Cum să "agheţi" o fată

    "Cum să agheţi o fată", e cel mai penibil, tâmpit şi prost gândit titlu pe care l-am putut vedea vreodată. Citeam zilele trecute pe blogul unui prieten (din respect pentru el nu îl fac public) tot felul de ghiduri de a agăţa. Cum să le vorbeşti, cum să le priveşti, ce să spui, ce să nu spui şi m-am amuzat copios. Începusem să îmi fac în cap anumite scenarii,  ca unele scene de teatru în care aş fi pus în practică cele scrise în ghid cu anumite persoane din anturajul meu. Concluzia la care am ajuns e că sunt cu totul pedinfară aceste aşa numite ghiduri.
    Nu ştiu câte din cele care îmi citiţi blogul aţi  putea fi agăţate cu replici de genul " crezi în dragoste la prima vedere dacă nu mai trec o dată pe lângă tine" sau " mi-am pierdut numărul de telefon, nu mi-l dai pe al tău ? ". Sper că nici una, chiar cred că majoritatea cititoarelor mele sunt de calitate ca şi structură umană.
    Îmi plac foarte mult fazele în care el îi cere ei numărul de telefon. Ea îi dă într-un târziu numărul. El merge mândru, la gaşca lui de prieteni şi le spune " mi-a dat numărul" cu un aer de mare cuceritor. Apoi ceva ciudat se întâmplă. El nu o sună şi nu că ar uita ci pentru că dă senzaţia că vroia doar numărul, deparcă o combinaţie de 10 cifre ţi-ar da mai multe şanse în ceea ce priveşte relaţia ta cu respectiva şi nici unul din gaşcă nu îl întreabă ce are de gând cu el. Fetelor sfat prietenesc, dacă vreţi să scăpaţi rapid de un tip care tot insistă să îi daţi numărul de telefon, daţi-l.Oricum nu vă va mai suna. El vrea dor numărul, nu are tupeu pentru mai mult.
Atunci când replicile de agăţat sunt tipice, pe care sigur le-a mai auzit fie din glumele de pe net, fie de la pămpălăii care au mai încercat să se dea la ea, nu faci decât să îi areţi că nu ai nici un pic de experienţă cu femeile.
    Rămăsesem la cum să agheţi o fată. Ce clişeu prost gândit. De cele mai multe ori când " am agăţat" pe cineva şi a fost şi ceva frumos s-a întâmplat altfel. Nu am fost eu nevoit să joc teatru, să îmi expun "valorile". Nu a vrut ea să fie dată pe spate de viteza cu care conduc nici măcar nu conta dacă am maşină. Adevărata tactică de a agăţa s-a dovedit a fi bunul simţ şi comportamentul degajat. Atunci când nu areţi că ai de gând să agheţi, atunci când chiar nu ai de gând să faci asta şi nici nu dai impresia că ai fi un obsedat, atunci când pasiunea se naşte de la sine şi nu forţată de împrejurări, atunci iese cel mai bine. Fiecare relaţia a mea, că a durat un an, că a durat 3 sau doar o lună s-a datorat atracţiei născute între noi, noi fiind doi oameni care se comportau natural şi degajat. Poate că ăsta e secretul  tacticilor de "a agăţa" sau poate că m-am mulţumit eu doar cu această tactică. Poate m-am mulţumit cu puţin sau poate am avut parte de prea mult.
    Care au fost cele mai frumoase metode de "a agăţa" adoptate de voi sau de partenerul vostru în ceea ce vă priveşte ?

3 comentarii:

Unii se folosesc de ceva anume pentru a agata. De exemplu, de o persoana iubita. Urasc barbatii care se folosesc de copii pentru a agata:P

 

Barbatii la agatat sunt de un penibil fantastic...dar, nah, trebuie sa va deosebim si noi, in vreun fel, nu?

 

sper ca ai scris gresit intentionat "agheti" sau "areti" . sper!