari şi să puteţi renunţa la fumat.
   E doar o idee care sper să dea fumătorilor momente de gândire şi poate poate ...

Cum putem creşte calitatea sexului ?

2010-07-07T00:01:00.004+03:00

   Poate vi se pare ciudată întrebarea mea, dar chiar nu e. E o întrebare la care am încercat să răspund cât se poate de serios. Bine tot eu am pus şi întrebarea dar asta e altă treabă. Cred că s-ar mări calitatea, dacă bărbatul de la mama natură ar fi prevăzut cu un mic artificiu în ceea ce priveste organele lui sexuale. Să presupunem că noi bărbaţii am avea un număr finit de posibile partide de sex. Să presupunem că toţi am avea de exemplu posibilitatea să avem relatii sexuale de fix 51 de ori ( nu mă întrebaţi de ce acest număr, mi-a venit pur şi simplu). Cred că am ţine mai mult la virginitate decât femeile, cred că am exersa nu practic ci doar teoretic mult înainte de a începe totul, şi am da maxim fiecărei ocazii. Poate având un acces redus, numărat, am fi ca şi garanţia la televizoarele LCD, la numărul de ore.
   Cum aţi profita voi femeile de noi, cum ne-aţi păcăli să cedăm? Aţi accepta lângă voi un om despre care nu aveţi certitudine cât mai are rămas ? Cred că e o întrebare foarte bună.
   Eu unul sunt convins că ar fi singurul mod în care şi noi bărbaţii am da mai multă atenţie fiecărei partide şi bineînţeles am încerca să fie fiecare din ele la superlativ.
   Sau poate bărbaţii ar consuma fiecare număr cât mai repede din teama de a muri pe neprevăzute fără a termina toate posibilităţile.
   Ce mişto ar fi dacă după fiecare faptă bună făcută în viaţă am mai primi o şansă, o ocazie. Cred că noi bărbaţii am fi din cale afară de buni. TOCMAI AM GĂSIT SINGURA SOLUŢIE CA SĂ NE FACĂ MAI BUNI UNII CU ALŢII. SINGURA SOLUŢIE VALIDĂ.
   Sfat de urmat acasă de către bărbaţi : încercaţi ca fiecare dată să fie ca şi ultima.
   Sfat de urmat acasa de către femei : noi bărbaţii deaia nu refuzăm nici o situaţie de genul ăsta pentru că ştim că suntem norocoşi că avem un număr imens, enorm de posibilităţi de a face sex. (Zic doar enorm nu infinit pentru că de la o vârstă totul devine finit). Încercaţi să conştientizaţi şi voi asta.

A crăpat nenorocita

2010-07-04T18:02:00.000+03:00

Ea e scorpia. Priviţi-o. O prefăcută, o urâtă şi o rea. Căcăcioasa ! De nu mai puţin de două zile ne tot duşmănim. Mi-am strâns arsenal gros, am pus pe monitor un fel de sperietoare de muşte. Am tras aproape toată gaşca, crocobaurul cel verde ( dacă nu vi l-am prezentat o să vi-l prezint curând) broscuţa, delfinul, căţeii tot tot. Am pus tot lângă monitor să nu îşi mai facă nevoile nebuna. Şi ea nesimţita o ţinea tot pe a ei, mă vedea, mă sfida şi ce credeţi ? Se căca (îmi scuzaţi vulgaritatea) direct pe monitor.Nu ştiu ce a mâncat ieri dar făcea împrăştiat. Atât de împrăştiat că e o adevărată dovadă de vitejie să încerci să vezi ceva pe monitor.

   Practic au fost trei. Ea e capul, e mafioata şefă. Am văzut eo că se apropia, urmărea bine zona şi când dădea un semn (a se citi că se căca fix pe ecranul monitorului) apăreau şi celelalte două.
   Mi-am făcut planul de luptă şi cu fruntea asudată şi plină de riduri de încruntare şi concentrare am reuşit în cele din urmă să îi vin de hac. Restul trupei a dispărut, nu degeaba se zice că pentru a distruge o trupă strânsă trebuie să îi dobori şeful.
   În toată lupta asta importantă a fost abordarea. Trebuie să ştii că musca când îşi freacă picioruşele din faţă se concentrează şi urmează să fugă. Când face aşa nu mai mişti deloc deloc faci pe mortul.Când face cu trompiţa atunci face şi caca. Trebuie să alegeţi momentul protrivit când atacă. Orice atac are un recul. Dacă nu reuşiţi din prima nu ştiţi când mai prindeţi momentul. Mie mi-a luat doar două zile.
   Acum vă las trebuie să curăţ câmpul de luptă de rahaţii urâtei. Succes la agăţat de muşte.

P.S. dacă aveţi nevoie de ajutor în astfel de situaţii îmi pun cunoştiinţele şi experienţa la bătaie. Trebuie doar să mă contactaţi.

Box cu viaţa

2010-07-02T00:49:00.000+03:00

   Îmi iau viaţa în şuturi fraţilor şi o lovesc, o lovesc aşa din plin să urle. Şi oricât mă chinuiesc ea nu suferă, e atât de iresponsabilă încât mă enervează. Şi mă agită aşa aiurea, si mă indispune.
   Viaţa asta a mea, încă nu ştiu cu ce ocazie m-a primit în ea, e aşa aiurea încât nu îmi dă putere să o lovesc din plin. Şi o atrag la colţ, ca într-un ring de box când îmi privesc în faţă viitorul, când în loc de stele verzi îmi văd trecutul şi în faţa mea prezentul e neversosimil. Trăiesc şi azi ca şi cum ar fi ultimile secunde din runda a doisprezecea şi ştiu că nu mai pot fi numărat la podea că nu mai iau pumni în freză, şi alerg din colţ în colţ şi în loc de 4 sunt vreo opt, viitorul îmi joacă feste şi e nesigur, ştiu că am început să alerg şi nu mă opresc. Şi sună gongul ăla ruginit decând îl privesc, şi a ruginit sub ochii mei şi deja mă dezgustă. Şi sar peste tot, păşesc peste gropile din podeaua plină din sâgele picurat de pe nasul meu bătucit de vreo 11 runde şi o lovesc în plin. Şi îi dau aşa cu sete câţiva pumni până o reduc la tăcere, o dobor la pământ. Şi sunt viteaz că e viaţa mea şi o pot lovi cât vreau că nu poate să se opună. Şi mă calmează fraţilor, mă calmează că o pot înjura, o înjur, o blestem că îmi permit. Şi mă simt bine şi îmi place şi mai vreau. Mă opreşte arbitrul, propriul meu arbitru, cel pe care eu l-am plătit să ne analizeze faptele, să le încadreze în limitele firii mele umane, şi l-aş lovi şi pe el, dar cred că mă doare. Şi vai cât îl urăsc şi pe el, şi îmi urăsc şi adversarul şi urăsc tot. Vreau să mă descarc. Am lovit azi toată ziua, am lovit în aer, am lovit în gol, m-am lovit pe mine şi acu trebuie să mă descarc.
   Ăsta e singurul loc unde nu am dat pumni, unde nu am înjurat dar simt nevoia să elimin stresul şi adunăturile. Şi am o forţă în mine încât tastatura asta jegoasă nu poate decât să îmi distileze gândurile, să le perie şi să le facă inofensive. Şi eu nu vreau asta. Eu vreau agresivitate, vreau urlete, vreau lacrimi şi durere. Vreau să lovesc ceva, azi nu sunt liniştit, nu sunt romantic nu sunt cum vreţi voi să fiu. Azi sunt agitat şi plin de draci. Îmi războiesc viaţa, suntem într-o luptă directă şi cred că o voi lua la pumni şi voi termina cu aberaţiile.
   Uhhh ce bine e, m-am mai descărcat puţin. Mă ajută aceste lupte, e chiar foarte frumos. Deacu defiecare dată când vreau să lovesc, voi lovi aici. Azi am fost scurt. Să nu uitaţi că uneori vorbele lovesc mai rău decât pumnii.

De ce nu folosesc ...

2010-06-29T22:31:00.000+03:00

niciodată expresiile " te pup " şi "sărut mâna". Poi mi se pare o ipocrizie să le spui unor doamne te pup şi să nu le pupi. E ca şi cum ai promite ceva şi nu ai face. Vin să te ajut cu treaba aia dar nu mai vin. Sărut mâna şi după întorc capul la cel de lângă tine şi dau mâna cu el. Prefer în orice ipostază să te pup decât să îţi spun asta. Să îţi sărut mâna decât să îţi spun asta, deşi în ultimul timp e cam aiurea să pupi mâna unei doamne. Sunt convins că dacă am fi un grup şi unu îşi prezintă prietena de exemplu şi eu îi iau mâna şi i-o pup, restul vor sări în hohote. Viaţa ne-a făcut să fim mai direcţi şi să sărim peste sensul faptelor.
   De câte ori nu vi s-a întâmplat să vă întâlniţi cu un prieten bun şi el să vină să se apropie de voi şi să vă "pupe pe obraz", am scris în ghilimele pentru că e doar o expresie mai nou, şi defapt să se apropie şi să "pupe" aşa în gol dacă îmi permiţeţi exprimarea. Suntem prea ipocriţi şi ne place asta.
   Dacă îţi voi spune " bună ziua" să fii singur/ă că o spun cu toată sinceritatea. Dacă te voi pupa pe obraz o fac pentru că însemni ceva pentru mine şi simt că pot şi că îmi doresc să te pup pe obraz. Şi dacă îţi sărut mâna e pentru că simt asta şi te respect atât de mult încât nu mă voi ruşina să o fac. Să nu râzi de mine că nu eu aş fi în cazul ăsta problema ci tu. Tu cea care nu ai înţeles niciodată că unele cuvinte au un sens aşa de mare încât e păcat să uiţi de el când le foloseşti.
   Şi dacă te iau în braţe, eheeeheee să ştii că am braţele calde.

Când eu zic că-i bună, e doar bună

2010-06-28T20:54:00.002+03:00

   Oricât aţi vrea să fiţi de "în top" cu restul lumii, dragele mele doamne, nu aţi realizat un lucru foarte simplu. Demult am remarcat că uneori femeia vede cât şi cum vrea acelasi lucru care pentru bărbat e clar şi simplu. Atunci când noi vedem o fată şi spunem " e bună", pentru noi asta înseamnă doar atât. Nu înseamnă că e bună şi voi face orice să fiu cu ea, nu înseamnă că e dragoste, iubire, şi ce e mai important nu înseamnă că "tipa asta bună" e cea care te va înlocui. Dacă eşti femeie şi te sperie mult expresia mea ca bărbat despre anumite persoane de sex feminin, ia-o ca pe ceea ce e. Orice reproş care va veni din partea ta nu mă va face să o consider mai urâtă decât e, nu mă va face sa o doresc mai mult sau mai puţin, ea va rămâne exact aşa cum era până atunci. Până atunci pentru mine e o fată frumoasă, pe care poate o uit în următoarele două minute, sau mai repede, orice remarcă care vine din partea ta va avea ca singur efect impregnarea pe o mai lungă perioadă a "bunăciunii" în amintirea mea.
   Ca şi bărbat îţi spun sincer că e acelaşi lucru ca cel în care îţi răspund în momentele de mare sinceritate, în clipele alea în care tu vrei să mă cunoşti şi îmi adresezi nişte întrebări tâmpite de genul : " Ce culoare preferi ? roşu sau verde" şi eu îţi răspund sincer că "albastru", deşi dacă mă întrebi mâine poate albastru se transformă în galben. Nu implică nimic mai mult decât o simplă remarcă, că "e bună", că "nu e bună", că e albastru sau galben, e o chestie pe care în următoarele câteva minute nu numai că o uit dar trece pe lângă mine fără să mă afecteze de nici un fel. De tine depinde cât de repede va trece şi crede-mă că cel mai repede trece când în loc să mă iei la harţă mă aprobi sau chiar îmi atragi atenţia cu mult înainte să observ "exponatul".
   Aşa că nu mai fii prostuţă, când voi zice că o anumită gagică e bună, tu fă-te că auzi că ţi-am zis că îmi place albastru, că nici una din aceste două teme nu reprezintă nimic pentru mine, sau pur şi simplu nu mă auzi. Noi bărbaţii nu gândim aşa mult ca voi, nu suntem "afectaţi" aşa ca voi despre fiecare atracţie fizică, nu ne îndrăgostim la prima vedere decât după vrun an decând suntem cu "acea primă vedere" şi nu totdeauna, chiar foarte rar vrem ca cea de lângă noi să fie o "bunăciune".

Noaptea goi

2010-06-25T21:54:00.001+03:00

E atât de tristă noaptea asta
Şi cerul e atât de stins
Şi mă ridic din pat cu inima
Odihnită după atâta plâns

Şi mă văd din nou zâmbind ca altădată
Pe o sfoară rătăcind în viaţă
Lacrimi cu parfum de flori
Înnoptează-n ochii nostrii goi.

Şi cel mai mult urăsc, să fiu certat

2010-06-19T13:53:00.000+03:00

   Nu am înţeles niciodată cum o persoană, oricare ar fi ea mă ceartă. Nu am putut înţelege cum un om poate să certe alt om, cu ce atribute speciale îşi asumă această putere. Atunci când cerţi pe cineva, moral şi etic comportamentul tău trebuie să fie mult peste al lui. Şi nici atunci nu ai dreptul ăsta. Când cerţi pe cineva îţi asumi o oarecare treaptă ierarhică mult superioară pe care trebuie să o şi meriţi. Un şefu îşi poate certa angajatul, subalternul pentru că asta ţine de fişa postului. Însăşi atributul de şef impune o anumită conduită. Un şef trebuie să fie un exemplu.
   Imaginează-ţi că într-o firmă este interzis fumatul. Vine şeful cu ţigara în mână şi în faţa lui stă unul din angajaţi şi fumează. Fară să ezite îi atrage atenţia că nu e permis asemenea comportament. Moral s-a comportat adecvat. Dar oare avea el acest drept cu ţigara în mână fiind ? Drept avea, dar nu avea demnitate.
   Când doi iubiţi " se ceartă ", rar vei auzi să spună că "m-a certat". Tot timpul când de exemplu ea e supărată, vine şi se destăinuie prietenei ei şi spune " ne-am certat ". Chiar dacă ea poate nu a zis nimic, a tăcut şi a fost doar certată. Etic şi moral s-a exprimat corect, verosimil s-a exprimat eronat.
   Cearta e la fel de urâtă ca şi înjurătura. La fel cum nu îmi place să fiu înjurat nu îmi place să fiu nici certat. Ce ar fi ca eu cu tine cititorul meu să avem un dialog. La fiercare cuvânt spus de mine tu să mă înjuri. Discuţia ori va degenera şi eu te voi înjura, ori eu voi ceda şi voi pleca, ori ne vom lua la pălmi. Pentru mine acelaşi lucru îl reprezintă cearta. Nu poţi, nu meriţi, nu ai responsabilitatea şi nici moralitatea de a mă certa, oricine ai fi tu. Dacă eşti şefu meu NICI TU NU AI dreptul să mă cerţi. Ei dacă îmi eşti prieten, atunci te întreb eu : ce fel de prieten eşti ca să mă cerţi ? Un prieten nu mă înjură, un prieten nu mă ceartă.
   Mulţi aţi fi în stare să îmi spuneţi că există acele certuri "constructive" ca să le spun aşa. Da. Există. O mamă îşi ceartă copilul când a greşit pentru că îi vrea binele şi vrea ca el să realizeze greşeala. Cu ce drept face asta ? Cu dreptul care îi apare în "fişa postului", în cuvântul ăla care i-a fost atribuit la apariţia fiului, cuvântul ăla "mamă".
   Nu mă înjura să nu te înjur. Nu te supăra să nu mă supăr. Nu mă certa să nu te cert. Iartă-mă ca să te iert.

Vă mulţumesc. Post dedicat vouă - Pilda prieteniei

2010-06-18T10:05:00.002+03:00

În ultimele zile am primit ca un premiu, un mic "omagiu" dacă îmi permiteţi expresia adus activităţii mele de bloger. Câţiva dintre cei care mă citesc din umbră mi-au povestit că mă citesc de mult timp, că mă citesc regulat şi că le place ce găsesc aici. Am rămas surprins de-a binelea să văd câţi sunt aceştia şi surprinzător toţi mi-au mărturisit zilele astea.
   Pentru mine blogul nu e o joacă. Nu e un loc unde vin şi postez ca să primesc comenturi de la fete care au poze cu ele semi-îmbrăcate pe hi5. Nu postez pentru că a mai trecut o zi în care nu am scris nimic. Blogul e cel mai bun prieten al meu. E singurul care mă înţelege cu adevărat şi care ştie ce să îmi spună şi ştie când să tacă. Când mă plictisesc şi nu am la ce medita, nu am ce face şi pur şi simplu stau degeaba, apare el. Îmi dă un zâmbet, îmi dă satisfacţia de a învăţa tipuri umane şi mă alătură vouă. Vreau să vă bucuraţi de el la fel de mult cum mă bucur eu. Dacă vreţi poate fi şi prietenul vostru. Trebuie doar să îl înţelegeţi şi vă promit eu că chiar dacă îl citiţi de mai multe ori, vă va povesti tot altfel lucrurile.


