Cât din viaţă o trăim defapt ?

M-am săturat să cunosc termenul "amintire". Dumnezeu trebuie să fie mare hoţ. Ne-a furat o parte din viaţă dându-ne amintirile. Ne-a prostit pe faţă. În loc să ne lase să trăim intens, să trăim toată viaţa fără să pierdem clipe degeaba, a inventat pentru noi câteva chestii : amintirile, regretele, visele, somnul. Viaţa ce o trăim din prezent şi pe care vrem să o trăim şi în viitor nu ar trebui să se axeze deloc pe aceste idei. Amintirile ne răpesc o groază de timp, ne fac să retrăim în acelaşi fel acţiunile trecute şi nici o secundă nu ne lasă să inovăm. E echivalent cu a bea o cană de apă în 5 minute şi a mai sta 5 minute să te uiţi la cană realizând cum curge fiecare picur. Inutil de-a dreptul. Regretele ne fac să analizăm clipa, ne fac să ne gândim dacă a fost sau nu bine trăită, ne pun în situaţia de a ne imagina cum am fi putut-o trăi altfel, ca până la urmă să ne de-a pace şi să o lase exact aşa cum s-a întâmplat. Visele, şi aici ne referim la cele cu ochii deschişi, sunt doar momente scurse inutil. Nu am auzit pe nimeni să se laude că i s-au împlinit visele întocmai cum le-a visat. Mai bine trăia direct şi uita să viseze. Era mai util mai eficace şi mult mai înţelept. Somnul, alături de alte chestii tâmpite cum sunt mâncat, lupta pentru hrană, şi "chestiile alea obligatorii' pe care le facem zilnic, pe lângă faptul că practic înjumătăţesc numărul anilor trăiţi sau îl reduc mult mai mult, nu ne educă pentru a fi disciplinaţi intelectual în viitoarele acţiuni. Mâncatul şi lupta pentru a avea hrana zilnică, ne limitează ca şi spaţiu şi ne obligă să depindem foarte mult de cei din jurul nostru, de obiceiurile societăţii şi ne îngrădesc dreptul la libertate. Imaginaţi-vă viaţa asta fără a avea nevoie de hrană. Omul munceşte zilnic să aibă bani să îşi cumpere alimente, rareori reuşeşte datorită timpului sau mai nou a banilor să iasă la un grătar, undeva în verde să trăiască. Chiar şi atunci principala atracţie e grătarul. E obligat să stea într-o rază restrânsă, să frecventeze zilnic un loc de muncă care de cele mai multe ori îi displace pentru a avea un salar, pentru a putea cheltui, pentru a putea plăti facturilor adăpostului, locului căruia îi spune acasă şi la care ţine aşa de mult pentru că acolo se retrage să piardă alt timp preţios cu somnul sau depănarea amintirlor. Dacă nu am avea nevoie de hrană, dacă omul din fire nu ar fi dependent de apă şi mâncare, am fi mult mai liberi. Am călători, am vedea lumea, am trăi, nu am mai avea timp să ne amintim, să visăm la ceva ce încă nu am văzut. La o adică, avem nevoie de o cunoaştere cât mai vastă, de a schimba rutina, nu de a ne îngropa în 3 mese zilnice, 8 ore de somn pe zi, câteva poveşti, amintiri depănate alături de prieteni, prieteni datoraţi cercului în care ne câştigăm pâinea, vise ale unui potenţial viitor concediu în care practic încercăm să nu ne îngrădim financiar şi spaţial. Nu prea ne iese, uneori nu ne iese să mergem nici măcar într-un amărât de concediu. Fără a avea nevoie de apă şi hrană omul ar fi mult mai câştigat.
    Merg acum să trăiesc, vă las pe voi cu amintirile mele, practic în loc să vă las să trăiţi, eu vă dau temă de a visa sau poate doar de analiza amintirile mele. Nu vă ajung amintirile voastre? Nuu, normal că nu. Acum e momentul regretelor. Ştiţi că am dreptate şi asta vă doare. Şi pe mine mă doare.