Tu m-ai sărutat cel mai aproape de soare

    Ne-am urcat amândoi în chestia aia care ne urca spre soare.Eram la Vatra Dornei şi tu mi-ai tot spus că telescaunul ăla o să fie special. Mi se păreau atunci doar vorba dar chiar a rămas un lucru special. Tu nu ştii dar eu când văd telescaune oriunde aş fi sau când trec prin Vatra Dornei îmi amintesc de tine. A fost prima dată când am ajuns şi eu peacolo, a fost prima dată când nu tu erai cea care vorbea ciudat între normali, eu vorbeam ciudat între moldoveni.
    Eram eu ca un copil care nu ştie nimic, un copil care s-a trezit într-o dimineaţă că e si el copil, şi deşi mulţi ar fi crezut că eu te-am crescut pe tine, al naibii nătărăi cât s-au înşelat de mult. Tu m-ai educat, m-ai transformat, m-ai crescut atât intelectual cât şi spiritual. De la tine am învăţat că în viaţă nu e important să traieşti zilnic la fel, e important să vezi cât mai mult. Tu mi-ai creeat dorul de a cunoaşte. Tu mi-ai dat pofta de a umbla, de a vedea de a distinge şi de a atinge acolo unde uneori ai părerea că nici măcar oamenii mari nu pot.
   Şi ne-a prins nenorocita aia de ploaie, dar împreună am fost mult mai tari decât ea. Împreună ne-am zis că orice ar fi nu vom renunţa, că vom urca în munte şi vom face ca totul să fie de partea noastră. Am făcut exact aşa cum ai spus tu, deşi încercam să par cel care protejează, eu sunt cel care m-am lăsat protejat de tine. Şi se pare că ne-a şi ieşit, doar uite acum îmi amintesc cu plăcere şi mă bucur că îmi amintesc doar lucrurile frumoase care le-am trăit.
    Acolo sus era un alt aer. Acolo sus puteam să strig ce vroiam. Şi ştiu sigur că am strigat tare că te iubesc, doar nu puteam să strig aşa tare doar în sufletul meu. Şi mai ştiu că atâtea ne-am promis, şi atâtea ne-am povestit de era greu şi să le reţinem ca într-o listă scrisă pe un caiet. Ştiu că mi-ai spus tu că abia atunci ai realizat cât de mult mă iubeşti. Măcar tu ai realizat atunci. Eu realizez şi acum. Doamne şi cât te mai iubeam. Ţi-am zis ? Sunt convins că da, şi dacă nu îţi aminteşti  o să merg eu să vorbesc cu copacii decolo. Ei sunt singurii martori, ei şi eu. Eu am rămas martorul nostru.
   Şi în timp ce urcam pe scaunul ăla vechi şi ud ştiu sigur că am realizat că va urma ceva ce îmi va marca viaţa. Şi stăteam cuminte în dreapta ta, mereu în dreapta ta, chiar şi când conduceam eu maşina aveam impresia că stau în dreapta ta. Şi barba tremura grea la fiecare grup de cuvinte, lăsată greu pe bara rece de metal şi ştiu că priveam în jos. În capul meu nu îmi venea să cred că lucrurile alea mărunte până atunci pentru mine, puteau să creeze momente speciale în viitor, chiar în acest prezent, în care scriu zâmbind, parcă la fel de fericit. Chiar ! Ai remarcat că datorită ţie sunt fericit şi când îmi amintesc cât de fericit eram ? Oare când îmi voi aminti de postul ăsta voi fi la fel de fericit? Dacă da, atunci voi avea eu grijă să mă tot gândesc la el. Nu îmi spune că sunt egoist, ştiu şi eu, dar uite frumoaso care nu mai eşti decât în amintire că egoismul ăsta decare dau dovadă mă face să râd. Nu mă faci tu, nu îmi areţi tu ce e fericirea, îmi arată egoismul. Te doare asta ? Sper ca nu, tu m-ai făcut egoist. Tu m-ai făcut să simt că tot ce e în jurul meu şi are legătură cu tine e al meu. Acum rabdă.
    Ştii că eşti singura care m-a sărutat aşa aproape de soare ? Şi am mai mers acolo la ceva timp după şi cred că am luat acelaşi scaun ca să mă urce sus. Încă îţi simţeam mirosul printre miresmele brazilor. Nu poate fi decât scaunul în care am urcat noi. Oare dacă ai fi fost acolo sus când ajungeam, şi ne-am fi văzut, ai fi fost şi tu săgetată în mijlocul plămânilor să rămâi fără aer la fel ca mine? Ştii decâte ori nu am mai putut respira văzându-te ? Dar de ce îţi spun astea ţie, când acolo sus când m-ai sărutat şi eu te sărutam flămând ne-a durut atât de tare pieptul încât ne-am luat în braţe strâns?