   Când eram mai mic, o persoană foarte dragă mie îmi tot spunea pilda prieteniei. Spunea ea (citez din memorie) :
   << A fost odată un băieţel cu caracter urât de tot, era rău rău şi se certa cu toată lumea. Odată tatăl lui i-a spus ca defiecare dată când îşi pierde cumpătul sau se ceartă cu cineva să bată un cui în gardul grădinii. În prima zi băiatul bătuse aşa de multe cuie, că se obosi rău de tot. A doua zi a bătut mai puţine, şi a început să se controleze pe zi ce trecea tot mai mult. A ajuns să işi dea seama că e mult mai uşor să te contolezi decât să baţi cuie în garduri. După ce a ajuns să nu mai bată deloc cuie, a mers la tatăl lui şi i-a mărturisit. Tatăl i-a spus ca de acum înainte, pentru fiecare zi în care nu îşi pierde răbdarea să scoată câte un cui din gard. Au trecut multe zile şi în gard nu au mai rămas deloc cuie. Tatăl l-a luat de mână şi i-a arătat gardul. Era plin de găuri. Găurile nu se astupă. Apoi i-a explicat băiatului că poţi să să loveşti fizic sau verbal un om, să îţi ceri foarte repede scuze, el te va ierta dar rana va rămâne. Prietenii nu trebuie răniţi. >>

Şi da m-am îndrăgostit

2010-06-15T19:32:00.001+03:00

   Uite azi m-am îndrăgostit pentru a doua oară. E a doua mea mare iubire. Şi nu neaparat azi. Ne-am văzut prima dată duminică, de duminică până azi s-a mutat la mine. Locuim practic împreună. încă nu ne-am luat în acte dar în maxim 3 luni va fi a mea.
   Am ieşit în grămada de potenţiale iubiri şi nici una nu mi-a tras cu ochiul cum a făcut-o ea. Şi m-am oprit şi am privit-o, am privit-o bine şi am zis : da a mea va fi. E drept că mi-a mâncat din prima toţi banii dar nu îmi pare rău. E a mea şi a mea va fi mult timp deacu înainte.
   Sunt conştient că iubirea e reciprocă. Când îmi e foarte cald mă răcoreşte. Când sunt plictisit mă interesez de ea. Când sunt tăcut vorbesc cu ea. Vreau să o cunoaşteţi şi voi. Vreau să o admiraţi. E foarte frumoasă şi nu are prea multe probleme, mă are pe mine.
   Va fi a mea şi va fi ... BN 40RDY, şi poate nu ştiţi de ce va fi aşa, chiar deaia vă spun. 40-Ho Rdy = Rdy.
BN-HORDY. Apropo pe ea o cheamă Renata, Renata de la Renault. Renata Megane.

Sunt ceea ce uiţi, sunt ceea ce vezi

2010-06-03T23:56:00.001+03:00

Şi stau cu capul plin de vise
După câţiva ani de gânduri compromise
Şi mă jur că o să fiu discret
Când o să privesc în ochi iubirea ca pe un tapet.

Şi parcă sunt matur de-atâta timp decând aştept
Să mă joc cu mine ca şi cu un magnet
Şi mă lovesc de acelaşi pol la infinit
Îmi zdrobesc principiul, orgoliul mi-e rănit.

Poate că mă ştii sau poate că mă crezi
Sunt miezul timpului ce negândit îl pierzi
Mi se închid riduri lângă ochii verzi
Sunt ceea ce uiţi, sunt ceea ce vezi.

Noua generaţie de paişpe'

2010-06-03T23:22:00.000+03:00

   Am remarcat recent, citind mai multe bloguri că toţi tinerii din ziua de azi sunt experţi în iubire. Toţi ştiu cum e să suferi, toţi scriu despre cât e de tragic, de trist, de deprimant şi toţi folosesc aceleaşi cuvinte deja arhicunoscute: lacrimi, inimă, durere, plâns, uitare, telefon, ceartă, ură, iubire, alta, altul. Se ridică acum o nouă generaţie, o generaţie de paişpe' cum îmi place mie să o numesc, cu fete care abia au adunat două fire de păr pe buric că le-au acoperit cu un mic tatuaj, fete care abia îşi văd mărarul pe picioare că sunt experte deja în epilatoare, fete care deşi încă mai au pistruii din buletin pe faţă, umplu solarele şi care bineînţeles folosesc anticoncepţionalele deşi nu le pot pronunţa corect denumirea. Această generaţie precoce care şi-a trăit la paişpe' ani marea iubire, această generaţie care nu ştie dacă va mai putea vreodată iubi, această generaţie care scuipă la nervi şi înjură de plăcere e o generaţie care nu face decât să îmi producă milă şi uneori tristeţe.
   Fetele astea de paişpe care sunt experte în relaţii şi băieţi, care se pricep de minune la maşini şi care fac păianjeni în cluburile de fiţe uită că viaţa nu se rezumă doar la asta. Uită că pentru a ţine un discurs în faţa unei mulţimi e nevoie şi de cuvinte, uită că viaţa nu se la numărul de băieţi cu care ieşi şi nici cu care îţi împarţi " orgoliul".
   Uneori citind blogurile acestor noi feţe ale societăţii care ne clădesc pe noi ca oameni, realizez cât de puţine orizonturi îi aşteaptă. Mi-aş dori să văd nişte fete care scriu pe blogurile lor despre cum se simţeau când erau făcute să roşească nu când erau înjurate, despre cât de bine le prindea fiecare plimbare prin parc nu fiecare fugă la farmacie după antidepresive. Mi-ar plăcea să văd oameni sinceri nu oameni mulaţi după ecoul lăsat de alte ecouri ale păişpimii de azi.
   Mi-e silă de fetele astea care îşi fac poze de hi5 cu bunica de 90 de ani pe moarte în spatele lor, aproape dezbrăcate cu singurul scop de a primi comenturi de genul : "ce bună eşti", fete care în loc să aibă bătături în palme de la scrisul temelor au bătături în alte locuri de la scrisul "poveştii " lor triste de pe blog.

Timpul se măsoară doar în amintiri

2010-06-01T16:21:00.002+03:00

    Noi oamenii avem prostul obicei de a măsura viaţa în minute, ore, zile ani. E o mare greşeală din partea noastră. De cele mai multe ori ne întrebăm unii pe alţii : "Câţi ani ai ? ". Primim răspunsuri diverse şi răspundem cu un simplu "mulţi înainte". Catalogăm oamenii ca fiind tineri, bătrâni, copii, oameni, băieţi, bărbaţi dar asta în raport cu ce ? În raport cu ce sunt eu tânăr sau bătrân ? În raport cu timpul pe care l-am petrecut aici pe pământ ?!
   Corect ar fi să vedem câte a făcut fiecare. E ca şi cum am fi noi doi, eu şi tu, tu cititorul meu. Amândoi să ne naştem deodată şi în acelaşi moment să primim 3 lucruri de făcut. Oricare trei lucruri. Unul să alergăm 20 km fără pauză, altul să fim în stare să conducem un avion, şi altul să reuşim să facem o femeie să zâmbească. Amândoi, eu şi tu suntem la fel de tineri, dar eu reuşesc cu mult antrenament să alerg 20 de km în 5 ani. Tu reuşeştri mai repede, sau poate mai târziu. Eu reuşesc să conduc un avion după 3 ani. Tu reuşeşti după 6 luni. Eu reuşesc să fac o fată să zâmbească în câteva minute, tu la prima privire. După ce am terminat fiecare din noi astea, murim. Eu mor mai târziu decât tine. Lumea va spune că sunt un norocos că am trăit mai mult, tu ghinionist că ai murit mai tânăr, deşi amândoi am murit şi toată viaţa am reuşit să facem la intervale diferite de timp aceleaşi lucruri. De ce am fost eu mai norocos ca tine? De ce am trăit eu mai mult? Cantitativ şi calitativ am trăit la fel, ca şi durată tu ai rezolvat mai repede totul. La un nivel mai mare la asta se rezumă viaţa noastră.
    Nu contează cât de mult a fost atunci, cât de mult e acum cât de mult va fi mai departe, contează cât de mult s-a concretizat totul. Prefer să iubesc un an dar intens, sincer şi împărtăşit decât mult, lălăit şi fără nici o noimă. Marea iubire ( îi sună în special lui cristinel) nu e cea care ţine toată viaţa, nu e cea care ţine mai mult, e cea care îţi vine ţie în minte atunci când zâmbeşti amintindu-ţi cât de frumos e când iubeşti.
    Aşa că să nu aşteptăm să treacă timpul, să nu vedem că trece timpul, să nu ştim nici măcar că există timp, să lăsăm doar viaţa să fie cât mai complexă cu cât mai multe încercări, eşecuri, reuşite, împliniri, vise.

Sexul un antrenament cu vocale

2010-05-29T10:37:00.000+03:00

V-aţi gândit vreodată că sexul poate fi şi altceva decât sex ?! Cele mai multe dintre cititoarele mele, voalate fiind de sentimentele pe care le nutresc faţă de iubiţii, amanţii, nepoţii lor vor spune că da, ele sau gândit şi sexul poate fi dragoste. Ei nu dragii mei. Sexul începe aşa :

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa - asta la început când geme ea la preuludiu deparcă atunci deapănă amintiri cu ultimele ei 47 de orgasme

Eeeeeeeeeeeeeeeeeeee - Asta puţin după ce a început fenomenul propriu zis când prinde gustul

Iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii - Încearcă să îl facă pe el să se simtă bine, geme, screme, se agită doar doar or auzi-o vecinii că are şi ea activitate

Ooooooooooooooooo - Când în sfârşit simte şi ea ceva, aşa un fior mic, când crede că poate poate ar putea să ajungă şi ea odată să simtă chestia aia cu care se laudă toate prietenele ei, deşi probabil nici una nu a trăit cu adevărat aşa ceva

Uuuuuuuuuuuuuuuuu - Aici vorbim de el şi de surpriza care i-a rezervat-o. Surpriza a apărut mult mai devreme decât s-a gândit ea.

Ăăăăăăăăăăăăăăăăă - Geamătul care conţine vocala "ă" nu prevesteşte lucruri prea bune. E singurul geamăt care nu se aude prea bine, se aude mai mult ca un oftat. Ăsta ar fi de preferat să fie sărit din jocul de-a vocalele.

Îî - replica asta îi aparţine bărbatului. Probabil aţi observat că nu e aşa lungă ca celelalte. Prea multe explicaţii nu sunt de zis.

Ââââââââââââââââ - asa e ultima replică a femeii, după care se întoarce cu fundu şi nu, nu schimbă poziţia, doar se culcă. Poate fi precedată de invective sau injurii la adresa partenerului, după caz. Se recomandă a fi folosită când partenerul nu consumă băuturi alcoolice, altfel poate degenera în ceva mai grav.

restul fraţilor, restul nu mai e de povestit

Femeia grasă standard de frumuseţe

2010-05-27T15:09:00.000+03:00

    Aţi realizat vreodată că voi femeile sunteţi frumoase doar pentru că noi bărbaţii vrem să fiţi? Sau altfel pusă întrebarea, aţi remarcat că noi bărbaţii definim termenul de frumos în ceea ce vă priveşte pe voi femeile ?
    Ce ar fi lumea asta, cum aţi fi voi ca şi femei dacă noi bărbaţii am iubi doar grasele, ne-am mândri să avem lângă noi o femeie grasă şi am fugi în ruptul capului de cele slabe ? Poate ar fi o lume cu multe femei fericite.
     Îmi şi imaginez trecând pe drum namile de femei, fete, femei măritate cu sandviciurile în mână, cu şaorme şi tot felul de cipsuri, molfăind şi zâmbind cu mândrie când cei din jur le fluieră. Dacă noi v-am iubi doar grase, toate aţi fi obeze.

Strâns de mână

2010-05-25T15:26:00.000+03:00

Atunci când m-ai ţinut de mână
Şi cerul parcă se juca cu noi
Ba un strop de ploaie
Ba fulgerul sub ochii noştri goi

Am simţit că nu e nicăieri
Atât de simplu ca ce ascunzi tu în priviri
Atât de sincer ca la tine în braţe
Când te pup copilăreşte peste mâini.

Atunci când te-am ţinut de mână
Şi m-ai privit roşind în ochi
Am ştiut că poate poate
Am să-ncerc din nou ca să mă joc.

Iubirea imposibilă

2010-05-21T21:48:00.000+03:00

   Foarte multă lume vorbeşte despre iubire în acest mod. Mi se pare cea mai nefericită alăturare de cuvinte.
Nu cred că o iubire poate fi imposibilă. Ce e iubirea ? Prea multe nu vă ştiu spune, ştiu că e emoţie, trăire, simţire şi că orice ai face nu poţi scăpa de ea. Nu e nimeni care să nu fi iubit cel puţin o dată în viaţa lui. O fi iubit pe cineva, o fi iubit fără să afle nimeni, chiar şi eu am iubit şi cu siguranţă o să mai iubesc.
   Faptul că iubirea nu e împărtăşită, sau că cei din jur nu sunt deacord cu ea şi pun beţe în roate relaţiei, sau posibilei relaţii, asta nu înseamnă că iubirea în sine e imposibilă. Iubirea există, creşte, se dezvoltă ca orice alt senstiment care ne macină. Iubirea dacă există poate fi oricum numai imposibilă nu.
   Dacă aş avea suficientă putere aş interzice asemenea alăturare de termeni.

Amintirea măsurată în ţigări partea 5

2010-05-14T10:08:00.001+03:00

    Băi şi a trecut aşa mult timp decând simţea ceva, durere, plăcere, dragoste sau ură. Acum parcă e alt om. Şi-a schimbat valenţele vieţii şi clădeşte doar momente care deloc nu sunt triste. A devenit un om atât de tare încât e convins că nimic nu va mai putea vreodată să îl dărâme.
   Îşi aprinde acum din nou o ţigară şi taie fumul cu un zâmbet de şmecheraş, mândru că şi-a demonstrat că s-a schimbat atât de tare încât toate copilăriile sau copilele care altădată l-ar fi dărâmat acum îl pun într-o lumină atât de bună. Ar vrea să urle să spună tuturor că şi-a dat seama că e cum credea, că a devenit invincibil şi că e convins că dacă va iubi vreodată nu va mai putea fi dărâmat. S-a jucat în ultima vreme cu sentimentele să vadă dacă îi iese treaba şi i-a ieşit cum spera.A ştiut să se prefacă atât de bine încât uneori uita că se preface şi parcă totul se derula ca un rol la teatru în care şi atunci când mai uiţi o replică e acolo cineva pus să îţi sufle. Şi tu eşti actor şi nu simţi nimic, şi personajul pe care îl interpretezi trebuie să fie vesel, fericit să spună "te iubesc". Tu uiţi cuvintele şi sufleorul urlă printre dinţi : " Te iubesc mă!". Tu pentru un moment eziţi, crezi că vrea să ţi se adreseze dar îţi dai seama că aia e replica ce urmează să o spui. Dacă nu o spui strici piesa, dacă o spui eşti mândru că ai interpretat-o atât de credibil încât cei care se uită din public fie sunt cuprinşi de melancolie fie intră în joc.
   Şi el ştie că rolul s-a terminat şi e mândru că l-a dus la capăt cum îşi dorea de la început. Şi da, acum e chit. Acum e chit cu viaţa. Ca şi actor ştie că făcuse o dată greşeala să simtă trăirile personajului pe care îl juca, şi când piesa s-a terminat s-a simţit ruinat. Acu s-a simţit doar împlinit. Reuşise să îşi joace rolul exact aşa cum îi era scris în desfăşurător. Uneori crede că ar merita un premiu pentru asta. Ar merita un premiu care să ateste cât e el de bun. Şi poate a fost bun că a jucat cu personaje bune, sau pentru că are un public prea naiv.
   Nu avea curaj să spună nimănui ce rol interpretează că ar fi crezut lumea că nu e doar un rol. Şi oricum nu îi plăcea la început deloc, pe parcurs mai deloc dar s-a obişnuit şi aştepta să se termine. Şi vroia să se termine cu el neatins de nici un factor de risc, de nici o tentativă a declinare a acţiunilor. Şi a reuşit.
   Poate va mai aprinde câte o ţigară din când în când, dar acum ştie sigur că nu are cum să se ardă. Ţigara nu se va mai fuma atât demult încât să îl ardă la buze, o va stinge mult înainte de mijloc.

Şi nu ştiu eu

2010-05-14T09:36:00.000+03:00

Şi nu ştiu cum i-aţi spune voi
Lucrului firesc ce când iubeşti
Se-mparte brusc la doi
Şi nu ştiu cum aţi vrea să fie
Primul refren din a voastră melodie
Sau primul vers din prima poezie
Pe care încă ţi-o mai scrie
Pe o foaie udă cu un pix albastru
În locul în care îi începi dezastrul.
Şi nu cred că aş vrea să ştiu vreodată
Cum se scurge mierea de salcâm
De la pieptul tău doar pe un sân
Dar aş vrea de fiecare dată
Să mă-mbăt cu lacrimile zâmbetului tău de fată.

Pilda vieţii

2010-05-12T12:30:00.000+03:00

Asta nu e o pildă oarecare, nu e o pildă citită din cărţi, nu e o pildă pe care să o mai fi auzit cineva, e o pildă pe care am scris-o eu aici şi pe care oricât de proşti am fi o înţelegem toţi.
Odată într-o familie de oameni simpli, cu conduită frumoasă, un adevărat cămin în toată puterea cuvântului, la una din discuţiile de dimineaţa fata îşi întreabă tatăl : " Tată ?! Ce e viaţa ?". Şi tatăl stă şi se uită la fată şi se gândeşte. Nu prea găseşte multe cuvinte, nu găseşte explicaţii. Realizază că fiica lui, mică fiind i-a pus o întrebare atât de banală dar atât de grea. O întrebare la care oamenii mari nu au răspuns. Tocmai asta e viaţa, e singurul lucru la care omul oricât s-ar chinui nu găseşte un răspuns care să îl satisfacă pe deplin. Orice răspuns găseşte îl poate înţelege şi matur fiind şi copil dar în ambele ipostaze nu îl mulţumeşte pe deplin.

Cel mai frumos cadou e libertatea

2010-05-11T16:31:00.001+03:00

    Cel mai frumos cadou pe care ni l-a dat viaţa a fost să fim liberi. Şi e singurul cadou la care noi oamenii în general cam facem mofturi, e singurul cadou pe care nu îl luăm în serios. Ce poate fi mai frumos decât să fii liber să alegi să iubeşti, să fii liber să alergi, să călătoreşti, să fii liber să faci ce vrei sau să fii liber să ai prieteni.
    Atunci când îţi îngrădeşti libertatea, e ca şi cum ai refuza un cadou pe care îl primeşti gratis şi care ţi-ar servi cu foarte mult folos.
   Când vă las să fiţi liberi vă fac un cadou. Aţi putea cel puţin să apreciaţi asta dacă nu să îmi mulţumiţi.

Ziua a 7-a (Duminica) pentru a ne odihni

2010-05-04T00:28:00.000+03:00

Toată lumea ştie că Dumnezeu a decis ca ziua a 7-a, care la noi e Duminica să ne odihnim. În mod normal după o zi de odihnă revii la muncă cu forţe proaspete, eşti freş, ai energie şi dorinţă de muncă. În celelalte moduri, oricare ar fi ele omul vine lunia la muncă sau la şcoală mult mai obosit decât când a plecat.

Cronica meciului în deplasare Jelna cu Monari

2010-05-02T20:48:00.000+03:00

Acum sincer să fiu încă nu mi-e foarte clar cine cu cine a jucat. Ştiu cu certitudine că s-a jucat în Jelna. O fi fost în deplasare sau acasă acu tot aia e, tot 2-2 s-a terminat. Am adunat şi noi galerie mare, trupă nu glumă, am luat materiale pirotehnice (puşcam la seminţe de ne lua naiba) şi mult entuziasm şi am galopat în fugă (defapt cu maşina dar la ce viteză aveam cred că alergam uşor) până sus pe dealul JELNEI. Asta e undeva în Câmpia Pano... sau defapt sigur e în, cred că munţii, defapt e aici la douăzeci de minute de alergat sau jumate de oră cu maşina lu Moki.
Ca la orice cronică sportivă trebuie să încep prin a vă prezenta terenul şi echipele. Terenul s-a prezentat într-o stare foarte bună. După cum vedeţi din poza de mai jos, a fost tuns de un deget, la acelaşi nivel cu părul de pe piept. Echipele au fost când echilibrate, când dezechilibrate, când erau mulţi jucători când puţini, când toţi când mai puţin cu doi. Meciul, poi meciul s-a jucat ce să vă spun mai mult. A fost un meci, că de erau două cred că vă prezentam două terenuri.

A început meciul, apoi în mai multe minute s-au dat lovituri de la colţul terenului, de fiecare echipă. una dintre ele sigur a dat mai multe că e cam greu să se dea tot atâtea de ambele. Apoi s-au mai dat şi lovituri libere, dintr-o astfel de lovitură a dat unu golul de 2-2, că a mai dat o ochipă gol dintr-ul penalty. Ăia ce au dat penalty au mai dat un gol ei aşa de la ei, ăştialalţi au mai dat un gol nu ştiu cum că atunci spărgeam seminţe. Publicul tot dădea de mâncare la care cum prindea. Vedeta a fost arbitrul, nu mai retin cum îl chema dar nu vă prea interesează oricum.

Şi no cam aşa cu meciul. Apoi să vă prezint şi galeria, staful tehnic şi reporterul de servici care a fost cu noi. A căsca...adică a fost şi el atent la meci. În poza din stanga cel cu un singur ochi deschis că celălalt nu ştim unde era, e Gusti. El va scrie o cronică pentru o televiziune locală (între noi fie vorba tot a mea e mai reuşită). Cel supărat de lângă el, e Cătălin unul dintre jucătorii de la ... Podirei (cred, sau Monari, deşi cred că Monari e). El a jucat bine, chiar foarte bine. A dat două şuturi spre poartă în două minute, asta prin minutul 60. Restul timpului până l-a scos antrenorul afară nu ştim ce făcea, oricum de sus se vedea mult mai bine. De sus din tribună de lângă noi deacolo. Oricum luase şi un galben nu contează pentru ce important e că l-a meritat.
Per ansamblu un jucător bun, mai mereu îi iese câte o schemă două, ştiu ce şi cum să aleagă, cum să le aşeze şi ce să bifeze. Pe biletele de pariuri normal, acolo e foarte bun.

În poza din stânga e Bughy. El azi a fost galeria, a adus fanioanele, a scris cântecele şi ce mai urlam noi acolo şi a făcut atmosfera. Nu a căscat, decât în rare momente.
Aici era în cantonamentul de după meci, unde împărţim impresii şi păreri. Era în limuzina de lux cu care ne-am întors acasă şi da nu i se vede decât mâna dreaptă. Cu stânga desfăcea şampania şi ce am mai băut noi. Nu prea vorbeşte în poză, tace că e răguşit. A urlat mult la meci şi a fost şi majoreta dacă vreţi voi.

El e Moki şoferul nostru de azi. A condus într-un fel, de toate felurile. La un moment dat un tip cu scuterul s-a oprit în timp ce ne depăşea să aibă timp să ne râdă în nas că altfel aşa se ducea de aveam doar impresia că a trecut. Nici acum nu sunt sigur dacă mergea sau ne-a depăşit stând pe loc. La ce viteză aveam noi încă am dubii dacă mergeam înainte .sau înapoi. La schimbătorul de viteze degeaba m-am uitat că era automată maşina sau dacă nu era automată mergeam noi doar într-antâia, în rest totul fain, aşa ca meciul.

Şi subsemnatul, cronicarul care a debitat debitatele de mai sus. Făceam şi eo pe ăla care nu ştie că e pozat. Dat dracu mai eram că defapt eo făceam poza. Talentat de mic, vă salut şi vă respect.

Aici e acasă pentru mine

2010-05-02T01:33:00.000+03:00

    Tânjesc din nou după libertate. Mi se pare atât de meschină încăperea în care îmi adorm zilele, încăperea în care arunc urmele lăsate de oboseală pe chipul meu care nu mai ştie nici măcar schiţa liniştea. În fiecare zi pornesc deaici. Aici e reperul, e locul în care începe şi se termină fiecare adunătură de ore care mă ţine activ. Aici ar trebui să se scufunde liniştea şi odihna. Dar nu e aşa, ci dimpotrivă domneşte ura, cearta, dispreţul şi poate chiar scârba. Sunt scârbit de cât de des fac aceleaşi lucruri, cât de des revin fără o realizare majoră.
    Cer clemenţă celor care mă aşteaptă şi care ar trebui să mă învigoreze. Nu e totul aşa plăcut cum ar trebui. De cele mai multe ori pereţii care îmi erau martori ai somnului se transformă, şi nu o fac pe o scară ascendentă aşa cum e normal ci din contră. În copilărie erau fie dinozaurii pe care îi învingeam cu puterile mele supranaturale de SuperMan fie zidurile care mă înghiţeau atunci când îmi îmbrăcam trupul într-o febră stânjenitoare şi de lungă durată. Acum se transformă din pereţi în ziduri, din ziduri în fiare, din fiare în gratii. Şi sunt nişte gratii atât de groase că nu par a putea fi tăiate cu nimic în lume. Am o singură şansă să evadez şi tot una singură să nu mai ajung aici. Acest loc în care încep şi se termină toate zilele pe care eu îl numesc treptat locuinţă, casă, apartament, cămin, cameră şi nu cu prea mare dorinţă în mine cuşcă, nu face decât să mărească monopolul pe care îl deţine asupra spaţiului atât locativ cât şi spiritual în care îmi strecor timpul.
     Trăiesc minutele ca printr-o sită în care cern deopotrivă picurii mari de terasit ce mă pândesc, cât şi fineţea de lavabil, de glet, care imi finisează trăirea.
    Şi totuşi, aici parcă sunt acasă.

De ce-aş mai fi eu om?

2010-04-25T12:56:00.000+03:00

Dacă sânge n-ar pompa
Prin trupul meu de clovn
Inima ce mi-o zdrobeşti
De ce-aş mai fi eu om ?

Dacă braţul n-aş mişca
Când mă priveşti direct în ochi
Să te ating pe umărul tău gol
De ce-aş mai fi eu om ?

Dacă n-aş fi om să zic aşa
Poate nici clovnul viaţă n-ar avea
Într-un circ, ca o păpuşă ar mima
Un rol de sclav pierdut în faţa ta.

Când eram mai mic ştiam multe

2010-04-22T23:49:00.000+03:00

Când eram micuţ nu înţelegeam de ce oamenii mari sunt aşa de mari. Nu înţelegeam ce se întâmplă cu ei că, din copii devin mari. Adică ce, eu trebuie să aştept ani mulţi ca să fiu mare?! Tot cam atunci am auzit şi eu de noţiunea asta "moarte", cuvânt care îmi era străin decând lumea. Îmi amintesc că mă tot plimbam în jurul covorului (atunci puteam da ture în jurul lui că eram micuţ nu eram OM mare) şi mă gândeam cum se leagă noţiunea de mine. Adică cum ar fi posibil eu să ... mor ?! Şi mă gândeam şi calculam, acum am 7 ani ... atunci voi avea de 10 ori mai mult (cam asta era vârsta la care m-am gândit că termin socotelile) şi încercam să văd câte am făcut în anii ăştia. Erau o mulţime de chestii, reuşisem să montez o căsuţă de lego, reuşisem să învăţ să mă dau pe bicicletă şi câte şi mai câte. Mă uitam la ce voi avea de făcut în viitor şi ziceam că e imposibil să mor. Vedeam o groază de planuri, vedeam omuleţii de-ai mei, vedeam că din biciclist sunt şofer, vedeam casă, vedeam un viitor în propriul meu viitor şi vedeam bine asta. Ei oare atunci o fi gata ?? Când nu mai vedem nimic în viitor ? Aş vrea să am posibilitatea să vorbesc cu "mine" de atunci să văd el cum mă vedea şi cum mă vede acum, să văd ce are de-mi reproşat şi ce vrea să schimb la mine. Cred că era mult mai realist decât sunt eu acum.

În timpul liber eu ... călătoresc ?

2010-04-21T22:48:00.000+03:00

    Ce concept ciudat : "timp liber". Pff, ce e ăla timp liber ? O fi un obiect, o fi ceva măreţ ? Când rostesc asta pare ceva aşa pompos şi foarte departe de mine. Nu ştiu în ce se măsoare timpul liber. La mine timp liber înseamnă 2 ore seara. Asta o fi unitatea de măsură ?
   Cineva îmi spunea să povestesc despre locurile în care aş vrea să merg în timpul meu liber. Poi să vedem unde aş putea să merg mai întâi. În două ore aş putea să merg să imi iau o sticlă de Cola de la Kaufland şi să prind o coadă şi să mă chinuiesc să ajung la timp acasă. Aş putea să mă prefac că alerg, oricum la câtă pauză îmi trebuie după câteva ture nici nu ai zice că nu a trecut o veşnicie.
     Nu ştiu care este unitatea de măsurare a timpului liber, ştiu doar că nu se măsoară în ore dormite. Eu dorm. Şi dorm mult. Şi dorm adânc.Şi dorm des şi dorm. Grr, cel mai mare duşman al timpului liber e somnul. Şi noi avem puterea să decidem de partea cui suntem, a timpului liber sau a somnului. Eu ţin cu ursu' din ce se vede.
    Dacă m-ar întreba cineva ce aş schimba ceva în viaţa mea, poate că aş schimba unităţile în care măsor lucrurile importante. Aş schimba unitatea de măsură a fericirii şi unitatea de măsură a timpului. Nu aş măsura timpul în ore sau minute ci l-aş măsura în fericire sau nu şi aş măsura fericirea în ore sau minute nu în mult sau puţin.
   Aşa că nu vă uitaţi cu ochii goi la mine, mai bine fiţi foarte fericiţi că asta depinde doar de noi cât ţine.

Eu în fiecare zi trebuie să fac patul ?

2010-04-18T18:05:00.000+03:00

Majoritatea dintre noi trăiesc după un concept greşit cred eu. Majoritatea dintre noi când se trezesc dimineaţa îşi fac patul, adună aşternuturile şi îl acoperă. Asta se datorează faptului că românaşul nostru a fost învăţat de la început să se descurce în spaţii strâmte. Americanii în schimb, nu îşi adună dimineaţa patul în care dorm. Aerisesc e normal, schimbă lenjeria dacă e nevoie dar dacă au o canapea care se deschide nu o strâng şi e logic să fie aşa. Gândiţi-vă că patul e făcut pentru, da corect, dormit. De ce să pierd atâta timp din viaţă deschizând şi închizând patul, de ce să consum energie când oricum îl voi deschide în vreo 16 ore iar. Omul are nevoie de 8 ore de somn în medie pe zi, că nu doarme el atât asta e altă poveste, dar biologic atâta timp necesită odihnirea organizmului nostru.
Dacă vii vreodată la mine, tu care mă citeşti acum şi nu îmi vezi patul închis, vezi doar aşternuturile aranjate frumos ai să înţelegi că eu am conştientizat demult care e mecanismul vieţii. Sunt lucruri mărunte care adunate ne ocupă mult timp din viaţă şi e cu atât mai bine cu cât reuşim să le ignorăm, să le sărim să nu le lăsăm să ne solicite degeaba.

Anunţ

2010-04-17T10:39:00.001+03:00

    Datorită ne...obosiţilor care se bucură nespus când îmi dau câte un calificativ "mediocru" la vreunul din articole, calificativele se vor schimba în "Un post excelent", "Cel mai interesant post", "Mi-a plăcut foarte mult". Aşa numa ca să vă ofticaţi voi.
    Sancţiunea pe care mi-o puteţi da e să omiteţi să mă mai " calificaţi ".
     Mergem pe premiza "e blogul meu facem ce vreau eu". No aşa ofticaţilor.
Bună să vă fie inima !

Doar o altă ceartă

2010-04-13T21:29:00.000+03:00

- Băi tu eşti de-a dreptul proastă. Ce dracu crezi că faci? Ce vrei să îmi faci? Nu te vezi cât eşti de penibilă ?
- Iar îmi zici că sunt proastă ? Eu care, care înghit tot şi tac? Da ai dreptate dar chiar sunt proastă.
- M-am săturat de smiorcăielile tale, de şantajul ăsta pe care îl aplici cu atâta pasiune. Băi nu sunt însurat cu tine nu înţelegi ? Am şi eu viaţa mea, prietenii mei... ce draci vrei să fac ?Să las totul şi să stau cu tine ?
- Puteai să mă iei şi pe mine cu tine dar tu nu. Ţi-e ruşine ? Asta e ? Spune-mi să ştiu. Ţi-e ruşine cu mine ?
- Nu fii aşa. Dacă îmi era ruşine mă afişam eo peste tot cu tine de mână? Le spuneam eo ăstora cu care zici tu că îmi beau minţile şi că mă întorc împotriva ta, că tu eşti ... ştii tu ... tu eşti ...iubita mea ? Ţi se pare de doi lei că le-am zis că eşti iubita mea ?
- Aşa spui mereu, mereu eu sunt de vină. Tu eşti perfect dar o să îţi pară ţie rău. Veci nu o să mai găseşti alta ca mine să îţi ierte tot, să rabde şi să tacă ca o proastă.
- Nu fii prostuţă ştii că te iubesc. Dar sunt şi eu om am şi eo nevoi, trebuie să ies, nu pot toată ziua să stau după tine. Ce vrei să fac? Hai să îi sun să ieşim acuma toţi să vezi că nu mi-e ruşine. Dar normal nu vii că e târziu. Ce că e 1 noaptea.
- Tot timpul mă chemi când ştii că nu pot veni.
- Niciodată nu poţi veni. Cred că defapt ţie îţi e ruşine nu mie.
- Iar e vina mea ?
-Eu te-am chemat nu ? De ce nu vii ? Cine dracu e de vină eu sau tu ?
- Las că îţi găseşti tu una să vină peste tot cu tine, să facă ce vrei tu dacă eu nu sunt bună.
-Tot timpul mă iei cu "una". Poate îmi găsesc una şi să te văd eu atunci. M-am săturat să mă tot fredonezi, să mă plimbi după tine ca pe un câine. Ce... crezi că o să sufăr după tine ? În câteva zile îmi trece.
- După mine să îţi treacă în câteva zile ? Hahaaaa. Îi vedea tu.
- O să văd, o să văd. Hai că merg acasă că mi-e somn.
- Mai înainte vroiai biliard şi ieşire, acu ţi-e somn ? Mereu faci aşa. Când vii la mine ori eşti obosit, ori ţi-e somn ...
- Vorbim mâine bine ? Hai fugi şi tu că eu mă duc. Hai du-te nu fii prostuţă.
   Hai să te pup şi să te iau în braţe capoi pe bune că mă duc.
   De ce nu vrei ?! Plec aşa? Bine plec. Pa
- Stai ...

    Nu, nu e neaparat povestea mea. De câte ori nu ai fost tu ea, sau tu el ? De câte ori nu v-aţi aruncat unu altuia cuvinte deastea care nu au făcut decât să picure într-un pahar care cândva era gol ? De ce nu ştim să fim cinstiţi cu cei pe care îi iubim ?
    Astfel de discuţii subliniează două idei. Una e aceea a apropierii, a comuniunii şi alta a discrepanţei care se va transforma uşor în prăpastie. De la aceste cuvinte se ajunge la... "tu cum eşti ? Eşti bine? ok. Ce ai mai făcut ? Şi tu ? Ok. Pa. Mai vorbim, da ? Ok ...papa", şapoi la " tu cine eşti ? aham tu". Merită să încercăm să ajungem undeva când vom ajunge sigur tot aici ?! Merită!

Copilul ăla acum bărbat

2010-04-13T20:34:00.000+03:00

    Şi au trecut anii, au trecut repede iar copilul ăla cu muci la nas plin de mizerie pe haine care venea suflând greu, noapte târziu de la footbal sau din cine ştie ce locuri e acum o pată, o amintire, o umbră în trecutul meu. Au trecut anii şi parcă nu a trecut destul dar a trecut mul timp. Băiatul acela care se născuse acum mulţi ani şi prin ai cărui ochi lumea începea odată cu el şi avea să nu se termine veci, băiatul ăla care se întreba mereu cum e să fii om mare, care nu înţelegea de ce se plânge lumea de viaţă, care vedea totul prin ochii unui copil optimist, un copil care înţelegea cum stă treaba asta cu lumea, băiatul acela acum e altul. El ştia că oamenii sunt egali, prima lui întâlnire cu realitatea i-a transpus ideea egalităţii şi a fericirii,viaţa i-a dat acces la adevărul suprem al vieţii, la egalitate şi la fiecare bogăţie a sufletului uman.
    Viaţa l-a învăţat că oamenii deşi seamănă fizic unul cu altul, oamenii sunt altfel. Oamenii deşi toţi ştiu că există iubirea, ura, frumosul, urâtul nu toţi iubesc, nu toţi urăsc, nu toţi sunt frumoşi dar nici urâţi. A aflat cândva că iunii oameni se simt bine împreună, se simt ca un întreg, se apropie foarte mult unul de altul, se ajută, se adoră, se îndepărtează, şi ce e mai trist se uită. A aflat că laşitatea nu e un mijloc e o slăbiciune, a învăţat multe dar a aplicat puţine. Băiatul ăsta a devenit bărbat, şi-a dorit totul, a primit puţin dar speră mult. Bărbatul a luat-o pe urmele lui, încearcă să îşi paveze drumul cu piatră nouă, să investească în propria infrastructură, dar greşeşte când încearcă să paveze în acelaşi loc în care talpa a atins deja.
    Băiatul ăsta devenit bărbat dar care nu a auitat că toată viaţa a avut o calitate aceea de om, băiatul ăsta devenit umbră în amintirile lui, va deveni umbra altor umbre. Până să devină însă umbră, vrea să radieze de fericire, vrea să facă lumină, să lumineze drumul pe care calcă, vrea să fie limpede în gânduri şi nu va renunţa la a ferici cu prezenţa fericirea ălora care l-a învăţat că viaţa e un dar şi ca orice dar e primit pentru merite deosebite.

Mda şi ? Şi ce ?

2010-04-12T23:38:00.001+03:00

Şi aş fi putut să, dar nu că tu, şi nu cred altceva. Şi tu ai fi dar nu că pana are că e trist să râzi când soare chestii vii afară? Şi nu că nici tu nu că şi altădată. Apoi uite cerul că e şi parcă iar dar ieri nu că nu acum când noi nu, tu nu eu are.
Nu acum că tu nu că eu tu şapoi ce că nu ne pasă. Dapoi eo da şi tu nu crezi şi eu încă şi tu nu ştiu sigur că dacă aş şti. Şi plec şi tu poate nu. Si atunci de ce ?

Şi aş mai putea scrie mult şi aş fi putut să scriu şi alte chestii, chestii care să aibă noimă dar nu prea contează că poate tot atât aţi fi înţeles azi.

O mână de ajutor

2010-04-12T20:10:00.001+03:00

"Alexandru Gradinaru este un tanar jucator de rugby in varsta de numai 19 ani. In timpul unui meci pe data de 31.Martie.2010, Alexandru a suferit un tragic accident. In timpul unei gramezi coloana vertebrala cervicala a fost torsionata si vetrebele C4 si C5 au fost fracturate. Alex a fost dus de urgenta la spital intr-o conditie critica. In timpul unei operatii de 7 ore medicii au incercat sa ii repare maduva spinala, dar fara succes. Din cauza lipsei de echipamente pentru refacere si interventiile chirugicale necesare medicii romani au sugerat transferul lui intr-o clinica din Germania.

Alexandru mai are o sansa sa mearga la o clinica din Germania, unde exista aparatura necesara pentru a i se face operatia de care are nevoie. Dupa operatie are nevoie de recuperare tot la clinica care il va opera. Medicii spun ca perioada de recupearea este intre 6 si 12 luni, insa fiecare zi de recuperare costa 800 EUR. Daca puteti sa il ajutati pe Alexandru va rugam sa donati orice suma in conturile:

Conturi deschise la BCR Agentia Astra Orizont Brasov

Titular Cont: Gradinaru Mioara

CONT RON: RO97RNCB0648048119910001

CONT EUR: RO70RNCB0648048119910002

CONT CAD: RO43RNCB0648048119910003

Cod Swift : RNCBROBU

BCR SA BD Regina Elisabeta nr 5 Sector 3 Bucuresti"

După o alta tot o alta vine. Prima mea iubire a plecat.

2010-04-11T23:03:00.000+03:00

    Vă spuneam că m-am despărţit de prima iubire. Da aşa e. Şi asta mă face foarte trist. Ne-am despărţit vineri seara pe la ora 8. Am avut o ultimă cursă împreună pe acelaşi drum azi. Nu ne-am promis că vom rămăne prieteni, nu ne-am promis practic nimic. Nu ne-am reproşat prea multe. Mi-a fost fidelă mai bine de doi ani. Nu am înşelat-o decât cu gândul. Mi-am dorit de multe ori să o schimb cu alta, dar ceva mă ţinea aproape de ea. Nu mă lăsa să plec. Acum e târziu. Deja nu mai e a mea.
    Astăzi ne-am întâlnit pentru 20 de minute. Era cu altu, era cu noul ei. E noul ei. Sper să îi meargă bine, se vede că e îndrăgită. Pentru el s-a făcut frumoasă, şi-a schimbat aspectul. Pentru mine era monotonă şi zilnic aceeaşi. În ultimul timp m-am zbătut mult pentru ea. Am investit mult. Ea a observat asta dar nu mi-a mulţumit niciodată. Acum .. acum e prea târziu. Dacă ar fi să dau timpul înapoi poate aş schimba ceva, poate aş schimba doar greşelile pe care i le-am făcut. De două ori am greşit rău în faţa ei. De două ori am lovit-o. Am lovit-o rău o dată, prima dată. Am regretat mult, mi-am plătit iertarea si am trecut peste. A doua oară altu a lovit-o fizic, eu doar prin nepăsare. Nu i-am putut lua apărarea. Nu am putut.
     Acum pentru mine e "o alta". După "o alta" tot o alta vine. Îmi aştept perechea, iubirea, partenera, amanta, ajutorul, sprijinul moral şi fizic.

P.S. mi-am vândut maşina, prima mea iubire, prima mea maşină

La mulţi ani. 3 ani de roboţei cu sânge

2010-04-10T22:40:00.000+03:00

Şi da. Blogul meu a făcut în 8 aprilie, acu 2 zile 3 ani. Am uitat complet de el din cauza faptului că m-am despărţit de prima iubire (despre asta o să vă vorbesc în alt post). Exact în ziua în care blogul meu făcea 3 ani eu îmi vin deam iubirea. Şi uite cum mă uit acum şi nu pot decât să am un dialog sincer cu blogul meu, un monolog mai exact :

Blogule vreau să îmi cer scuze că am uitat de ziua ta. Tu ştiu că eşti bun şi mă ierţi. Vreau să îţi spun sincer la cât mai mulţi ani să creşti alături de noi. Promit să am grijă de tine. Cadoul meu este pe drum. L-am comandat trebuie să vină. Nu îţi spun că e un set nou de hăinuţe, vreau să îţi fac surpriză. Da ? Deci nu îţi spun.

Promit. Bine ? Chiar dacă nu sunt primul care îţi spune la mulţi ani ştii că sunt singurul care contează. Paaa ... paaa bloguleţ pa ...

P.S. blogul spune că vă acceptă cadourile chiar dacă aţi întârziat.

Fix acum un an de zile

2010-04-04T12:22:00.000+03:00

Vă mai amintiţi cum era soarele anul trecut ? Adică fix acum un an de zile ? Mai ştiţi ce aţi făcut fix acum un an de zile ? Aveţi amintiri de fix acum un an de zile? Doar oamenii fericiţi mai ştiu ce au făcut fix acum un an de zile.
Eu sunt un om fericit.

Din nou apel la eSeMeS

2010-04-04T00:16:00.000+03:00

    Mda. Aceaşi veche poveste. Au venit Paştele, a venit vremea ca lumea să trimită mesaje de felicitări de urări de tot felul. Trebuie să trimiţi şi nu pentru că simţi că îţi face plăcere asta ci pentru că aşa face toată lumea şi ai şi tu o datorie morală.Eu sunt genul de om care nu trimit mesaje. Dacă ai numărul meu de telefon şi nu ţi-am trimis şi decizi să îmi trimiţi tu e posibil să îţi răspund la fel cum e posibil să nu.
    Oare ce se făceau oamenii acum 10 ani de zile când erau două trei mobile în tot oraşul şi jumătate din cei cu mobile nu aveau bani pentru unităţi? Oare ăia nu se luau la ceartă că nu îşi răspund la SMS ?
    Şapoi măcar de ar fi mesajele sincere scrise către mine direct, nu un mass SMS primit la rândul adresantului de la altul şi tot aşa.Să nu vă aşteptaţi de la mine la mai mult de un "asemenea", "toate bune şi ţie", "sărbători faine" sau "asemenea". Voi fi sec că aşa mi-e stilul. Ia-o aşa cum vine şi treci mai departe. Şi nu-mi purta pică că oricum mâine nu ţi-ai mai fi amintit de mesajul meu, sau cel puţin nu te-ai mai fi gândit la el. Dacă mi-ai trimis mesaj şi nu ţi-am dat răspuns, şi eşti trist/ă şi te gândeşti să îţi faci rău primeşte un "Asemenea" sau "Nu sunt sigur " de la mine ca răspuns.

Gândul meu de Paşte

2010-04-03T16:57:00.000+03:00

Dumnezeu când a inventat distanţa între oameni a inventat-o doar geografic. A fost atât de deştept încât spiritual şi sufleteşte nu a definit-o. Vă doresc să fiţi aproape de cei dragi şi să (chiar dacă sună simplu) să zâmbiţi.

Costan prietenul tuturor, eu prietenul unora

2010-03-31T20:19:00.002+03:00

    Numele lui este Costan. El "locuieşte" (nu ştiu dacă e adecvat termenul că practic nu are o locuinţă) pardon stă în Bistriţa unde locuiesc eu. Decând mi-l amintesc eu e tot aşa, nu s-a schimbat deloc, poate nu a schimbat nici hainele de pe el. E norocos, vremea nu îşi pune amprenta asupra lui, asupra mea însă da, la mine se văd anii trecând. Pe el îl ştie toată Bistriţa, dacă nu îl ştie după nume îl ştie din vedere, dar e imposibil să nu îl fi văzut vreodată cineva. Pe mine nu mă ştie mai nimeni, am o mână de prieteni dar nu ştiu câţi dintre ei sunt prieteni cu mine că simt asta sau sunt prieteni că au nevoie. El are mulţi prieteni, jumătate din cei care trec pe lângă el îl salută, un sfert în ignoră şi celălalt sfert îi dă un leu. Nu cere o avere, cere un leu. Eu uite îmi fac griji cine îmi e cu adevărat prieten şi cine nu. El nu îşi face griji, de el nu are cine să profite, nu are cine să îi vrea "averea" deci e liniştit.
    Dimineaţa ne trezim cam la aceaşi oră. Eu uneori nu dorm noaptea că am de muncit, de făcut câte un calculator să scot un ban. El uneori nu doarme noaptea că stă la poveşti cu prietenii lui sau se plimbă. Diferenţa e că eu mă trezesc zilnic din acelaşi pat moale, cu aceleaşi 3 sau 4 seturi de aşternuturi,care de la o vreme devine atât de rece şi de tare că îţi alungă cheful de a dormi, el se trezeşte zilnic în alt "pat" care poate fi moale dacă e pe pământ sau poate fi tare dacă e pe vreun carton pe asfalt. El se spală (dacă se spală) dimineaţa în apa din vale, sau din izvor. Aia din izvor e foarte curată. Eu mă spăl cu practic aceaşi apă din vale doar că e tratată şi e pe bani. A lui nu costă nimic şi Costan nu face nici risipă.
    Eu uneori mă plâng că e criză, că nu am bani. Eu consum mult, consum pe facturi, pe mâncare,pe benzină, pe maşină să mă deplasez, pe haine şi pe tot felul de nimicuri. Pentru Costan sunt nimicuri chestiile pentru care mă consum eu zilnic, sunt nimicuri banii. El cere câte un leu sau dacă nu ai bani merge şi câte o ţigară. Eu îmi cer lunar salarul. El se umileşte în faţa prietenilor pentru o bucată de pâine şi o ţigară, eu mă umilesc în faţa şefului petru dreptul meu, pentru un salar ca să îmi cumpăr o bucată de pâine şi nişte lucruri la care Costan le-ar spune nimicuri. Dimineaţa ne întâlnim pe drum spre servici, el e deja acasă sau la muncă sau unde vrea el, eo trec pe lângă el şi zic :" salut Costan, nu am bani, poate altădată". El poate crede că nu veau să îi dau dar când zic că nu am chiar nu am. La ora 9 când ajung eu la muncă el deja are şi ceva bani, e şi mâncat şi mai are şi o ţigară. Eu nu sunt mâncat că m-am trezit greu că nu am dormit noaptea muncind la unu şi la altu la câte un calculator. Costan toată ziua face ce vrea. Eu toată ziua fac ce vrea şeful meu.
     Oare care dintre mine şi el, nejudecând în ideea că eu am o familie, o locuinţă şi un servici şi practic sunt integrat în societate, şi el care nu are nimic din ce am eo dar nu are nici nevoie, e mai fericit ? Care e mai liber şi care e mai închis, mai limitat. Care trăieşte viaţa cu adevărat şi care nu ? Care dintre noi ştie mai bine că tot ce strângi pe lumea asta, aici rămâne ? Care are mai mulţi prieteni şi care nu ? Care merge mai des în casa domnului şi care nu ? Eu care merg o dată pe an la Biserică când e Învierea, sau Costan care e şi în fiecare duminică şi în fiecare zi şi uneori noaptea, când doarme la intrare în Biserică?
    Vă vine să credeţi că acum un an, exact în duminica de Paşte Costan a primit amendă că stătea la ocazie pe un drum dinafara oraşului să fie adus "acasa" ? Eo dacă stăteam la autostop nu primeam amendă. Cei care ne gospodăresc oraşul au pus să fie luaţi toţi "ăştia" de pe pietonal unde îşi duc veacul şi duşi în altă parte să nu ne încurce pe noi când ne plimbăm câte 2 3 sau 10 pe drum beţi în costume parfumate şi făcând gălăgie venind de la nu ştiu ce chef . Costan stă acolo şi cere şi el o ţigară sau un leu, dar dacă îi dai ceva să mănânce nu te refuză, ba să ştii că ştie să zică mulţumesc.
    Apărea un interviu cu el în ziarul local exact atunci când a primit amenda şi era întrebat ce va face cu... amenda. El a spus senin şi sincer că se va şterge pe fund cu ea. Nu a zis-o cu răutate, chiar asta a făcut. Cum pot oare autorităţile să amendeze un om care practic nu are nimic şi să mai şi mediatizeze faptele vitejeşti, un om pe care toţi îl salută când trec pe lângă el şi care nu agresează pe nimeni nici măcar verbal?! Mie mi-ar fi ruşine în locul lor să mă apuc să scriu un proces verbal, o amendă unui om căruia eu ar trebui ca mai mare în organizaţiile locale să îi asigur un loc unde să meargă zilnic, dacă nu un adăpost, un loc în care să primească măcar o masă caldă.
   Mâine poimâine Costan nu va mai fi şi poate unii vor trece pe pietonal şi vor spune unde e cel care le dădea bună dimineaţa în fiecare zi. Mâine poimâine eu nu voi mai fi şi sunt curios câţi se vor întreba unde e cel care ...

Azi bucătar

2010-03-28T14:17:00.000+03:00

    Mă trezesc dimineaţa asta cu un chef nebun de a găti. Cum ieri am fost la cumpărături la supermarket de unul singur, azi hotărăsc să folosesc la ceva toate achiziţiile de ieri.
    Mă învârt eo ce mă învârt prin bucătărie şi decid. Azi mâncăm sănătos. Defapt s-a dovedit după vreo două ore că nu muncăm, doar mănânc, dar asta e altă poveste. Merg la frigider iau sticla (recipientul, cutia) de lapte pe care scrie grăsime 1,5, special cumpărat ieri de mine pentru astfel de evenimente. Nu am luat cu o grăsime mai mare că nu vreau să mă îngraş, practic e un lapte atât de bine măsluit că seamănă cu apa de la robinet doar că e alb.
    Până aici totul a mers de la sine, deacu vine însă greul.Merg la cămară unde se ascundeau 3 pungi mari, de diferite cantintăţi şi sortimente, de? Nu o să vă vină să credeţi dar da, chiar de cereale. Aleg două din ele, cea de fulgi glazuraţi cu ciocolată şi cea de seminţe. La 300 de ml de lapte pun exact un pumn de cereale de fulgi cu ciocolată şi după ochi seminţele. E şi aici un secret, trebuie să ai o mână ageră ca să iasă cum trebuie. Musai să se îmbibe în lapte ciocolata să transforme lichidul albui in ceva marioniu, un fel de cacao a tinereţilor mele ( a se citi că doar atunci mâncam aşa ceva, adică cacao) şi seminţele să fie atinse de lapte dar să nu înnoiate în el. Nu îmi place foarte mult laptele, defapt nu îmi place laptele şi deaia prefer să îl ascund bine. După ce am amestecat strategic seminţele ca şi atunci când faci cimentul, de pui o jumătate de sac de ciment şi 3 roabe de nisip (depinde de roabă) şi amesteci până faci tot una, aşa am făcut cu "compoziţia" noastră. Rezultatul, un prânz copios făcut pentru 4 persoane mâncat doar de mine.
   Îmi pare rău că nu am cum să fac acuma poze că e gata, s-a mâncat, dar exact aşa arătau şi ale mele ca în poza de sus numai că un pic altfel. Dar merită. Încercaţi şi voi acasă dar musai să respectaţi reţeta, trebuie să arate ca cimentul.

Avantajul de a fi lacom

2010-03-27T16:21:00.000+03:00

    Mulţi spuneţi că un om lacom e un om rău, că pierde mult, că lăcomie e un defect. De multe ori lăcomia e un avantaj. Nu ştiu dacă sunt sau nu un om lacom, dacă sunt doar un om calculat sau poate prea calculat dar rău nu cred că e.
    Când căutăm avantaje trebuie să analizăm şi dezavantajele. Un om lacom la mâncare îşi face rău. Mănâncă mult fără limite şi organizmul lui în cele din urmă cedează.
     Un om lacom la bani, avar, va cheltui foarte puţin doar să strângă. În ziua de azi când economia merge aşa în jos, nu e foarte rău asta. Va şti mereu cum să supravieţuiască cu puţin. Dacă calculăm că e atât de lacom încât nu va merge să bea în baruri, nu va merge la biliard sau nu va strica bani în aparate din cauza lăcomiei, o putem lua ca pe o parte bună.
   Cred că lăcomia se naşte din lipsuri. Devii lacom doar dacă ceva ţi-a lipsit cândva foarte mult. Dacă ai avut tot timpul totul nu cred că vreodată vei deveni lacom, ci vei rămâne tot timpul un mare cheltuitor.
      Moneda de schimb a lăcomiei e, surprinzător sau nu teama. Teama de a pierde tot, de a nu avea nimic. În schimbul lăcomiei plăteşti cu teamă.
     A fi lacom presupune şi avantaje?

O noua leapşă

2010-03-25T19:26:00.000+02:00

Am primit o leapşă nouă, de la Adelin. Am ajuns într-o perioadă aşa de plină şi de ocupată că postez două lepşe consecutive.Tragic.
1. Principala mea trăsătură:
Sunt eu. Sunt eu pe care îl văd şi sunt eu pe care îl văd alţii.
2. Calitatea pe care doresc sa o intalnesc la un barbat:
Hmm. Nu vreau să întâlnesc nici un bărbat. Nuuu, pe bune că nu vreau.
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie:
Să fie genul ăla de femeie care să mă facă să o privesc ore în şir fără să spun nimic doar să zâmbesc şi să îmi dau seama că e tot ce am nevoie.
4. Ce pretuiesc cel mai mult la prietenii mei:

Banii. Restu nu trebuie preţuite decât avut grijă de ele.
5. Principalul meu defect:
Nesuferit

7. Fericirea pe care mi-o visez:
Nu visez la fericire. Nu cred că există fericire, cred că există doar ceea ce merit. Dacă voi credeţi că ceea ce am e fericire înseamnă că asta merit.

8. Tot ce trăim ţine de viaţă. Toţi trebuie să fim recunoscători că avem viaţă. Cred că lipsa celor dragi, sau viaţa mea într-o lume goală. Singurătatea.
9. Locul unde as vrea sa trăiesc:
LA CASA MEA

10. Culoarea preferata:
Viole(n)t

11. Floarea care-mi place:
Floarea de nu mă uita, floarea de colţ, irisul

12. Pasarea mea preferata:
Găina. La ciorbe cocoşul.
13. Prozatorii mei preferati:
Nu "prozez" deci nu am.
14. Poetii mei preferati:
Bacovia şi eu

15. Eroii mei preferati din literatura:
Hai măi, ştiam de Aleodor Împărat şi de Harap Alb. Ahh mai era Făt frumos din lacrimă. Zic bine?
16. Eroinele mele preferate din literatura:
V-am spus măi că nu citesc. Grrr

17. Eroii mei preferati din viata reala:
Eroi ? Sunt ? :-o ce e măi cu întrebările astea?
18. Ce urasc cel mai mult:
Să fie caldă berea.
19. Greselile ce-mi inspira cea mai mare indulgenta:
Greşelile care apar din dorinţa de a face totul perfect.

20. Deviza mea:

Să ştii multe dar să nu ştie restul câte ştii tu.

Leapşa nu merge mai departe de la mine. O oprim aici.

Leapşă despre ACELE LUCRURI

2010-03-20T23:36:00.001+02:00

Ioana mi-a dat o leapşă destul de interesantă în primă fază. Zic la prima fază pentru că înţelesem iniţial că e vorba despre lucruri fără de care nu pot trăi, dar nu e vorba de asta, ci de cele la care nu aş renunţa în ruptul capului. Dacă era prima variantă eram foarte scurt. Scriam direct că singurele lucruri fără care nu pot trăi sunt aerul apa şi mâncarea. Date fiind noile cerinţe, nu cred că sunt lucruri fără de care nu mă pot despărţi. În viaţă m-am lovit de multe situaţii în care a trebuit să renunţ la anumite lucruri, persoane sau obiceiuri şi uite că am trecut cu brio peste. Lista va conţine doar lucrurile care îmi sunt atât de utile încât lipsa lor îmi schimbă modul de a trăi, îmi schimbă obiceiurile şi îmi face mai complicată existenţa. Nu sunt nicidecum lucruri la care nu pot renunţa deloc. Cu efort susţinut renunţ la orice.

1. Telefonul mobil. Deşi acum 10 ani dacă mă întrebai dacă am nevoie de el ţi-aş fi răspuns ... "ce e ăla?" acum cred că mi-ar fi extrem de greu. M-aş simţi exclus din societate, rupt de lume, ecact aşa cum te simţi într-un loc străin în care nu cunoşti pe nimeni şi nu ştii nici zona nici limba şi nu ai nici unde sta.
2. Internetul fie el pe calculator sau pe orice alt gadget. Nu pot spune că sunt dependent de calculator atâta timp cât nu îl suport. Sunt scârbit în general de tot ce înseamnă PC. Netul mă ajută, am acces la informaţii şi găsesc tot timpul răspunsurile în timp util. Fără net m-aş întoarce în timp şi m-aş rezuma la a citi presa, anunţurile şi a încerca să mă informez prin mijloace mult mai lente. Având în vedere că e secolul vitezei aş fi un neadaptat.
3. Google zis şi GOGU. Demult eram întrebat undeva dacă aş renunţa le gogu pentru 50 de euro pe lună. În primă fază am fost tentat să spun da. Apoi mi-am dat seama că îl accesez din reflex că pur şi simplu e ca atunci când nu ai ce face cu mâinile şi le bagi în buzunar. Am nevoie de el şi deci nu aş renunţa uşor.
4. Nu aş putea renunţa la o activitate zilnică. Viaţa mea fără ceva ce trebuie făcut zilnic ar fi un calvar, fie că acel ceva e scârba de servici la care merg, fie că e ora de alergat sau o simplă plimbare. Am nevoie de activitate.

Nu mai am alte lucruri deocamdată la care să nu pot renunţa dacă vreau în maxim 5 minute de la luarea deciziei. Am concis că viaţa e aşa importantă în ansamblul ei încât aceste lucruri care ne umplu timpul nu au nici o importanţă. Mi-ar fi greu să trăiesc fără mine, fără conştientizarea realităţii, fără a fi lucid.
Leapşa merge mai departe la Denisia.

Toată viaţa iarnă

2010-03-18T19:03:00.001+02:00

    Suntem pe la mijlocul lunii martie, şi totuşi atât de aproape de sfârşitul lunii şi noi incă suntem în iarna. Încă ne merg centralele la apartament care vor aduce costuri prea mari pentru bugetele noastre, incă mai trebuie să aşteptăm dimineaţa în maşină să se dezgheţe parbrizul ca să putem merge la muncă.
    Anul ăsta ori nu am fost eu atent, ori nu am văzut firicele noi de iarbă care încep să crească singure şi care fură priviri şi zâmbete. Încă nu am văzut păpădiile în grădiniţa din faţa blocului şi nici temperaturi foarte dese cu plus.
     Ce aţi zice ca toată viaţa noastră să fie o iarnă continuă. Mi se pare că oamenii iarna sunt mai răi, mai duri, mai cruzi. Oamenii iarna uită să se dedice lor. Eu cel puţin vara în fiecare weekend merg la verde, la pescuit sau pur şi simplu merg să nu fiu acasă. Iarna mai rar că ori e frig, ori nu am starea necesară datorită tot vremii. Cum ar fi să nu mai fie vară? Dacă vom trece anul acesta din iarnă în iarnă? deja nu mai sunt 4 anotimpuri ci doar două. Probabil va fi doar unul.
    E cam urât să fie doar iarnă, e urâtă atâta monotonie. Omul e învăţat să aibă diversitate, să schimbe, să trăiască diferit în fiecare sfert de an. Oare nu e urât să fii doar om ?

În viaţă

2010-03-18T00:17:00.000+02:00

În viaţă mulţi oameni reuşesc să te indispună, mulţi reuşesc să te enerveze, şi mai mulţi reuşesc să te facă să suferi, unii reuşesc să te facă să zâmbeşti, să încerci să atingi fericirea, alţii să iubeşti însă toate astea nu ţin de foame. Ca să trăieşti trebuie să mănânci.

Pasărea Colibri cinci piese, o trupă mii de suflete

2010-03-14T15:21:00.001+02:00

Deacum vă voi prezenta în zilele care simt asta, 5 piese ale unor trupe care au scris istorie, sau nu, în muzica românească.

Astăzi : Pasărea Colibri

Canadiana

" Am zărit-o într-o seară, mă plimbam liniştit. Nu-mi venea să cred deloc c-am rămas aiurit. Un parfum din ţări franceze se ţinea după ea, m-am gândit să-i cer un număr, altfel nu se mai putea."

Ploaia care va veni :

" Ploaia care va veni, le va cotopi pe toate, să-ncercăm să facem noi un oraş fără păcate "

Dragostea e o salată :

" Dragostea e o salată, cu ceva sare in plus. Ea se ia pe farfurie, iar fetele ... dragă fetele... ahh fetele se iau pe sus. Dragostea e ca o supă cu pătrunjel şi mărar. Supa se pune pe masă, iar fetele, dragă fetele ... ahh fetele se pun pe jar. "

Vinovaţii fără vină :

"Sunt curat la trup, curat la suflet.Vreau să-i înţeleg şi să iubesc. Nu contează cât de lung am părul, important e cât de mult gândesc. Vinovaţii fără vină cer să se facă ... lumină."

Pisica Neagră :

" Nu te speria iubito chiar de spune lumea-ntreagă c-ai avea pe înserate ochii de pisică neagră. Dacă tu provoci dezastre doar dezastrul meu să fii, taiem calea viaţa toată chiar de zece ori pe zi."

Mi-e dor de mine

2010-03-14T00:08:00.001+02:00

    Mi-e dor de serile alea în care stăteam la poveşti în scări. În serile în care ne plimbam de nebuni pe drumuri. Mi-e dor când vorbeam prostii, când fugeam să ajungi acasă să nu te certe tatăl tău. Mi-e dor de vremurile în care mă îndrăgosteam de 3 ori pe zi. Mi-e dor de nopţile în care dormeam cu gândul la orice altceva decât la probleme. Când visam tot felul de chestii ciudate, roboţi, avioane şi nu aveam coşmaruri cu preocupările zilnice.
    Aş fi vrut să nu ajung să să gândesc ca un om mare. Să pot zâmbi râzând, să pot să fug cu braţele deschise. Să urlu când vreau eu, să mă supăr doar de dragul de a-mi trece.
    Îmi e dor de vremurile în care nu ştiam să spun că iubesc, de zilele în care mă întrebam cum e să săruţi. Mi-e dor de atunci când am luat prima fată în braţe şi am uitat de mine. Mi-e dor de prostiile care le făceam cu băieţii noaptea pe străzi. De fugile prin cimitire după cules de lumânări.
    Îmi e dor de ochii fetei care mi-a spus că "nu am să te uit" dar nu mai ştiu nici cum o cheamă sau cine e, de ce ar mai şti ea? Mi-e dor de flori fete şi băieţi, de săruturile furate, de emoţii, de trăiri triste de copil. Imi e dor să plâng la primul 4, să râd cu lacrimi că am scos un 5.
    Mi-e dor de prima zi când am intrat în şcoală, de ultima zi de liceu. De lacrimile colegelor care au sfârşit pe jos, de nopţile în care am ajuns la case beţi. Primul majorat, prima despărţire primul înşelat.
    Prima dată la un streptese, primul meu biliard. Primul poker, primul ban muncit sau prima zi de bac. Prima fugă de acasă, primul pumn pe care eu l-am dat sau primul încasat, prima minge de la tata, prima bere sau primul vin cu cola cumpărat.
Sau poate îmi e dor de mine, de mine adevărat nu de mine o maşină, un robot cu sânge, un om făcut să smulgă banu', să se culce şi să fie iarăşi apt de muncă, de ademenit sau de-nşelat.

O leapşă primită

2010-03-13T21:04:00.000+02:00

Simina mi-a dat leapşa asta. Să vă minunaţi de mine.

1. Ce varsta ti-ai da daca nu ai stii cati ani ai?

probabil 24

2. Ce e mai rau, sa esuezi sau nu sa nu incerci?
E foarte greu când eşuezi. Defapt e foarte foarte greu dar dacă eşti puternic transformi în ceva care să te educă şi să te transforme. Deci mai bine încerci

3. Daca viata e atat de scurta, de ce facem atat de multe lucruri care nu ne plac si nu facem atat de multe lucruri care ne plac?
Pentru că viaţa implică o societate, nişte legi scrise, niste legi nescrise şi multe lucruri care trebuie să le facem pentru că alţii înaintea noastră au decis pentru noi. Trăim şi asta face parte din viaţa noastră. Important e să nu ne gândim decât la lucrurile care ne plac, cele care nu ne plac să le uităm.

4. Cand ti se pare ca s-a vorbit si s-a facut tot ce era de vorbit si de facut ti se pare ca ai vorbit mai mult decat ai facut?
Uneori vorbesc mult, dar fac mult.

5. Daca moneda nationala ar fi “fericirea”, cat de bogat ai fi?
Fericirea pentru mine e ceva ce nu se atinge niciodată, cum spunea şi Chirilă, dar în căutarea ei trebuie să aleri toată viaţa. Merită. Aş cerşi la colturile străzilor.

6. Care este lucrul pe care ai vrea cel mai mult sa il vezi schimbat la oameni?
Nu aş schimba nimic. Tot ce aş schimba la ei ar schimba într-un sens la mine. Nu vreau să mă schimb.

7. Faci ceea ce ai visat sa faci sau faci ceea ce faci doar pentru ca imprejurarile te-au adus aici?
Am avut vise măreţe care au rămas la stadiul de vise. Face ce m-au obligat împrejurările cu scopul de a face ce îmi place.

8. Daca media de viata ar fi de doar 40 de ani, ti-ai trai viata diferit?

Acum nu ştiu cât e media de viaţă şi nici nu ştiu cât aş trăi. Poate trăiesc sub medie ... poate ... deci acum trăiesc aşa cum aş trăi în orice ipostază

9. Esti mai preocupat sa faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?

Nu e o regulă de bază pentru ceea ce fac. Fac unele lucruri care trebuie şi deseori le fac şi cum trebuie.

10. Daca ar trebui sa oferi un singur sfat unui copil despre viata, care ar fi ala?

"Băiete nu asculta lumea, ascultă-ţi instinctul."
11. Ce-ai prefera sa fii : un geniu stresat sau un prost fericit?Sper să ating fericirea.
12. Ce-ai alege intre a pierde toate amintirile pe care le ai pana acum sau a fi incapabil sa iti mai faci amintiri de acum inainte?
Trăiesc prezentul cu un pas în viitor. Trecutul îl las în urmă.

13. Iti mai aduci aminte de momentul ala de acum 5 ani cand erai extrem de nervos si nefericit? Mai are vreo importanta acum?
Au fost mai puţin de 5 ani. Hei deunde ştii ?

14. Care este cea mai frumoasa amintire de-a ta din copilarie? ce o face atat de speciala?
Cea mai frumoasa amintire e ... o poveste tristă

15. Daca ai castiga 1 milion de dolari ai renunta la ce faci acum?
Aş face ceva important ce îmi doresc de o viaţă să fac. Nu ar şti nimeni că am câştigat. Cred că un câştig aşa mare dacă nu e ţinut în frâu te poate distruge ca om.
16. Cand a fost ultima oara cand te-ai aruncat cu capul inainte in ceva in care credeai din tot sufletul desi toti te sfatuiau sa nu incerci?

Când am avut cea mai frumoasă amintire din tinereţe.

17. Cand a fost ultima oara cand ti-ai auzit sunetul propriei respiratii?

Când mi se şoptea cu propria respiraţie în ureche

18. Care e lucrul pe care l-ai dorit intotdeauna sa il faci si inca nu l-ai facut? Ce te opreste?Acelaşi Alucru care mă opreşte să îţi spun acum.

19. Care e lucrul pe care il faci mai bine decat toti ceilalti pe care ii cunosti?
Pe care să îl aleg oare din ele :-??

Leapşa merge mai departe unde vrea ea.

Ce nu poţi face fără degetul mare de la mâna dreaptă?

2010-03-13T20:36:00.001+02:00

Doamne, veţi crede că am înnebunit de tot. Nu e chiar aşa. Acum două zile m-am tăiat la pulpa degetului mare, zona aia unde e amprenta. M-am tăiat aşa de rău că pot privi prin tăietură straturile de carne care îmi formează degetul. Zilele astea mi-am dat seama cât pot fi de vulnerabil în postura de infirm.
    Cel mai greu a fost când am mers la baie. Am mers să fac şuşu ca tot omu şi surpriză : stătea fermoarul şi se uita la mine şi parcă zicea " Nuuuu ! azi nu ! Azi nu vreau să cobor. Te împotriveşti ? ". Şi eu vroiam să insist dar el nu şi nu. Până la urmă a cedat el, nu avea încotro, noroc cu mâna stângă, dar greu şi cu aia.
    Apoi să nu vă zic că mi-am făcut o pâine prăjită cu unt. Si mă duc uitând de deget şi încerc să sărez pâinea. Vai nu vă puteţi imagina ce cuvinte ieşeau pe gura mea. Şi să nu credeţi că am mâncat nesărat... nu am mai mâncat deloc.
    V-aţi bărbierit (întrebare valabilă doar bărbaţilor) vreodată cu mâna stângă (sau dreapta dacă sunteţi stângaci) ? Uite eu am fost nevoit. Nu m-am tăiat că am o mare experienţă, mă bărbieresc de la 14 ani dar am tremurat puţin .
    Gândiţi-vă că în pulpa degetului stă şi simţul tactil. Practic dacă nu simţi cu pulpa degetului, nu simţi nimic. Ama vut de montat un laptop la un prieten si are multe benzi flexibile, benzi de contacte care trebuie să le prinzi la locul lor. Fără degetul mare de la mâna dreaptă eşti om mort. Nu vă mai zic ce ar fi însemnat să vreau să mângâi vreo gagică pe faţă, şi când ar fi fost mai romantic momentul să apară prin faţă fetei minunaţia de tăietură.
    Sper că veţi înţelege efortul pe care l-am făcut să scriu postul ăsta. Tastez cu ambele mâini. Cel mai des caracter folosit e spaţiul. Pentru a tasta corect trebuie să baţi cu degetul mare pe tasta "space". Să aveţi grijă de degetul vostru mare.

De ce a fost bine atunci? Nu de ce e criză acum!

2010-03-10T21:19:00.001+02:00

    Nu prea v-am obişnuit cu astfel de posturi dar simţeam nevoia să scriu despre asta. Toată lumea toată ziua aude despre criză. Dacă mergi cu autobuzul jumătate din oamenii din autobuz vorbesc despre asta. La doctor se vorbeşte despre asta, în magazine nici nu mai vorbesc, iar dacă eşti şi vânzător e şi mai rău. Criza ne-a făcut pe toţi să fim orbi, să nu vedem corect situaţia.
    Eu zic că trebuia să ne întrebăm acum câţiva ani, când toată lumea îşi făcea rate, când toţi scoteau bani din bancă, când era la modă să ai descoperire de card sau să iei credit doar cu buletinul. Problema principală nu e acum, problema era atunci. Atunci a început omul să consume mai mult decât a produs. Practic fiecare om care avea un împrumut consuma banii alcuiva ( a băncii în cazul nostru) şi ajungea să consume, să consume puternic, masiv şi fără să aibă o acoperire în spate. Când firmele pe a căror spinare s-a cheltuit, când cei care au împrumutat fără să facă calcule au dat fără să mai reţină şi pentru ei pentru acoperire s-a ajuns la acest colaps. Apoi a apărut teama asta de criză, idei peste idei, păreri şi cel mai mult discuţii fără rost. S-a creeat la nivel mondial o teamă de a investi, practic investiţia aduce după sine producţie şi astfel s-au stagnat toate. Singurele care au rămas active au fost datoriile. Omul a început să nu mai producă deloc dar să fie nevoit să restituie. Eu zic că toate astea trebuiau luat în calcul dinainte să ne trezim în plină criză.
Înainte România avea o economie de consum. Producea ca să consume. Acum produce ca să plătească ce a consumat mai demult. Avem o economie în plină cădere, trebuie să facem ceva să o transformăm în economie de subzistenţă.
    În concluzie problema nu e de ce e acum criză, problema e să aflăm ce a făcut ca totul să fie atât de bine şi de simplu înainte. Nimeni nu s-a întrebat asta şi dacă nu aflăm repede va fi mult mai greu.

Florile negre

2010-03-07T22:18:00.000+02:00

    Aţi văzut vreodată ce frumoase sunt florile negre ? Mereu când întrebi o fată ce flori îi plac spune trandafirii roşii albi, lalele, dar nici una nu spune că îi plac florile negre. După părerea mea florile negre sunt cele mai frumoase.Nu ştiu câte dintre voi, cititoarele blogului meu au avut ocazia să admire astfel de flori. Au o nobleţe a lor, par atât de puternice şi totuşi atât de firave când le miroşi.
   Au un altfel de nuanţă de negru, nu e negrul ăla sobru ci un negru foarte misterios. Sunt foarte rare şi cu atât mai interesante.
   Fiind mâine 8 martie vă ofer la toate cititoarele mele câte un fir de lalele negre, fie ele şi virtuale. Când mai ajungeţi printr-o florărie să vă uitaţi şi să vedeţi cât de superioare sunt aşa negre.

Femeia şi standardul modelat

2010-03-06T19:21:00.000+02:00

    Astăzi mă gândeam să vorbim despre femei. Şi să nu vorbim orice despre femei. Să vorbim despre cât de ciudate sunt femeile. Vorbim despre femeia zilelor noastre. Despre femeia pe care o vedem zi de zi şi care nu mai are inhibiţii, femeia care a schimbat nu doar modul de a asorta hainele la felul de a fi ci şi modul de a fi în sine. Femeia aia care îşi doreşte totul, apoi are totul şi când totul e al iei îşi schimbă standardele.
   Toate femeile spun mai devreme sau mai târziu că vor un băiat bun, care să le ofere stabilitate emoţională, o relaţie de durată sau încărcată până la refuz de sentimente. Femeia spre deosebire de bărbat îşi fixează dinainte ce caută. Femeia îşi face un etalon după care măsoară potenţialul partener, îl verifică încă de la începuturi. Dacă se încadrează, chiar dacă depăşeşte etalonul are o şansă. Apoi, când termină măsurătoarea vrea să măsoare din nou. Femeia e ciudată (acu multe îmi veţi sări în cap) şi ajunge să se surprindă şi pe ea.
   Bărbatul în schimb nu are un anume standar. Dacă pică pică, dacă nu pică cade şi vedem cum păstrăm. Auzi adesea un băiat spunând : "aia e bună". Da e foarte bună şi e bună pentru că asta simţi pe moment şi nu pentru că seamănă cu anumite persoane care mai drevreme sau mai târziu ţi-au creat fantezii de orice natură. Femeia spun eu are un mare defect în a iubi. Iubeşte raţional, iubeşte logic şi analizează relaţia. Bărbatul dacă iubeşte iubeşte dacă nu măcar face tot ce poate. Femeia vrea din orice relaţie maximul, vrea ca fiecare relaţie să fie una foarte reuşită. Uneori reuşeşte alteori rămâne dezamăgită şi urcă nivelul de standard la care va trebui următorul să se ridice.
   Femeia dacă ar avea mintea (în iubire vorbind) unui bărbat şi inima ei de femeie ar putea ajunge să creeze fiinţa supremă în iubire. Iubiţi cu inima dar uitaţi să mai judecaţi dacă vreţi o relaţie la superlativ. Uitaţi să verificaţi mereu dacă a atins nivelul pe care vi l-aţi propus.

Cea mai lungă noapte

2010-03-06T18:34:00.000+02:00

    Am încept să scriu acum două seri despre asta, nu am terminat petnru că am fost presat de timp. Acum mi-am lăsat câteva minute prietenului meu fidel care mă aşteaptă mereu, blogul.
    Revenind la subiect, acum două zile am avut o zi excelentă. Am ieşit afară în tricou cu mânecă lungă, am venit de la servici şi am mers la alergat cum obişnuiam de câteva seri în urmă. Am ajuns pe teren, turele planificate în tricou şi pantalon de trening. A fost o seară excelentă din toate punctele de vedere. Ziua foarte cald, mult soare şi cântat de păsărele. Seara destul de cald, stele pe cer, o veritabilă seară de primăvară sau chiar de vară timpurie.
   Am adormit şi nu ştiu dacă e valabil şi la om dar am avut impresia că am hibernat. Era o altfel de hibernare, o hibernare văratecă. M-am trezit în mijlocul iernii, troieni de zăpadă, viscol, ştiri care se transformaseră subit din inundaţii şi pericol de inundaţii în înzăpeziri pe drumuri şi coduri de ninsoare. Am avut impresia că timpul îmi joacă feste, că fie s-a întors înapoi cu câteva luni bune fie a luat-o la fugă înainte. Toate astea au trecut peste mine fără să lase un efort imens doar o ciudată senzaţie de noapte lungă. Am avut impresia şi pe bună dreptate că am dormit nu 8 ore ci 8 luni. În minte mi-a trecut un vers inteligent de la Vama veche "Trece repede un an aud în dreapta mea, anul trece cum vrea el, urlă cineva".

Există altă viaţă după moarte ?

2010-02-28T23:53:00.001+02:00

    Tot timpul aud pe toţi vorbind de viaţa de după moarte, de lumea de dincolo. Mulţi spun că după moarte trăim veşnic, că suntem trecători pe pământ. Eu stau şi mă gândesc dacă nu cumva ce trăim acum e lumea de după o altă lume. Dacă nu cumva ce am trăit cândva s-a finit şi continuă subit cu ce trăim acum.Dacă asta e ultima viaţă, viaţa de după o moarte precedentă ? Dacă ne mulţumimt să credem că va urma o altă viaţă când defapt cealaltă viaţă e asta ?
    Nu am eu prea multă tangenţă cu religia, cred în religie, văd religia cu alţi ochi decât ar vrea unii să o văd. O fi asta a doa noastră viaţă ? Suntem prea complecşi ca oameni ca să nu fim dezvoltaţi într-o altă viaţă.
    Ar fi corect să spunem că am murit ca să trăim acum ? Poate asta vrea şi biblia să spună cu moartea mântuitorului pentru viaţa noastră veşnică. Ăla o fi fost pragul spre noua viaţă, a doua noastră viaţă cine ştie. Poate practic suntem ceea ce nu ştim ce vom putea fi după.

Leapşă despre muzică

2010-02-27T11:37:00.000+02:00

   "Folosind numele cantecelor unui singur artist (sau unei singure trupe) raspundeti la intrebarile de ma’ jos. Nu puteti sa folositi cantaretul/trupa folosit/a de mine si ar fi de preferat sa incercati sa nu repetati cantecele…”
    Când am citit la Emma despre leapşa asta mi-a şi trecut prin cap trupa Vama Veche. Mi-am permis să o preiau şi eu şi să vedem ce va ieşi ştiind la cât de ataşat sunt de Vama Veche.
Nu are nici un farmec dacă nu citiţi şi versurile, sunt parte din context. Fără ele răspunsul meu la această leapşă e sec şi rupt din context.

Pick Your Artist: Vama Veche

Are you a male or female?

Vama Veche - Am să mă întorc bărbat -> Versuri

Describe Yourself :

Vama Veche - VST -> Versuri

How do you feel?

Vama veche - Nu am chef azi -> versuri

Describe where you currently live:

Vama veche - Cu tine -> Versuri

If you could go anywhere, where would you go?

Vama Veche - Vama Veche -> versuri

Your favorite form of transportation:

Vama Veche - Atenţie se închid uşile -> Versuri

Your best friend?

Vama veche - Cloud -> Versuri

You and your best friend are:

Vama Veche - Prietenii -> Versuri

What’s the weather like?

Vama Veche - Primăvara -> versuri

Favorite time of day:

Vama Veche - Cu tine -> Versuri

If your life was a TV show what would it be called?

Vama Veche - Omul plajei -> Versuri

What is life to you?

Vama Veche - Fericire -> Versuri

Your relationship:

Vama veche - Dragostea -> Versuri

Your fear:

Vama Veche - Andrei singur -> Versuri

What is the best advice you have to give?

Vama Veche - Ana -> Versuri

Thought for the day:

Vama Veche - Vino să visăm sub apă -> Versuri

My motto:

Vama Veche - Epilog -> Versuri

Leapşa merge mai departe la Ana-Maria, Cora, Ioana şi Ursu

Zece sfaturi de urmat în bucătărie

2010-02-26T21:16:00.000+02:00

Nu ştiu dacă sunt în măsură dar vă voi da nişte sfaturi pe care puteţi să le urmaţi cu toată încrederea în bucătărie. Sunt din proprie experienţă şi vă vor fi cu siguranţă de ajutor dacă sunteţi novici.

1. E primul şi foarte foarte important. Dacă vi se aprinde tigaia în timp ce prăjiţi ceva şi e pe foc, nu vă panicati. Luaţi cutia, punga, borcanul sau ce aveţi voi cu sare şi aruncaţi-l peste foc. Se va opri subit.
2. Niciodată, dar niciodată să nu puneţi într-un sandvici atunci când îl pregătiţi pentru sandvici maker şi salata sau roşiile sau castraveţii. Legumele prăjite chiar nu au nici un gust doar că vor curge de nebune prin el şi veţi face aparatul în ultimul hal.
3. Când puneti pâinea la prăjit si aparatul are mai multe trepte de prăjire, să nu o folositi niciodată pe ultima. Pâinea arsă nu o să îţi placă oricât de sadic ai fi cu tine.
4. Dacă pui lapte la fiert oricât ai fi de genial şi de pricepul nu părăsi bucătărie şi nu dezlipi ochii de la aragaz. Laptele e aşa surprinzător şi fierbe când nu te aştepţi.
5. Nu nu nu nuuuuuuuuuu. În cuptorul cu microunde pe bune că nu se pune nici un vas metalic sau cu oranamente aurii. După ce vezi scântei în cuptor nu îţi mai arde de mâncare.
6. Nişte oameni deştepţi au inventat mănuşile de luat vasele de pe foc sau capacul la vase. Nu eşti tu mai deştept ca ei să nu le foloseşti. Te arzi şi realizezi singur asta.
7. Ţi-a zis cineva că o palmă dată mămăligii o face mai bună ? Să nu îl crezi pe cuvânt. Nu lovi mămăliga că se va răzbuna si nu se va mai dezlipi de tine.
8. Cei care fac clătite se împart în două tipuri. Primul tip cei care ştiu să gătească bine şi învârt clătita în aer, şi al doilea tip, cei care ornează tavanul cu ea. Tu sigur nu ai chef de zugrăvit aşa că mai bine nu.
9. Ştii câte minute trebuie ţinută mâncarea în cuptor ? Normal că nu ştii, nici eo nu ştiu să îţi spun. Nu folosi cuptorul, e prea sofisticat.
10. Încearca să găteşti doar când ţi-e foame. Defapt doar când eşti lihnit de foame. Si atunci doar dacă nu îţi permiţi să ieşi în oraş să mănânci.

Cum a apărut sărutul ?

2010-02-26T00:26:00.001+02:00

   Câţi dintre voi v-aţi întrebat vreodată cum a apărut acest joc dintre două persoane, cine l-a inventat ? Din senin nu putea să apară şi nici reflex necondiţionat nu poate fi considerat să ne fi născut cu el. Câţi dintre voi nu aţi avut emoţii la primul sărut, câţi nu aţi ştiut ce să faceţi sau cum să faceţi ?
    Imaginaţi-vă o lume în care nu există acest joc. Imaginaţi-vă o secvenţă de viaţă în care el o vede pe ea. O înrăgeşte şi îi vorbeşte. Simte o mare nevoie să îi vorbească. Îşi face curaj să intre în vorbă cu ea, azi, mâine, zilnic. Nici ei, el nu îi e indiferent, ba dimpotrivă. Şi sunt la început, la primile ieşiri. În lumea asta imaginată de voi oamenii încă nu ştiu de "sărut". Se joacă unul cu celălalt, el îi trece mâna prin păr şi o priveşte în ochi zâmbind din când în când din ce în ce mai des. Ea ruşinată îl mângâie pe mână, îi simte respiraţia, tremurul vocii, timiditatea. El o miroase pe gât discret, o ia în braţe şi îi ascultă bătăile inimii care nu au o logică. Când bat din ce în ce mai repede când uită să mai bată când pur şi simplu parcă vor să îi găurească pieptu. Apoi îşi iau rămas bun făcându-şi cu mâna şi pleacă. Ea ajunge acasă e fericită, e veselă, râde, se joacă, plânge, face gălăgie, dansează şi adoarme abia în zori cu zâmbetul pe faţă şi ochii licurind de fericire. El, stă în casă şi îşi retrăieşte amintirea, emoţia şi zâmbeşte de unul singur ştiind că alături de ea îi e bine şi ştiind că nu e doar o atracţie înte cei doi. Adoarme şi el în zori, în acelaşi timp cu ea,dar la câţiva kilometri distanţă. Toate astea se întâmplă vă reamintesc în lumea pe care v-am pus să v-o imaginaţi ...
   În zilele noastre, după toată această adunătură de emoţii, aceaşi ca în lumea imaginată, ea ajunge acasă tristă neştiind ce s-a întâmplat de a avut o seară ratată, de ce el nu a putut să o sărute, de ce nu şi-a dorit asta, oare de ce nu o place? Adoarme tristă, plânsă cu dorinţa fermă de a uita şi a-l uita, mult mai repede decât de obicei cuibărită în pătura ei caldă, mult mai cadă decât braţele lui care deşi o strângeau ferm, o respingeau, o îndepărtau. El ajunge acasă nervos, trânteşte uşa şi iese pe balcon la o ţigară. Îşi spune într-una că e un bou că nu a sărutat-o, că poate nu va avea altă dată ocazia, şi adoarme rupt de beat cu berea în mână dând vina pe altcineva, un altcineva nedefinit încă.
    Acum gândiţi-vă că au fost nişte oameni ( şi să nu îmi veniţi că Adam şi Eva, că ei sigur nu s-au sărutat) care nu ştiau de sărut, de existenţa lui şi că atât de atraşi (cazul imaginat) au ajuns să îşî atingă buzele, să se joace fiecare cu buzele celuilalt, să îşi vorbească doar cu limba fără voce, să paseze pasiunea de la unu la altul ca o minge de tenis. Şi erau fericiţi, şi nu ştiau cum să îşi spună altădată despre acel joc, nu aveau voie să uite şi aşa i-au spus sărut. Şi l-au împărţit de la unul la altul ca pe un joc, l-au povestit, l-au perfecţionat şi l-au redenumit după modul pasiunea cu care este jucat. Şi nu era orice joc, era un joc ca unul de calculator din zilele noastre doar că avea ceva în plus : era cu multă pasiune şi era gratis. E unul din singurele lucruri pentru care nu cerem bani şi e singurul despre care nu am auzit pe nimeni zicând că nu îi place.
   Deci, cum a apărut sărutul ?

Nu doar oglinda ne trădează vârsta

2010-02-23T14:09:00.001+02:00

    Doamne ce zi oribilă astăzi. Nu ştiu de ce vă spun vouă asta dar m-a speriat schimbarea pe care o sesizez cu mine. Eram la magazin în faţa uşii şi vine o fată de la şcoală de vro 10 ani şi vroia o cameră web. Dar nu asta e dureros, e dureros că mi-a spus : " Săru' mâna, cât face o cameră ? ". În uşa magazinului vecin o colegă stătea la ţigară. Se uită la mine zâmbeşte şi îmi spune ce constatase şi ea cu zâmbetul pe faţă : " te ia lumea cu săru'mâna".
   Nu trec 20 de minute că intră în magazin un alt băiat puţin mai mare dar tot fără buletin. Îmi cere o tastatură ieftină. Promite să se întoarcă să cumpere şi spune : " mulţumesc săru'mâna". Prea mult doar într-o oră.
Şi deparcă asta nu ar fi tot apare o gajică simpatică la vreo 18 ani. Mă uit la ea, nu o deranjez, o las să privească şi aştept să spună ceva. Da! Tot săru'mâna a spus. M-am uitat la ea puţin nervos sau agitat şi i-am spus că am doar 24 de ani poate să îmi zică salut. A zâmbit şi ea vedea că sunt puţin nervos. Vroia o imprimantă, i-am dat detalii tehnice, i-am explicat am încercat să o conving că ceva mai bun nu va găsi şi la sfârşit când a plecat tot săru'ma mi-a spus. Bine îşi ceruse scuze dar ...
Mă deranjează la acest săru'mâna două lucruri. Primul e că eu nu sunt la vârsta la care să fiu astfel "respectat". Nu vreau să cred că am îmbătrânit sau că oglinda nu reuşeşte să mă mai mintă că încă sunt tânăr. Al doilea e lipsa de educaţie a tinerilor, a viitorului aceste ţări. Mie de mic mi s-a spus la doamne să le spun sărut mâna iar la domni bună ziua. Nu poţi săruta mâna unui bărbat, e ilogic şi lipsit de moralitate. Gestul a apărut în semn de respect şi tentă de cucerire a femeilor acum sute de ani. Nu e voie să spui săru'mâna unui bărbat.
   Acum gestul înseamnă ceva mai mult, înseamnă că am îmbătrânit. Când ajungi ca bărbat să ţi se spună săru'măna înseamnă că te trădează vârsta.

Hobby-urile mele costă mult

2010-02-23T13:46:00.001+02:00

    Am început să citesc. Lecturez din ce în ce mai mult, sau cel puţin simt nevoia de lectură. Am o sete nebună să citesc. E ciudat că în şcoală fugeam de Caragiale şi Lucian Blaga. Acum îmi sunt foarte dragi. Îi caut defiecare dată şi nu des îi găsesc în biblioteca mea. Aş vrea să lecturez mai des, îmi place diversitatea şi totuşi uite ce îmi trece prin mâini. Mi-aş dori mai des şi mai mult. Îmi place să primesc dar nu îmi place să dau înapoi. Sunt foarte chibzuit cu ei, nu împrumut din alte biblioteci, îmi place să îmi aparţină cu desăvârşire şi să decid de unul singur cât şi cum citesc. Simt cum inima îşi schimbă ritmul, cum sângele pulsează altfel şi prind culoare în obraji când mă întâlnesc în lumea lecturii cu unul din cei doi.
   Ştiu că pare un hobby ciudat dar nu e singurul meu hobby. Îmi place foarte mult şi pictura. E adevărat că nu aşa de mult ca cititul, dar când timpul îmi permite mă descompun de real şi trec în lumea neverosimilă a picturii. Îmi plac culorile vii, îmi plac culorile aprinse îmi place roşul. Din această cauză pictorul meu de suflet e Nicolae Grigorescu.Mă întâlnesc cel mai des cu pictura lui în locurile cele mai accesibile mie şi doar mie. Mereu iau cu mine pictura sa oriunde m-aş muta. Mi-aş decora toată viaţa în roşu lui cărămiziu.
De mic mi-a plăcut să zbor, mereu mi-am dorit să văd lumea de sus. Zborul te face mare, sau foarte mic. Te face mare că atingi cu mâna sau cu privirea ce alţii care nu zboară nu vor atinge veci. Te face mic căci ce poate fi mare când eşti aşa departe ridicat în univers ? În copilărie auzeam des de Aurel Vlaicu. Vroiam să îl cunosc, să îl întâlnesc. Când am crescut mi-am dat seama că deşi fizic nu se poate e un mod în care îl pot aduce zilnic în preajma mea. Şi profit de asta cât de mult
   Ascult muzică, ascult foarte multă muzică. Am început să ascult muzica dincolo de vers, să aud instrumentul. Şi nu ascult orice muzică, ascult doar muzica care mie mi se pare reuşită, care a trait în timp sau care simt că va trăi. Îmi place muzica fără vârstă şi chiar nu are vârsta. De exemplu George Enescu. El mi-a încoronat copilăria, mă însoţea zilnic peste tot, acasă la şcoală. Zilnic îmi primeam porţia de Enescu. Eram mulţumit. Cum am crescut mi-au crescut pretenţiile. Acuma vreau să citesc şi îmi place să citesc.
   Am nişte hobby-uri frumoase zic eu, dar şi la fel de scumpe. Muncesc zilnic să pot citi, să pot asculta muzică, să pot admira picturi sau să pot visa că zbor.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
* S-a lăsat cu o provocare, citiţi în comenturi

Dacă aş fi ... femeie ?!

2010-02-20T23:55:00.007+02:00

   Nu ! Deci chiar nu este un post gay şi eu nu sunt un gay . Trebuia să încep cu asta ca să clarificăm de la început despre ce este vorba.
   Cred că aş vedea totul altfel, cu alţi ochi. Lumea spune că ne naştem egali. Eu cred că de la naştere avem un dezavantaj unii faţă de alţii. Nu zic că avantajul e de partea femeilor sau a bărbaţiilor ci e un dezavantaj de ambele părţi că în singura viaţă pe care o avem ca oameni pe pământul ăsta nu putem simţi ambele stări, femeie şi bărbat.
   Ca femeie sigur nu mi-aş roade unghiile şi nu aş sta cu mâinile în buzunar. Nu îmi mai rod aşa des unghiile ca altădată dar cu mâna în buzunar stau destul de mult. Dacă am o scurtă pe mine stau cu mâinile în buzunare, dacă nu stau cu mâinile în cele de la blugi, dar nu suport să stau cu ele aşa simplu alunecând pe lângă corp. Prababil nu aş sta cu mâinile în buzunar nu pentru că nu ar fi comod ci pentru că mi-ar fi mâinile ocupate cu o geantă cât mai mare, cu multe buzunare pe care aş lua-o peste tot cu mine, inutil de cele mai multe ori.
Nu cred că aş putea să plâng la filme sau când iubitul mă minte sau nu mă sună. Nu aş plânge nici la filmele de groază şi nici nu m-aş baricada în casă noaptea din teamă de a ieşi singură pe drum să mă plimb. Nu ştiu dacă aş dansa de fericire prin casă daca un băiat m-a privit mai altfel sau când altul m-a invitat în oraş. Nu cred că aş suporta oglinda o oră pe zi sau creioanele de ochi şi nici rujul dar cu siguranţă le-aş folosi. Ca femeie mi-ar fi greu să ies din casă nearanjată. Ca bărbat mai am zile când pornesc la muncă neras.Mai nou e trendy ca un bărbat să aibă puţină barbă. O femeie dacă iese cu părul ciufulit din casă va fi etichetată multă vreme. Nu aş putea să mă obişnuiesc să fiu privită la fiecare pas de aceiaşi privire care spune " e bună asta (dacă aş fi bună) ce i-aş trage-o" sau " uite şi la urâta asta". Cred că jumătate din gândurile mele s-ar îndrepta la cei din jurul meu la ce ar putea să vadă urât la mine sau la modul în care m-au privit. Ca bărbat mi se întâmplă des să trec peundeva ca un om invizibil. Uneori e plăcut asta. Nu mi-ar plăcea ca cei pe lângă care trec să întoarcă capul. Nu mi-ar plăcea să fiu fluierată. Probabil aş suferi şi cu greu aş ieşi în lume.
Sau poate aş fi o femeie versată şi aş ieşi cât mai vulgar îmbrăcată în public să atrag priviri, să fiu urmărită, să fiu admirată să fiu dorită. Nu ştiu dacă e obositor sau nu să fii dorită de atâta lume. Practic ai avea oricum de făcut o alegere, să alegi doar unul şi mereu vei trăi cu ideea că poate a fost o greşeală, că poate găseai ceva mai bun. E ca şi cum ai cumpăra un laptop scump, si în următoarele zile să primeşti oferte mai bune la banii ăia. Ai avea regrete şi nu ai mai îndrăgi aşa mult laptopul deja cumpărat.
    Acum privind situaţia din postura de bărbat care se întreabă cum ar fi să fie femeie, nu m-aş vedea făcând sex cu vrun bărbat. Natura a potrivit bărbatul cu femeia, dar când mă gândesc la sex şi la bărbat în acelaşi timp trăiesc o senzaţie stranie de scârbă. Prin ochii mei ca bărbat, un alb bărbat gol în faţa mea (deşi femeie fiind) mi-ar întoarce stomacul pe dos. Prin ochii mei ca femeie doar, fără a şti ce înseamnă să fii bărbat aş vedea lucrurile ca pe un trofeu de vânătoare. Ştiţi şi voi cum merge vânătorul în pădure omoară 10 urşi şi nu mănâncă din nici unul. Aşa aş vedea bărbatul. Fiecare relaţie ar fi un urs vânat, fiecare partidă de sex un duş cu apă rece care te înviorează şi îţi dă energie să zâmbeşti şi să mergi mai departe.
   Mi-ar fi foarte greu să aştept să fiu invitată în oraş fără să fiu eu cea care invită. M-aş vedea cea care apucă telefonul în mână, îşi verifică numele băieţilor din agendă şi pe unul îl sună şi îl cheamă în oraş. Dacă aş fi refuzată aş insista. Aş reveni a doua zi şi tot aşa. Sincer să fiu nu am întâlnit femeia care să procedeze aşa. Aş fi o femeie atipică. Nu aş suporta în restaurant sau undeva unde am ieşit împreună să mi se plătească consumaţia. Nu aş putea înghiţi o gură de suc ştiind că ăla din faţa mea poate se gândeşte de ce am comandat un suc aşa scump, sau de ce am vrut o pizza întreagă deşi am muşcat doar o dată din ea. Chiar dacă el nu ar gândi aşa tot m-ar deranja. Ar fi greu şi ciudat.
   Acum urăsc să fac cumpărături. Urăsc să îmi cumpăr haine. E un fel de lene nativă. Alege probează, dă jos ia din nou pe tine. Nu îţi place ia altceva, dă jos, pune la loc şi caută din nou. Îmi place să iau să probez o dată să plec. Oare ca femeie m-aş îmbrăca şi dezbrăca cu mai mult chef?
   Şi să ne gândim că eu detest să umblu încălţat fără ciorapi. Cum doamne să umblu o vară în sandale, pantofi cu sau fără toc, saboţi sau alte încălţăminte tipice pe care nu le ştiu eu acuma fără să am şosete în picioare?!
   Cred că este o decizie grea a naturii să aleagă la naştere fiecare fiinţă ce să fie, bărbat sau femeie? Dacă se poate împăca cu tabieturile feminine sau cu cele masculine. Imaginează-ţi că ai fi o femeie care să nu se simtă femeie ci bărbat, care să aibă reacţii masculine dar totuşi corp frumos, de fată, una foarte frumoasă dar necizelată. Sau bărbat cu reacţii feminine. A început şi natura să îmbătrânească, mai dă în ultimul timp greş, mai încurcă roluri şi dă naştere la fenomene.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------

    Şi ce facem cu părul de pe picioare "fetelor" ? Acum am mult mult păr pe picioare şi îmi place. Îmi place adică nu mă deranjează, nu mă face să mă simt aiurea nu mă încurcă. Dacă aş avea tot acelaşi păr şi femeie fiind cred că aş tremura cu epilatorul în mână, ceara topită în faţă şi toate invenţiile timpurilor. Aş evita lama ştiind că peunde a trecut lama o dată acolo va fi părul mult mai tare. M-aş pensa destul de des şi aş avea o obsesie pentru mustaţă. Femeile se împart în femei şi femei cu mustaţă şapoi în orice altceva. Aceşti doi termeni împlică foarte multe la nivel de imagine dar şi de caracter, la nivel hormonal.
    Ştiu că femeile se plâng de menstruaţie dar nu cred că ar fi o problemă aşa de mare. Adică e ca şi cum te obişnuieşti cu batista când eşti răcit. O să trec doar peste ruşinea din primele ture de mers la magazin să cumpăr tampoane / absorbante şi deacolo va trece în rândul rutinei.
    Nu fumez. Sunt un bărbat mândru că nu fumează. Dacă aş fi femeie am aceiaşi siguranţă că nu aş fuma. După părerea mea fumatul e o dovadă de slăbiciune. Omul după ce fumează spune mereu că trebuie să se lase dar nu poate. Toată lumea caută metode de a se lăsa de fumat. La televizor sunt tot felul de medicamente, soluţii pentru a te lăsa de fumat. Când cienva reuşeşte să se lase şi pentru câteva zile este admirat de restul. Dar oare de ce ? Nu ar trebui să prevenim tendinţa de a fuma ? Nu ar trebui să căutăm soluţii ca lumea să nu înceapă să fumeze? De e să fim mândrii de un om slab care a fumat şi se lasă ? Ar trebui să fim mândrii de cei ce nu fumează.
    Nu văd nici o diferenţă din mine ca femeie care fumează sau eu ca bărbat care fumează. Pentru mine ambii sunt oameni slabi. Acum câţiva ani era ruşinos ca o femeie să fie văzută fumând, dar un bărbat nu. Acu nu mai cască nimeni ochii când vede o femeie fumând, nu mai e deloc ciudat. Urăsc femeile care fumează dar nu ştiu să ţină ţigara în mână. Nu voi fi genul de femeie care trage din ţigară (bine nu aş fuma dar totuşi dacă. ... ) şi apoi ridică mâna undeva la nivelul capului şi stă aşa cu ea mult scoasă în lateral (ca şi cum ridici mâna la ore la şcoală). Nu înţeleg rolul acestui gest. Practic areţi că ce ... că fumez ?!
    Nu aş consuma alcool. Dacă bărbat fiind mai beau o bere în oraş cu ceilalţi, ca femeie doar în casă dacă aş avea poftă aş bea alcool. Mi se pare oribil o femeie să consume alcool şi mai ales în public. În intimitatea ei facă ce vrea. Dacă mi-e ruşine de altele consumând alcool, îmi va fi la fel de ruşine de mine. Sunt convins că nu aş consuma.
    Ca femeie aş găti, nu foarte mult dar cât să mă satur pe mine şi cine mai e nevoie. Nu ar fi niciodată o problemă ce voi găti sau "să gătesc eu ?". Nu o văd o îndeletnicire care e doar pentru femei. Şi eu ca bărbat ştiu să gătesc şi încă foarte bine. Că nu gătesc e altceva. Am două femei în casă care se ocupă de asta. Eu doar le mai dau idei ce să gătească sau le pretind anumite artificii. Nu ar fi o problemă să gătesc. Poate aş fi o femeie casnică, la fel mă văd ca bărbat, un om de casă. Naşterea unui copil nu aş vedeao un efort în plus faţă de cel depus de bărbat. Nu aş gândi că e un efort. Pentru mine ar fi o plăcere în plus. Aş avea bucuria că eu pot să dau viaţă unei vieţi. M-aş simţi mai presus, deloc dezavantajată. Şi cu cât durerea e mai mare cu atât înseamnă că a meritat mai mult. La fel simt şi acu, aş fi foarte mândru de copilul meu. Aş face orice pentru el şi nu l-aş numi sacrificiu sau efort (cum pe mulţi îi aud vorbind) ci satisfacţie personală.
    Ca şofer aş conduce la fel, poate aş fi doar mai prudentă neavând de ce să mă uit după femeile de pe drum. Aş asculta acelaşi gen de muzică şi cu siguranţă aş avea blogul ăsta.

Televizorul copilăriei

2010-02-17T16:29:00.000+02:00

    Nu ştiu cum a fost copilăria voastră, dar eu tare mă mai amuz când îmi amintesc de copilărie. Aveam undeva prin '91 la doar 6 ani un televizor alb negru, Sirius se numea şi se numea aşa doar pentru că era gri la culoare (sylver în prezent) şi nu din vreun alt motiv. Atunci ne băgaseră în scară cablu tv şi înlocuiam oarecum cele câteva ore de transmisie de la TVR1 de seara cu ceva nou.
    Îmi amintesc fugile dese prin oraş după tipul "care repara tv-uri", un tip pe care îl ştia toată lumea şi care mereu avea aceaşi rezolvare : lampa PAL sau PFL. Şi mereu se stricau şi mereu cumpăram şi stăteam să se încingă ca să pornească Tv-ul ca şi cum ai ţine un motor diesel pe bujii. Şi tare ne mai bucuram când venea tipu' şi repara rabla care mult nu mai avea. Şi era un Tv pe care cam toată lumea îl avea în casă, şi nu avea telecomandă, era cu butoane, 6 butoane şi deschideai o cutie unde erau 6 rotiţe de pe care căutai canalele şi la toţi era pus pe el un peşte de sticlă mare. Butoanele alea nu mai ţineau demult, dar noi inventivi fiind puneam cibrituri să nu sară. Şi ne certam care să meargă să schimbe canalele şi ne certam şi mai rău care să se dea jos din pat să închidă Tv-ul.
   Şi aveam comandă la un tv color din acela decare avea toată lumea Goldstar şi numa nu mai venea. Dar aveam vechitura la care stăteam câte 30 de minute să găsim RAI UNO, şi învârteam de rotiţe şi le zăpăceam de cap şi numai nu intra frecvenţa cu postu cu pricina, sau RTL şi înnebuneam de-a dreptul căutând. Şi de ce ? Ca să o auzim pe tanti aia de la RTL care ne traducea filmul de genul : " ăsta o prinde în braţe, ea îl întreabă dacă o iubeşte. Se pare că ăsta nu zice nimic (şi mai scăpa un : ce proastă e asta), practic ne povestea în timp ce rula secvenţa ceea ce ea înţelegea". Şi uneori nu înţelegea şi nu zicea nimic şi noi stăteam benoclaţi aşteptând să zică ceva. Alteori se gândea în alte părţi şi uita pur şi simplu.Şi mai avea şi o voce care te trezea şi din somn când adormeai la film.
    Când ne venise tv-ul color nu era Goldstar că întârzia prea mult comanda, şi era un răblăgit la mâna a doua cumpărat de ai mei cu o telecomandă mai groasă decât lungă cu ultrasunete că îţi era mai mare groaza să o foloseşti dacă aveai un animal în casă. Cu toate astea nu pierdeam nici un moment de a ne exersa italiana pe care după atâta timp am uitat-o din lipsa de practică.
    Şi sunt convins că nu e doar povestea mea, e şi povestea ta, a voastră a ăstora născuţi prin '80 sau înainte.

Perfecţiunea cu iz demagogic

2010-02-15T22:41:00.003+02:00

Despre perfecţiune e foarte greu să vorbim. E mult mai greu să vorbim decât despre prietenie. Termenul "perfect" are mai multe sensuri. Unul din cele mai răspândite sensuri este acela de exprimare a comunului acord. "Este bine să mergem la 4 ? "." Este perfect". Practic convergem la o soluţie comună care ne convine tuturor.
    Perfecţiunea e apogeul oricărei situaţii, este pragul de maxim ideal. Mai sus de atât nu se poate. Nu există cineva să fi atins acest prag. Omul în vorbirea de zi cu zi diminuează atributele "perfecţiunii" şi foloseşte termenul în contexte mult inferioare lui.
    Multă lume vorbeşte despre o relaţie perfectă, despre o viaţă perfectă, despre o căsătorie perfectă. O relaţie se poate constata că este perfectă sau nu doar când s-a terminat şi atunci devine un eşec. Nu poţi spune despre ceva în derulare că e perfect. Perfecţiunea aparţine acţiunilor retroactive.
     Perfecţiunea este ca şi spiritul. Multă lume vorbeşte despre cele două, ştiu că există dar nimeni nu le-a întâlnit. Nu vedem spiritul, nu suntem logici când vine să îl definim, practic ne e străină o descriere a lui dar ştim că există. Aşa şi cu perfecţiunea, există sau o impunem ca standard maxim.
    Prea ne jucăm cum vrem noi cu termenii fără să le atribuim respectul cuvenit. Nu suntem în stare să îi definim dar îi folosim zilnic.
    Dar dacă opusul perfecţiunii este inperfecţiunea şi cum niciunul din noi nu e perfect, nici o acţiune nu poate fi perfectă înseamnă ca suntem o lume de inperfecţi ? Probabil că da şi mai probabil că nu avem ce face în privinţă asta.
    Unele lucruri concrete pot fi perfecte. De exemplu la şcoală un elev primeşte o dictare dintr-o carte. Cel care dinctează vede concret pasajul în carte, fiecare aliniat, virgulă, punct, semn. Cel care scrie poate să scrie după dictare perfect, să respecte întocmai cum a fost scris în manual. Practic deducem că e perfect comparând fiecare fragment. Aici avem apogeul şi esenţa care tinde spre apogeu. Aşa e şi în viaţă. Nu vom putea spune despre noi că suntem perfecţi pentru că nu ştim care ar trebui să fie starea noastră finită, nu avem un exemplar cu care să ne comparăm, un standard maxim. O copia a noastră poate fi perfectă în relaţie directă cu noi, dar noi înşine nu avem în relaţie cu ce să fim perfecţi.
    Din nou zic că perfecţiunea dacă există nu se referă decât la lucruri certe retroactive, care au un tipar.
    Am fi dreptăţiţi să spunem că poza este o imagine perfectă a realităţii. Insăşi fotografia ca definiţie e o imagine fidelă şi nu perfectă, deci am greşi. Nici ochii nu pot surprinde perfecţiunea unui obiect, pentru că nu au capacitatea de a surprinde simultan toate caracteristicile.
    Atunci ce e perfecţiunea ?

De ce e inima organul iubirii?

2010-02-14T15:04:00.000+02:00

    Am fost întrebat zilele trecute de ce inima e organul iubirii şi nu altul. De ce în viziunea tuturor iubim cu inima, iubim din inimă, toată iubirea şi trăirea se ascunde în inimă ?
    Chiar nu are sens de ce inima. Practic sentimentele se ţin înmagazinate în creier. Creierul ne stimulează simţurile, el dă comenzile, el transmite plăcerea spre restul organelor. Dacă nu suntem conştienţi adică creierul nu comunică cu restul organelor implicit inima nu realizăm că iubim, sau nu iubim. Inima are rolul de a pulsa sângele prin organism. E un organ vital, ne întreţine viaţa dar el nu organizează sentimentele. Creierul ne face să simţim dorinţa, să ne exteriorizăm simţirile şi să acţionăm în consecinţă.
    Dacă vreodată simţi că vrei să săruţi şi săruţi pe cineva, sau doar vrei să îţi plimbi mâna prin părul acelei persoane, e consecinţa bunei funcţionalităţi a creierului.
     Dacă zaci întins ca o legumă şi în jurul tău perindă o adunătură de plăceri tu nu reacţionezi în nici un fel. Practic creierul este cel care "iubeşte". Şi totuşi de ce inima ?

De ce îmi place mie ciocolata

2010-02-12T14:13:00.000+02:00

Oare ce vede lumea aşa special la ciocolată ? De ce iubeşte lumea ciocolata? Am încercat să îmi răspund la întrebările astea şi am concis că nimic nu se aseamănă cu ciocolata.
    Îmi place ciocolata în primul rând pentru că acum mulţi ani de zile când era mic, eram copiluţ şi erau vremurile cum erau, apăruse ciocolata Poiana pe care o cunoştea toată lumea, dar societatea în care trăiam şi nu o numeam societate de criză cum e cea din zilele noastre ne permitea să mâncăm ciocolată destul de rar. Mâncam o ciocolată o dată pe lună, mai mâncam în ocazii speciale sau când maicămea se simţea în bani şi ne făcea câte o surpriză de genul. Atunci eram adepţii gogoşilor umplute cu dulceaţă nu cu finetti care era foarte scumpă sau cel puţin aşa înţelegeam eu. Când primeam un ou cu surprize trebuia să fi făcut ceva bun, să fi fost cuminte sau să fi fost şantajat cu ceva, altfel mici şanse.
    Îmi place ciocolata pentru că e la fel de fină şi interesantă ca buzele unei femei la primul nostru sărut. Şi deşi mănânc ciocolată după ciocolată senzaţia şi emoţia e aceaşi, nu diferă de loc.
    Îmi place pentru că atunci când mă murdăresc mă murdăresc cu ceva dulce şi devin şi eu din amar în dulce. Primesc ciocolată defiecare dată când mi se oferă. Ultima ciocolată primită a fost acum 2 săptămâni de la o clientă venită din germania. Era ceva de peacolo, acel ceva avea un gust nou interesant.
    Îmi place ciocolata pentru că doamna de la chioşc nu mai are adeasea decât ciocolată deaia ştiţi voi, cu dragoste. Ciocolata e dragoste, se oferă doar din dragoste nu din ură şi e foarte bună mâncată în doi.
    Îmi place ciocolata de bou, pardon de vacă. Sau Mulga nu e vacă ?
    Ciocolata e emoţie, e fantezie e la fel ca în copilărie. Ciocolata se mănâncă indiferent de vârstă şi mereu are acelaşi efect asupra papilelor gustative.

Un ceai când încă mai e frig afară

2010-02-11T12:05:00.002+02:00

Şi pentru că-i atât de frig afară
Şi iarna încă n-a plecat
Te chem la mine-n casă fato
Să bem un ceai întinşi pe pat.

Şi tu aşa distrată cum te ştiu
Plânsă lângă ochi ca un copil
Ai să mă rogi să fiu atent
Căci frige ceaiul, evident.

Eu o să mă joc în părul tău
Cum fac în fiecare seară
Acum e frig avem o scuză
Dar oare astă vară ?

Tu îmi spui că sunt un porc
Ca mint prea evident şi rar fără un scop
Şi plângi şi pari c-ai fi nervoasă
Şantajul tău demult doar rece mă mai lasă.

Odată am să mă ridic eu de pe pat
Şi-am să te las să plângi că ceaiu-i cald
Dar nu în astă seară,
Că încă mai e frig afară.

Decalogul propriei mele vieţi

2010-02-10T20:01:00.000+02:00

Am preluat de la Cora această leapşă. Ne cere să formăm 10 porunci proprii după care ne ghidăm viaţa de zi cu zi. Am încercat să le scriu pe ale mele, defapt să le conştientizez.

1. Niciodată să nu vorbesc mai mult decât pot să ascult.
2. Dacă cineva nu mă vrea de prieten nu insist, îmi va deveni oricum duşman, aşa măcar rămâne un ignorant
3. Să nu uit ce am trăit frumos în viaţă dar să îmi amintesc doar când am mai mare nevoie de asta.
4. Familia mea e foarte importantă de aceea trebuie să am grijă ca şi ei să ştie asta
5. Dacă încep o discuţie cu un zâmbet nu se poate termina decât în zâmbete
6. E bine să ştiu foarte multe, dar restu să nu ştie cât de multe ştiu eu.
7. Dacă iubeşti spune, dacă urăşti spune, dacă nu ai chef să vorbeşti taci.
8. Încearc să fac bine nu pentru ca ar exista un Dumnezeu care vrea ca eu să fac numai bine ci pentru că atunci când fac şi lucruri bune mă simt mai împlinit şi răsplătit
9. Banii nu trebuie să devină un scop pentru mine ci un mijloc
10. Niciodată nu e prea târziu să fac ceva ce odată îmi doream foarte mult chiar dacă ar părea ieşit din tipare.

Puteţi prelua toţi de la mine această leapşă vă rog doar să scrieţi aici să ştiu să vă citesc

Mimarea unei relaţii

2010-02-09T01:38:00.000+02:00

Se spune că femeile se pricep foarte bine la a mima orgasmele. Noi bărbaţii nu suntem aşa pricepuţi ce e drept. Dar noi suntem capabili să mimăm o întreagă relaţie.

După o alta tot o alta vine

2010-02-06T11:49:00.000+02:00

Astăzi este o altă zi. Mâine va fi o cu totul alta.
Am o maşină, după ce o vând o să vină o alta.
Am avut cândva o prietenă. Tu pentru ea eşti alta. Următoarea pentru tine e tot o alta.
Am o singură viaţă. După ea o alta nu mai vine. Unii spun că nu, alţii spun că da.
Dacă tu eşti viaţa mea înseamnă că nu va mai fi o alta ?

Ea se simte prost

2010-02-05T19:25:00.000+02:00

Din nou vorbim despre aceaşi problemă, dorinţa femeii de a fi egală cu bărbatul. Poi ce egalitate vreţi dragele mele când voi "vă simţiţi prost" ? Adică totul e bine până când ajungem să definim termenii răi, malefici. Nu era corect să spuneţi că vă simţiţi " proaste " ? De ce eu ca bărbat mă pot simţi prost şi tu ca femeie nu te poţi simţi proastă ? Să nu fie vorba cumva de aceaşi falsă egalitate pe care voi o transformaţi în dominare din punct de vedere psihic ?

Statusuri de mess mişto

2010-02-05T18:59:00.000+02:00

    Sunt convins că majoritatea celor care utilizaţi un yahoo messenger, atunci când deschideţi progrămelul vă gândiţi să vă puneţi un status. Nu mulţi din cei pe care îi am eo acuma în listă online nu au nici un status. Acum însă lumea se împarte între cei care au un status copiat din anumite citate, melodii sau chiar statusuri celebre şi cei care au ideile lor originale.
    Acum voi vorbi în mod special despre acele fenomene care au reuşit de-a lungul timpului să mă uimească cu operele lor desprinse poate din lipsa sau prea marea afecţiune din viaţa lor.
    Mă enervează cei care au statusuri de genul : " ce mişto a fost azi, păcat Alina că nu ai venit şi tu. Mihai ai fost tare amuzant când te-ai scărpinat în nas. Ce mişto a fost iulia faza când ne băteam cu zăpadă. Acu mi-e foarte frig". Problema lor e că cei de la yahoo au pus o limită de caractere în status, altfel probabil ştiam de ce le întârzie unora ciclul sau câte şosete au în dulap. Tot din rându ăstora sunt statusurile de genu : " Nu sunt aici. Am plecat la chef. Ce păcat că nu ai venit şi tu Paul. Las că noi bem şi pentru tine. Dacă mă căutaţi sunt la telefin : 07********".Ăştia vor neaparat să fie sunaţi. Vor să fie sunaţi şi ei să răspundă că nu pot vorbi că sunt la chef la super extra mega distracţie. Mai sunt ăia care pun status de genul : "pui te iubesc". Când îi întrebi spun că e la vrăjeală. Fraiere cu aşa status nu te mai vrea niciuna.
     Mai sunt alea care au status : " foarte fericită.". Intri ca omu şi întrebi ce face, ţi se răspunde sec : "sunt plictisită nu am chef de nimic". Poi măi tată parcă erai foarte fericită acu ce dumnezo ai ? Să mă simt eu de vină pentru faptul că te plictiseşti ? Ar trebui să mă simt naşpa ? Că nu mă simt.
Mai e gama aia de oameni care intră pe mess şi pun status : " nu sunt pentru nimeni. DND. Nu am chef azi de mess". Poi dacă nu ai chef la ce ai mai intrat ? Dacă nu eşti pentru nimeni ieşi, pleacă. Ăştia pun astfel de statusuri ca să îi întrebi ce fac să intri în vorbă. Eo îi numesc curve pe mess.
    Unii au status "sunt la chef" pe care îl schimb din 5 în 5 minute. "nu pot vorbi că e chef", " ce ne mai distrăm noi la chef", "bine Paul tare cheful". Poi ce e chef e ăla măi tată dacă tu stai doar pe mess ?
Era să îi uit pe cei care au statusuri "Puiu când intri beep să te sun". Poi dacă tot vrei să îl suni sună-l acum nu pune la status că pe noi restu nici în cot nu ne doare că tu ai un pui sau că puiul tău îţi dă beep. Oricum e treaba voastră ce faceţi nu ne băgaţi pe noi restul. Sau "puiu cănd intri buzz". La ce îi mai scrii că tu disperato la cât de mult îţi doreşti să intre şi îl aştepţi deja l-ai scanat cu un progrămel ceva, oricum eşti cu ochii pe idul lui şi oricum şti că dacă intră te caută că vă petreceţi jumătate din viaţă pe messenger. Ce vrei ha ? Să ne minunăm noi că ai tu prieten ?

Pensia Post-Mortem

2010-02-03T11:17:00.000+02:00

    O să facă aleşii noştrii un nou grad de pensie. Va fi pensia care o vom primi odată cu certificatul de guinness book. Vom ieşi în pensii la peste 70 de ani. Întrebarea care se pune e dacă mai trăim atât.
    Imaginaţi-vă ştirile la tv şi radio : " Un bătrân a murit aşteptându-şi pensia. Toată viaţa a aşteptat să i-a pensie şi când se apropia vârsta a murit. Autorităţile l-au îndreptăţit cu decizia de pensionar post mortem. A primit şi un certificat de guinness book pentru că e unul din cei care a trăit cât mai aproape de vârsta de pensionare".
    E hilar dar astea ne aşteaptă. Pensia nu va mai fi un drept va fi un privilegiu. Dacă trăieşti să o apuci eşti norocos.
    Prea multe nu sunt de spus despre asta. Titlul spune mai mult decât 1000 de cuvinte.

Să ne certăm zâmbind

2010-01-31T14:35:00.000+02:00

    Ce frumos ar fi dacă nu am vorbi prin cuvinte. Dacă am vorbi prin mima zâmbetului. Dacă fiecare tentativă de zâmbet ar însemna ceva. Acum suntem destul de înguşti la mine pentru că reuşim să comunicăm doar prin cuvinte clare, formate din silabe şi litere, care pot fi scrise şi citite. Nu ne dorim să învăţăm să comunicăm altfel. Dacă am avea un potenţial mai mare de asimilare a cunoştiinţeor poate am putea vorbi şi prin zâmbete.
    Imaginează-ţi că mergi pe drum acum prin grămădeala capitalei de exemplu şi în loc de înjurăturile alea, de strigăte, de sunetele obositoare scoase de oameni ca într-o junglă necunoscută ai fi înconjurat de valuri de zâmbete. Fiecare zâmbet să exprime ceva, să fie zâmbete care să exprime chestiile bune, zâmbete care să exprime chestiile utile şi chiar care să exprime chestiile murdare, urâte.
    Ar fi poate ideal dar obositor de urmărit. Sau poate aşa am şti să urmărim doar ce ne interesează, să nu "auzim" lucrurile care ne dor sau ne fac rău. Să nu punem la suflet inutilul şi SĂ NE CERTĂM ZÂMBIND.

Societatea fără modificări antropice

2010-01-31T00:48:00.003+02:00

    Imaginează-ţi o societate, o lume în care totul e altfel decât acum. O lume în care nu sunt legi scrise, nu sunt reguli. O lume în care nu e nimic construit, nu sunt drumuri, nu sunt locuinţe. O lume în care oamenii trăiesc printre animale şi asemenea lor.
    Te trezeşti dimineaţa devreme de tot şi nu faci altceva decât să te plimbi printre plante şi animale şi admiri frumosul lor care e la extrem, un apogeu al frumosului, un frumos ideal. Societatea în care te învârţi nu are tabuuri, nu are program, nu are reguli, nu are un scop în a-şi creea un viitor. E o societate care îşi trăieşte viitorul în prezent.
    Oamenii nu se trezesc zilnic la aceaşi oră să meargă la şcoli, nu există locuri de muncă pentru că însăşi societatea nu prevede ca omul să muncească. El trăieşte să admire acel apogeu, să vadă sau să cunoască. Nu învaţă din cărţi, nu există cărţi, nu există obiecte, nu există nimic creat de mâna omului. Totul e lăsat de la natură, omul nu consumă deci nu are nici nevoi.
    O lume în care dacă spui ceva, orice, spui doar adevărul. Nu există minciună, nu există motiv să minţi, nu există furie, ură, nu există invidie, nu există a fi frumos, nu există a iubi. Faptul că celălalt e în faţa ta şi tu îi recunoşti prezenţa înseamnă totul. Nu trebuie să spui te iubesc pentru că celălat înţelege, simte şi tu simţi la fel şi înţelegi. Nu are rost să o spui că tu nu ai nici o aşteptare.
    O lume în care în fiecare zi totul e la fel. Te trezeşti dimineaţa temperatura are aceleaşi grade, nu există anotimpuri, nu există "azi e soare", "azi e înnorat"," uite că plouă". Oamenii nu au nevoie de ceasuri pentru că nu vor să îşi măsoare timpul, ei trăiesc fără să se întrebe dacă trăiesc, ceea ce fac fac doar de plăcere şi nu se grăbesc niciunde.
    Într-o astfel de lume, considerată de unii ideală deşi fantastică, pentru mine doar exagerată, oare ne-am găsi locul mergând din lumea asta agitată?
    Eu să fiu în lumea asta şi tu să fii în faţa mea, despre ce am vorbi ? Te-aş întreba ce ai făcut azi ? Ce puteai să faci când tot ce e acolo ne aparţine în egală măsură. Tot ce am făcut eu cândva ai fi putut şi tu să faci sau invers. Te-aş fi întrebat dacă ai dormit bine ? Nu, nu te-aş fi întrebat asta pentru că noi trăim în prezent, atunci (fie trecut fie viitor) pentru noi nu contează pentru că nu avem nici o aşteptare nu avem nici un vis despre viitor.
    Am putea să murim cândva, sau am putea să nu murim deloc. Poate am fi foarte mulţi, poate am rămâne doar câţiva. Cum să murim când pentru noi nu există timp. Nu am avea o zi de naştere, am număra zilele dar nu am şti câte am trăit. Nu am avea un perimetru unde să traim ca în societatea zilelor noastre, am călători, am vrea să vedem tot dar parcă nici nu am lega strânse relaţii de prietenie sau mai mult de atât pentru că fiecare are libertatea lui, libertatea în care îşi consolidează prezentul.
    E o perspectivă obiectivă a vieţii, privită prin ochii unuia care nu trăieşte "ziua de azi", un om care face cunoştiinţă cu societatea la o vârstă mai înaintată, nu din primele clipe în care ajunge pe pământ. Dacă am învăţa să citim, să vorbim doar târziu ? Dacă am zice "mama" la 30 de ani şi atunci am înţelege cum stă treaba cu oamenii ăştia şi am intra treptat în societate ca un bebeluş am avea răbadare? Dorinţă ? Oare nu cumva îmbătrânirea o asociem direct cu nivelul de informaţie receptată? Oare nu cumva suntem bătrâni atunci când nu mai avem ce învăţa? Poate că nu murim doar ne epuizăm capacitatea de stocare a informaţiei.